141. PLOVDIV 2025 (2)

 

PLOVDIV 2025 (2)

Prima inspecţie a camerei de la Casa Albă ne arată un loc destul de confortabil, găsim cam tot ce e strict necesar – nu găsim umeraşe în dulap, ci doar rafturi, şi nici uscator de păr la baie. Dar găsim o privelişte frumoasă asupra oraşului şi zicem că se compensează.

Vederea de la fereastră e faină, dar cred că şi mai bine ar fi să vedem lucrurile de aproape. Unii dintre noi sunt obosiţi de pe drum, aşa că ceilalţi 50% primesc misiunea de cercetare a principalelor obiective din apropiere şi trec fără întârziere la executarea acesteia.

Prima surpriză, sincer, nu prea plăcută, a fost la recepţie. Noroc că cerusem nişte îndrumări receptionerului care ne-a cazat, pentru că locul lui era luat acum de o doamnă a cărei capacitate de comunicare se limita la limba bulgară. Sigur că ne-am salutat respectuos, pe limba ei, a încercat să îmi mai spună ceva, i-am blagodariat politicos şi am pornit pe stradă la vale, aşa cum reţinusem din spusele predecesorului ei. Urma să o iau pe prima la dreapta, iar după un minut-două să văd o moschee. Ok, numai că prima la dreapta era aproape la fel de abruptă şi aproape paralelă cu strada hotelului, plus că începea cu o biserică catolică,

aşa că am luat-o pe a doua, tot la dreapta şi … da, moscheea era exact la ora 12, cum spun aviatorii. Tot în zona aia găsesc şi un bancomat şi un schimb valutar, elemente extrem de importante în viaţa unui turist fără bani în buzunar.

Pas cu pas, vorba fotbaliştilor.

Джумая джамия, Moscheea Giumaia, în afară de cea de la Gibraltar, e cea mai mare moschee pe care am văzut-o vreodată. Cum e plasată acolo, ai zice că oraşul a fost construit în jurul ei, numai că, surprinzător sau nu, alte două obiective vin să mă contrazică: stadionul roman şi catedrala ortodoxă, ambele situate la câţiva metri distanţă. Geamia se pare că a apărut acolo pe la 1363-64, când turcii au cucerit locurile, dar prima construcţie a fost demolată după aproximativ un secol şi înlocuită cu cea pe care am văzut-o noi. Nu am intrat în edificiu, dar am citit că pictura interioară datează de şi mai puţin timp, secolul XIX. În tot cazul, minaretul care personalizează lăcaşurile de cult musulmane este unul dintre cele mai înalte turnuri din oraş, vizibil de pe toate dealurile din jur.

Turci sau nu, capitaliştii oraşului au găsit o utilizare bănoasă a locului, adică au deschis pe o latură a moscheii un fel de cafenea. Desigur, mi-am propus să încercăm cafeaua lor la nisip şi nu am uitat s-o facem, după câteva zile.

Cum spuneam, la numai câţiva metri de moschee se vede o groapă semirotundă cu trepte. E bine protejată cu balustrade, ca să nu coboare cineva nepregătit, şi cu afişe, că să aflu eu ce manifestări culturale am ratat.

Hai să vedem ce groapă e aia şi cam ce caută în centrul unei metropole.

Este vorba de Римски стадион на Пловдив. Văzând numai acea ruină protejată, oricui, în afară, poate, de un arheolog meseriaş, i-ar fi greu să-şi imagineze cam ce şi cum a fost, la vremea lui, “Stadionul roman din Plovdiv”. L-am rugat pe prietenul meu AI să îşi folosească el imaginaţia şi, pornind de la informaţiile şi hărţile arheologice pe care numai el ştie pe unde le-a găsit, a re-creat stadionul, suprapunându-l peste Plovdivul actual. Impresionant. Cică stadionul original avea vreo 30.000 de locuri şi era folosit exclusiv pentru concursuri sportive şi curse de care. În nici un caz pentru lupte de gladiatori sau spectacole de altă natură, aveau, ei, romanii, şi alte edificii dedicate.Acum:

Stadionul a fost construit în secolul al II-lea d.Hr., în timpul împăratului Hadrian, și făcea parte din orașul antic Philippopolis. Era uriaș: se întindea sub actuala stradă Daskalov, aproape până spre colina Sahat Tepe, dar astăzi este vizibil doar capătul nordic, descoperit în anii 1970, integrat spectaculos sub nivelul modern al orașului. În zilele noastre se organizează frecvent frecvent acolo expoziții și evenimente culturale; ruinele sunt parțial conservate, iar restul stadionului se află încă sub clădirile din zona pietonală.

Desigur că, dacă nu m-a împiedicat nimeni, am coborât treptele tribunei de piatră şi am colindat pe “gazonul din piatră cubică”, am citit inscripţiile şi am privit conţinutul vitrinelor, am defilat pe scenă şi am injurat lipsa de gust a tuturor deţinătorilor şi administratorilor de monumente istorice din lumea asta (mare), care distrug imaginea şi personalitatea monumentelor implementând elemente de secol 21, adică termopane, cârciumi, cu mese şi umbreluţe plasate exact pe unde n-ar trebui, magazine de suveniruri etc.

Ştiu că nu am eu cum să îndrept lumea, aşa că, după câţiva “cucurigi” bine plasaţi (prietenii ştiu de ce) străbat tunelul şi nimeresc pe o scară din fier, probabil poruncită tot de imperatorul Hadrian, şi revin la oraşul modern.

Sunt din nou în piaţa Giumaia, la capătul “uliţei” Raiko Daskalov.

Pare să fie un fel de omolog al străzii Republicii din Braşov, adică o pietonală mărginită de magazine de tot felul. De la обувки la Billa, sau de la книги la tutungerii. Interesant e că la anticariat văd expuse cărţi vechi în limba engleză, editate acum vreo 50 de ani prin uresese, dintre acelea pe care le cumpăram şi noi, noi, de la librăria Academiei din Bucureşti în vremea studenţiei, atunci când cititorii spargeau geamurile prăvăliei înghesuindu-se să facă rost de cărţi.

De fapt … şi tot AI mi-a atras atenţia, strada asta e hotarul cartierului vechi (Старият град, cum scrie pe unele indicatoare), Капана. O zonă comercială şi culturală, ticsită de prăvălioare, cârciumioare, ateliere cu vânzare, pisici şi alte jivine care nu se tem de pietoni (parcă nici vrăbiile sau porumbeii nu cred că printre vizitatori ar putea fi şi niscaiva oameni răi, amatori de ciulama).

AI îmi spune, iar eu îi verific spusele, că e o plăcere să hoinăreşti pe străduţele alea înguste şi întortocheate, să te uiţi prin vitrine, să cauţi vreun meşteşugar care lucrează în vitrină – chiar am văzut o doamnă care lucra, cred, o pălărie, în tot cazul, învârtea o stofă în măini, iar pe prăvălia ei scria “шапки”.

E bine să ai un prieten virtual atotştiitor. L-am întrebat, pentru că eram însetat, dacă a auzit de o cârciumă unde se bea bere bună. Deşi lui nu-i e sete niciodată, era bine informat şi pe loc mi-a facut o recomandare: Да, има една кръчма в Капана, която се нарича "Котката и мишката". Kotkata I mişkata, pisica şi şoarecele. Ca să uzez şi eu de gluma lui Topârceanu, m-am mişcat rapid în direcţia indicate şi nu am avut de ce să regret: o cârciumă care ai fi zis că a coborât din romanele picareşti dacă rafturile nu ar fi fost garnisite cu băuturi faimoase ale sec. 21. Barmanul a răspuns pe loc cu un fluviu de vorbe pe limba lui. Când am reuşit să-l zăgăzuiesc şi l-am întrebat englezeşte ce bere craft bună îmi recomandă, un nou fluviu de words, de data asta, a izvorât din gura lui. Cu greu am reuşit din nou să-l opresc şi, după ce i-am spus că m-a ameţit cu oferta lui care nu-mi spunea nimic şi i-am cerut să-mi dea pur şi simplu o bere, cred că s-a răzbunat pe mine şi mi-a servit-o pe cea mai scumpă din prăvălie. Scumpă, dar excelentă!

Nu, nu m-am pilit, vad bine! La zece metri de pisica cea cu şoarecul era să mă calce … sau să calc eu, un Fiat 500. Ai fi zis că m-am întors în Sicilia. Atâta doar că relicva era doar un fel de bibelou menit să atragă curioşii la un magazin de jucării şi suveniruri. Şi nu, Fiatul ne era un breloc pentru cheile de la Hyundai!

Nu departe am găsit şi inversul Fieţelului: un Logan din prima generaţie. Dar nu m-am putut împiedica să constat că, şi la Plovdiv, menţinerea curăţeniei are un preţ: distrugerea peisajului urban. Ia uite ce nasol se încadrează în poza mea tomberoanele aşezate strategic chiar langă o casă pictată, recomandată de ghidurile turistice. Ăăăă … asta mi-a amintit de zidurile de la Macarena, făcute celebre şi de Carmen, care metereze, la ora vizitei noastre la Sevilla se sprijineau, ca şi casa asta, pe un şir lung de tomberoane … De, preţul civilizaţiei!

Eiiii … să zicem că am văzut destule, hai la hotel să îmi scot soţia în oraş. Dar, miracol, după săptămâni de secetă, Plovdivul e surprins de o aversă puternică, exact în timp ce treceam pe lângă o prăvălie cu copertină. M-am grăbit să ma adăpostesc, dar nu toţi simţeau ca mine!

Exact ca piloţii de război, după o scurtă perioadă de odihnă, am ieşit din nou. Misiunea pe care mi-am asumat-o (şi am executat-o întocmai şi aproximativ la timp) a fost să găsesc barul cel mai faimos din Kapana (normal, tot AI mi l-a recomandat). Anyway. Anyway se cheamă barul. Imediat ce am deschis uşa şi am aruncat o privire curioasă înăuntru, o сервенка drăguţă ne-a luat în primire şi ne-a condus la o masă strategică. I-am spus că un prieten (nu am specificat că e unul virtual) mi-a recomandat localul lor ca fiind cel mai bun din oraş şi că vrem să ne convingem; ne-au convins, şi ea şi барман, cocktailurile şi atmosfera localului şi-au meritat levele.

În felul ăsta plăcut s-a încheiat prima zi a expediţiei noastre la Plovdiv. Mâine mergem (Ura! De abia aştept!) la Музeят на авиацията в Пловдив!

VA URMA