64. WIENER WALTZ (10) de Mihai-Athanasie Petrescu

WIENER WALTZ (10)

16 iulie e ziua plecӑrii, aşa cum e menţionatӑ pe biletele de avion. 

Nu mai e timp de ieşiri pe centru, pentru cӑ decolarea e destul de devreme, aşa cӑ ne stabilim ca principal obiectiv sӑ nu întârziem. Ştim care e succesiunea mijloacelor de transport, aşa cӑ nu ne va fi greu sӑ ne descurcӑm.

Drumul metrou + OBB a mers şnur. Acum, cӑ am scӑpat de acolo, mӑ tot întreb: de ce oare or vinde bilete vienezii ӑstia pentru transportul public? (un rӑspuns valabil ar fi: pentru colecţionari)  

În staţiile de metrou se intrӑ fӑrӑ a folosi biletul (noi am avut bilete tot timpul, dar dacӑ nu am gӑsit dispozitivul de control, le-am adӑugat în colecţie fӑrӑ a le composta în nici un fel), în trenul OBB nu ne-a întrebat nimeni dacӑ am plӑtit sau nu – deşi am fi vrut sӑ stӑm de vorbӑ cu vreun naş, ca sӑ fim siguri cӑ am urcat în trenul potrivit – pe vagoane nu apӑrea nici un fel de etichetӑ cu numӑrul sau traseul trenului. Noi am urcat având încredere în ora înscrisӑ pe afişajul de pe peron.

La capӑtul drumului de fier am avut timp sӑ fotografiem Bahnhof. Uşor de identificat dinspre exterior, aşa cum e şi din interiorul terminalului aeroportului.

E cam devreme, avem timp sӑ gӑsim o terasӑ în preajmӑ pentru tradiţionala cafea dinaintea plecӑrii.

Din pӑcate, în loc de cafea am primit un jus-de-chaussettes; da, dar eram în faţa Vienna Airport, şi puteam fotografia liniştit frumosul TWR.

În terminalul „Departures“ e destul de aerisit, aglomeraţie e la un singur ghişeu de check-in: cel al LaudaMotion pe care îl vrem şi noi. Soarta ...

Pe tarmak ne aşteaptӑ un Airbus în culorile cunoscute. Îl studiez cu atenţie şi îl recunosc pe prietenul nostru OskarEcho – LimaOskarMike, acelaşi care ne-a adus de la Bucureşti.

Urcӑm la bord

 şi acolo trebuie sӑ trec un test de competenţӑ de comunicare în limba englezӑ. Beneficiind de un loc la mijloc pe rândul 12, sunt obligat sӑ manageriez una dintre ieşirile de urgenţӑ, iar blonda AH vrea sӑ se convingӑ cӑ sunt capabil. Şi atât, nu mai pierde timpul sӑ îmi explice ce ar trebui sӑ fac în noua mea calitate.

Eu, însӑ, îmi gӑsesc uşor de lucru: lângӑ mine stӑ un tânӑr sârb doritor sӑ afle cât mai multe despre România, şi mai ales despre litoralul nostru la Marea Neagrӑ, pe care urma sӑ-l viziteze. M-a tras de limbӑ netulburat de puţinele turbulenţe pe care le-am traversat pânӑ la OTP, dar nici de tentativele mele de a a-i explica ce e aia un Airbus A-380.

A, totuşi, a fost impresionat de rapiditatea cu care am asamblat o copie la scara 1:200 a avionului cu care zburam, pusӑ la dispoziţie, cu multӑ amabilitate, de blonda de la bord (nu mi-a dat bon de casӑ).

Acum Airbusul alb stӑ alӑturi de colegii lui, printre care se numӑrӑ şi Wizz-ul primit de la dra. Andreea Liţescu, îi mulţumesc pentru frumoasa activitate la care a participat la Roşiori.

No, şi cam atât. Aterizare linӑ, consemnatӑ şi pe fr24, o ultimӑ tentativӑ de spotting pe platforma de la LROP şi hai acasӑ, cu Racheta Roşie, care ne-a şteptat cuminte acasӑ la Cati.

A, da … Aventura nostrӑ nu s-a terminat. Zborul de la Viena la Otopeni a durat o orӑ şi un sfert. Ocolirea Bucureştiului, pe centurӑ, a durat mai mult de o orӑ şi jumӑtate …

A fost o cӑlӑtorie frumoasӑ (aia de la Viena, nu ocolirea Bucurştiului), a colorat nişte pete albe, rӑmase de la expediţia din 2007, dar a desenat alte pete albe, pentru o altӑ cercetare, când i-o veni rândul.

Dar pânӑ atunci, poate ne mai plimbӑm şi prin România, sunt atâtea de vӑzut şi de revӑzut.

63. WIENER WALTZ (9) de Mihai-Athanasie Petrescu

WIENER WALTZ (9)

Ora 1620, am terminat masa festivӑ şi acum ne aflӑm în faţӑ Operhaus. Vorba unui clasic în viaţӑ: Ghinion! Ultimul tur ghidat al teatrului a început cu ghid francofon la ora 1600 … Ce sӑ facem, rӑmâne pentru data viitoare când om mai veni la Viena. Şi Opera chiar e un motiv valabil, deci s-ar putea sӑ mai mergem pe-acolo.

Asta înseamnӑ cӑ avem timp pentru un obiectiv neprevӑzut în programul iniţial, dar devenit interesant dupӑ vizita de dimineatӑ de la Silberkammer. Şi, pentru cӑ tot se aflӑ pe traseul autobuzelor cu etaj, ne hotӑrâm sӑ vizitӑm Porzellanmanufaktur Augarten.

Sehr gutt, etajatul vişiniu e aproape de ora plecӑrii, locuri mai sunt, iar nenea şoferul, ca şi însoţitoarea de bord (inexistentӑ pe traseele vieneze, spre deosebire de cele din Italia şi Spania) par superîncântaţi cӑ urcӑm la bord.

Vӑzându-l atât de entuziast, îmi propun şi un test de competenţe de comunicare într-o limbӑ strӑinӑ de circulaţie internationalӑ, dar şoferul, care circulӑ numai în Viena, rӑspunde numai la “gutten abend” …

Manufactura de porţelan, sau, mai aproape de adevӑr, muzeul Manufacturii, se aflӑ pe Augarten Strasse nr. 1, chiar vis-à-vis de staţia etajatului. Uşor de gӑsit, chiar dacӑ nu scrie nimic pe bolţile de la intrare. Nu-i nimic, recunoaştem clӑdirea din fotografia Wiki şi nu greşim.

Cicӑ Manufaktura asta e a doua cea mai veche fabricӑ de porţelanuri din Europa: 1718. Credeam cӑ prima e cea de la Sèvres, dar Wiki pretinde cӑ Birmingham deţine prioritatea. Mӑ rog, pânӑ ajungem şi în Anglia, fabrica din Viena e prima. Pentru noi.

A funcţionat, în actuala amplasare, din 1923, probabil cӑ şi acum produce obiecte (dovada este existenţa lor în rafturi, la vânzare), dar sӑlile deschise pentru vizitare, hale de producţie altӑ datӑ, acum sunt reci şi rӑcite (cu ventilatoare fӑrӑ elice).

Doamna de la intrare, vorbitoare de limba englezӑ, ne face o primire cât se poate de amabilӑ. Biletele costӑ 10 euro, dar se prezintӑ sub forma unui banal bon de casӑ, neinteresant pentru colecţionari (dar l-am pӑstrat, totuşi). Iar mӑ întreb de ce oare administratorii unor astfel de obiective turistice nu emit nişte bilete frumoase, unice ca design, pӑstrabile. Muzee mult mai ieftine îţi dau bilete mult mai frumoase, fӑrӑ a mai discuta de cele chiar deosebit de interesante de la palatele imperiale din acelaşi oraş.

Ce conţine muzeul?

Hai sӑ ne uitӑm la poze. Vedem statuete din porţelan (pe vremea mea astea se numeau bibelouri), de toate preţurile, adicӑ de la neînchipuit de scump pânӑ la extrem de scump (calculat la leafa unui professor din România, un bibelou de 20 cm care costӑ 5500 de euro nu e chiar de colea, dar poate pentru un amӑrât de parlamentar din Casa Poporului, problema se pune în alţi termeni).

Aşadar … bibelouri, vase de protocol, vase din categoria celor folosite chiar şi de preşedintele Austriei (a, chiar, ia uite cӑ aici nu mai discutӑm de prea majestӑţile lor atât de imperiale), decoraţiuni realizate manual sau mecanizat, mai simple sau (mult prea) complicate, bref, obiecte pentru toate gusturile (sau pseudo~) şi pentru toate buzunarele (pline)(care sunt imediat goale).

Semn al procesului tehnologic, cuptorul din centrul sӑlii principale îmi oferӑ şi mie prilejul sӑ pӑtrund într-un loc atât de fierbinte (da, pentru cӑ acolo nu bate nici un ventilator).

Interesant loc, chiar meritӑ a fi vizitat.

Pentru cӑ la intrare am fӑcut greşeala sӑ o întreb pe tanti aia dacӑ putem cumpӑra de la ei, acum nu ne mai lasӑ sӑ ieşim, îmbiindu-ne cӑtre raftul cu preţuri. Din nou scӑpӑm fӑcând apel la o tacticӑ diversionistӑ: o ţin de vorbӑ abordând subiectul “maşini de epocӑ”, pentru cӑ pe un raft ascuns gӑsisem o carte despre “oldtimers”. Nepriceputӑ în domeniu, custodereasa nu ştie decât cӑ albumul e gratuit (bunӑ afacere!) şi uitӑ cӑ, de fapt, voia sӑ ne fraiereascӑ sӑ îi cumpӑram porţelanurile. Şi scӑpӑm.

Nici acum nu am înţeles care era rostul unui astfel de album într-un muzeu al porţelanului, dar mӑ bucur cӑ l-am adӑugat bibliotecii mele.

Potrivit planului, urmӑtorul obiectiv de vizitat ar fi acum Wienerkriminalmuseum, dar se vede treaba cӑ azi, datoritӑ scurgerii inexorabile a timpului, denumirea planului retrogradeazӑ mereu de la A spre Z … şi rӑmâne şi ӑsta pentru data viitoare.

Ca şi croaziera pe Donau, deşi navele, trase frumos la cheu,

ne îmbie la o excursie pânӑ la Bratislava. Dacӑ n-am avea bilet de avion pentru Otopeni (unde ne aşteaptӑ şi Racheta roşie) şi dacӑ pe vas ar scrie ca destinaţie nu Bratislava, ci Turnu Mӑgurele sau Zimnicea, ne-am mai gândi. Dar aşa, consider, cӑ ziua de muncӑ s-a sfârşit şi ne întoarcem la Lassalle.