115. LOCUINŢA SA DE VARĂ ... (Obiective argesene 4) de Mihai-Athanasie Petrescu

 

LOCUINŢA SA DE VARĂ …

Poate că azi nici măcar cântecelul lui Mircea Baniciu (“Locuinţa mea de vară”), ca să nu mai pomenesc de vechea melodie a formaţiei Mondial (Primavara) nu mai spun nimic tinerilor necititori români, pentru care George Topârceanu e fie un necunoscut complet, fie un nume din zona crepusculară a poeziei române.

Totuşi, George Topârceanu a avut o perioadă de glorie şi o foarte lungă perioadă de apreciere, dovadă că a fost un poet valoros, un creator de geniu, iubit de contemporani şi de cititorii care l-au accesat mult după moartea lui. Rapsodiile lui închinate anotimpurilor, fabulele, parodiile, au fost recitate şi cântate de multe generaţii de români … şi probabil că vor fi redescoperite, chiar dacă pentru unii încă nu există, iar pentru alţii, cititorii de poezie modernă, sunt desuete.

Nu vreau să derapez într-o evocare literară a lui Topârceanu. Nu mi-ar fi greu, pentru că l-am citit şi re(răs)-citit, îi pot recita zeci de versuri, pot fredona (măcar că fals, dar pot) cântece. Nu fac ca leneşul care “la toate, zice că nu poate”, dar nu poezia este obiectul blogului de faţă, ci obiectivele turistice. Iar obiectivul de azi este Casa Memorială “George Topârceanu” din apropierea Mânăstirii Nămăeşti.

Am văzut indicatorul rutier care trimite la Casa asta de zeci de ori, de fiecare dată când am străbătut DN 73 între Roşiori şi Braşov. De fiecare dată am privit şi la ceas şi am observat că e târziu şi mă grăbesc, dar am prins şi momentul când nu mă grăbeam şi m-am băgat în Nămăeşti. Waze, ca întotdeauna, ştia ce vrea şi m-a oprit la câţiva metri de o casă cu etaj (acolo a găsit loc de parcare), dându-mi posibilitatea de a căuta singur mai departe casa poetului.

Am căutat-o din priviri, n-am găsit-o, aşa că am încuiat Silverul şi am pornit în explorare. Desigur, întâi am văzut (revăzut, pentru că acolo am mai fost cu ani în urmă) Mânăstirea, impunătoare în stânga şoselei, îmi atrage atenţia, dar am alte gânduri. A, casa căutată e chiar clădirea cu etaj din apropiere. Cum de-mi scăpase?! Cred că mă aşteptam la vreo bojdeucă, iar realitatea m-a surprins.

Intru în curte şi sunt întâmpinat de o doamnă elegantă, numai zâmbet, care mă îmbie să nu mai ezit. Nu ezitam deloc, doar pentru aia venisem acolo. Plătesc şi preţul cerut: trei lei, reducere pentru moşi, exact ca la Mateiaş, numai că doamna nu face aceeaşi gafă ca omologul ei de la Mausoleu.

Îi mulţumesc, politicos şi pornesc în misiunea de cercetare, când o idee mă face să revin la comandament: se pot face poze? Sigur că da, cu orice fel de cameră, de la cea de telefon, până la cea de televiziune, numai că se plăteşte un preţ. Cât? Şase lei, fără reducere pentru moşi … Plătim, ce să facem … Ce-am luat pe mere, am investit în pere. Dar a meritat.

Vizita începe într-o sală cu televizor.

Nu prinde digisport, dar, de pe ecran ne vorbeşte o doamnă care mă cucereşte de la primele cuvinte. Am stat şi am ascultat întregul discurs de prezentare a Casei Memoriale, prezentat cu pasiune şi competenţă de fosta custode a instituţiei, actualmente aflată la pensie. Am întrebat cum o chema, dar nu am avut pe ce să notez. Am incercat să aflu cu ajutorul internetului, ar putea fi Iuliana Mihalache, dar nu sunt sigur. (Apropos de internet, Radio România a postat pe Youtube un scurt documentar despre Casa Memorială “George Topârceanu” care, dacă crezi că ai vizitat şi înţeles ce ai văzut, îti demonstrează că nu-i aşa: amestecă imagini şi informaţii despre cele două case închinate poetului, cea de la Nămăeşti şi cea de la Iaşi, realizând, până la urmă, un talmeş-balmeş pe care nici Alexandru Macedon nu l-ar mai desface cu sabia, ca pe nodul gordian). Revenind la prezentatoarea de la Nămăeşti, încă o dată îmi exprim admiraţia pentru profesionalismul ei, pentru prezentarea pe care o face personalităţii lui George Topârceanu, biografiei şi operei lui.

Colecţia expusă de Casa Memorială este alcătuită din elementele obişnuite în astfel de Case. Obiecte care au aparţinut şi au fost folosite de poet: ustensile de scris, manuscrise, lămpi, unelte de vânătoare şi pescuit, obiecte personale, un aparat fotografic. O colecţie impresionantă este aceea de volume primite de poet cu dedicaţii de la prietenii lui, scriitori contemporani cu el – adică o sumă de autografe ale unor mari şi faimoase personalităţi. Totul este completat cu o serie de panouri cu fotografii şi texte care evocă scriitorul şi îi citează versurile. Dintre aceste panouri, poate cel mai impresionant este acela cu fotografia lui, un “autoportret foto” pe care şi l-a făcut, cu aparatul expus acolo, cu doar câteva zile înainte de moarte. Se remarcă şi câteva picturi originale, adăugate colecţiei de către autoarea lor).

                

                

Cadrul de expunere este însăşi casa în care a locuit, pentru scurt timp, Topârceanu. Scrie peste tot, casa i-a aparţinut soţiei sale, care a donat-o statului cu scopul de a fi transformată în casă-muzeu. O clădire specific zonei, cu etaj şi cerdac, sau terasă la etaj, numai bună pentru a admira peisajul, cu dotările obişnuite, poate îmbogăţite cu altele, primite ca donaţii. 

Terasa (cerdacul) e foarte spectaculoasa. Intai vedem efigia lui Toparceanu, apoi ne desfasuram privirea spre peisaj.

Curtea (parcul, cum se exprimă, preţios, autorităţile locale) este încărcată azi cu mese pentru vizitatori, aş spune nu prea potrivite în context, dar printre ele se vede bustul poetului, realizat de sculptorul-ofiţer Marius Butunoiu (în 1973). Versurile de pe soclu sunt din “Balada morţii”.

Bine-am făcut că am vizitat Casa. Pe de-o parte, am văzut un loc interesant, frumos şi adecvat realizat, o casă memorială pe care o pot adăuga celor, numeroase, pe care le-am mai văzut prin ţară.

Pe de altă parte, atât evocarea de la televizor, cât şi obiectele văzute, dar şi dialogul nonformal pe care l-am purtat, înainte de plecare, cu actuala custode, mi-au răscolit memoria, făcându-mă să amintesc cu cât drag deschideam, acum 50 + de ani cartea albastră adusă odată de Moş Gerilă (pe vremea aia Moş Crăciun nu prea venea pe la noi) “Balade vesele şi triste” şi cum îmi făceam mereu, cu ajutorul ei, suma de poezii citite în vacanţa de vară pentru caietul de “Lecturi particulare”. Da, ăla de 200 de file, la care ne uitam toţi cu groază la începutul vacanţelor.

Casa memorială “George Topârceanu” nu e spectaculoasă ca un muzeu de aviaţie, dar e un obiectiv muzeal care, cred eu, trebuie vizitat, pentru că George Topârceanu merită să fie mereu evocat.