5. C-AŞA FAC OAMENII BUNI: MERG ÎN MARAMUREŞ LUNI (5) de Mihai-Athanasie Petrescu

Potrivit dictonului “Intrӑ cine vrea, iese cine mai poate”, plecarea noastrӑ de la Moisei nu a fost cel mai uşor lucru. Alternativa era: fie ne întoarcem pe urmele noastre pânӑ la Vişeu, de unde harta indica un drum spre râul Iza, fie încercӑm sӑ mergem înainte, potrivit indicaţiilor waze, pentru a vedea şi alte frumuseţi ale Maramureşului. Bienenţeles cӑ am ales 2, iar waze a arӑtat cӑ este un bӑiat bun (mӑ rog, cu voce femininӑ), dar mai are de fӑcut lecţii. Am ajuns perfect pânӑ la Borşa, iar acolo indicaţiile date de navigator ne-au transformat în carusel, adicӑ am descris un cerc dreptunghiular in jurul unor blocuri, cu perspectiva de a continua Aventura la nesfârşit. Sigur, dupӑ prima turӑ de pistӑ am schimbat tactica, apelând din nou la clasicul “Nu vӑ supӑraţi, ştiţi cumva?...”, iar noul navigator, dupӑ ce s-a scӑrpinat sub clop, ne-a trimis la Vişeu. De fapt, da, se putea merge şi înainte, tangent la cercul pe care tocmai îl desenasem, dar drumul, cu ocol prin nordul Moldovei, ar fi riscat sӑ fie puţin mai lung.

Am urmat, deci, prima indicaţie cartograficӑ şi am coborât de la Vişeu de Sus la ӑl de Jos, iar de acolo, urmând un drum cu serpentine spectaculoase, am coborât în cunoscutul DJ 186, în localitatea Bogdan Vodӑ.

Important personaj Bogdan ӑsta, pentru cӑ e implicat în istoria locului pe care intenţionӑm sӑ îl vizitӑm înainte de a ajunge la Casa Teleptean. Pe partea dreaptӑ a şoselei, chiar la intrarea în localitatea Bârsana, vӑzusem încӑ din prima zi o parcare largӑ. De data asta am oprit acolo şi, lӑsând Racheta roşie sӑ se odihneascӑ dupӑ zecile de viraje strânse, am urcat cele câteva trepte care ne-au dus la Mânӑstirea Bârsana.

Ştiam cӑ e cea mai frumoasӑ mânӑstire din Maramureşul istoric, aşa scrie peste tot în prospectele turistice. Mai ştiam şi cӑ are cea mai înaltӑ bisericӑ de lemn din lume. Dar lecţiile mele sunt doar parţial fӑcute, adicӑ doar din punct de vedere teoretic. Experienţa practicӑ depӑşeşte teoria.

Sӑ o luӑm numa-ncet. Era destul de târziu, micul magazin de suveniruri de la poarta era aproape închis. Adicӑ fata (civilӑ) de acolo era gata de plecare, dar nu se îndura sӑ nu îi ajute pe cei câţiva vizitatori. Am aflat cӑ mânӑstirea are o mulţime de voluntari în dotare, cetӑţeni din satul Bârsana care vin sӑ ajute la activitӑţile gospodӑreşti şi chiar am mai vӑzut câteva civile care contribuiau la pӑstrarea curӑţeniei.

Mânӑstirea este menţionatӑ prin documente încӑ de prin secolul 13, dar referirile directe sunt mult mai recente, secolul 15.

Ca orice mânӑstire din Ardeal şi Maramureş care se respectӑ, şi cea de la Bârsana are o istorie plinӑ de evenimente, bineţeles negative. Ba au dat tӑtarii, ba austriecii … asftel încât şi bisericile şi acareturile au fost uneori incendiate, alteori prӑduite şi, cӑlugӑrii vieţuitori acolo au fost goniţi, fie cedate altui cult. Mânӑstirea, aşa cum aratӑ acum, a fost construitӑ începând cu 1993, cu binecuvântarea episcopului Iustinian al Maramureşului şi redatӑ credincioşilor, cu hramul Soborul celor 12 Apostoli. Acum, acolo este o comunitate de mӑicuţe, iar prima stareţӑ a fost mӑicuţa Filofteia Oltean.

Bunӑ gospodinӑ mӑicuţa, dupӑ cum se vede. Beneficiind de tot ajutorul necesar din partea Bisericii şi a credincioşilor, ca şi de  arhitecţi şi muncitori constructori de calitate, Bârsana are acum un adevӑrat colţ de rai.

Chiar la intrare se poate studia o hartӑ a locului, care de fapt e o micӑ localitate.

Descrierea ştiinţificӑ şi esteticӑ a clӑdirilor se poate citi cu uşurinţӑ, dupӑ o micӑ întrebare adresatӑ lui nea google, eu vin doar cu ilustrarea.

Pӑcat cӑ soarele era deja plecat în occident, iar norii de deasupra nu contribuiau la iluminarea locurilor şi punerea în valoare a culorilor. Dar şi aşa, se poate vedea şi aprecia grӑdina asta mare de flori înconjuratӑ cu garduri de mânӑstire şi poate fi judecat geniul creator al arhitectului Daniel Cordoş, adept al stilului tradiţional maramureşean şi al materialului, la fel de traditional şi de maramureşean, lemnul.

Spuneam ceva de înӑlţimea bisericii de lemn. Cicӑ mӑsoarӑ 50 de metri, ceea ce i-a asigurat, pentru o vreme, recordul mondial la categoria resectivӑ. Acum recordul a fost doborât, nu ştiu de cine şi în ce fel.

În jurul acelei biserici, care, dupӑ cum se vede, cu greu se cuprinde în cadrul unui ifon, se pot vedea o mulţime de alte edificii: o bisericӑ mai veche, un muzeu, Stӑreţia, Casa artistului (de orice fel), Altarul de varӑ, Aghiazmatarul, Casa Mӑicuţelor, lacul, traversat de un pod din lemn. Şi, peste tot, o maree de flori de toate culorile.

Vorba lui Moustaki, passe, passe le temps … şi se lasӑ înserarea. Apropierea întunericului ne obligӑ sӑ pӑrӑsim incinta, dar plecӑm cu convingerea cӑ bine am fӑcut cӑ am venit. Da, avem o ţarӑ frumoasӑ, şi bine cӑ e locuitӑ de români! Iatӑ de ce sunt capabili!