128. THE KINGDOM WORTH A HORSE (6) de Mihai-Athanasie Petrescu

 

THE KINGDOM WORTH A HORSE (6)

Cum e să pleci dimineaţa de acasă pentru a vedea tramvaie, dar să ajungi să vezi … avioane.

Am auzit, citind pe internet, că acum câteva zeci de ani, prin Leicester circula tramvaiul. Am văzut şi poze istorice cu vagoane circulând prin centru, ba am aflat şi unde aş putea merge să văd o porţiune din vechea cale de rulare a acelor vehicule electrice (dar n-am ajuns acolo).

Din diferite motive, leicesterezii au renunţat la tramvai. Acum asigură transportul public de persoane exclusiv cu autobuze. Dar tot pe internet am aflat că undeva în oraş există un depou în care sunt păstrate câteva vagoane şi sunt expuse pentru public. Şi că Local Council intenţionează ca, împreună cu Leicester Transport Heritage Trust, să menţină, să restaureze şi să expună acolo o colecţie de vehicule istorice, adică, în afară de vagoane de tramvai, şi câteva autobuze istorice, de la un double-decker  Leyland PD 2 din 1950, până la un single-decker Scania contemporan. Am mai aflat că Depoul se află în cartierul Oadby, adică foarte departe de casă, dar există autobuze care circulă până acolo.

Hai, am zis şi am efectuat. Deja cunoscător al oraşului, am ajuns la obiectiv fără probleme.

Numai că … norocul meu  s-a terminat aici. Deşi chiar şi pe uşă scrie că ar trebui să fie deschis, lacătul legat pe un lanţ gros demostrează că realitatea e diferită de teorie. 

Aşa că, după ce le adresez tramvaiştilor cele mai sincere urări, încerc să îmi fac alte planuri, folosind maps. A fost bine că aveam harta deschisă în momentul când am auzit un motor de avion; privind-o cu atenţie, am înţeles imediat de ce se aud avioane: mă aflam la o distanţă relativ mică de aeroportul oraşului.

Binenţeles că mi-am stabilit pe loc obiectivul şi am pornit către el, numai că … dacă în linie dreaptă distanţa era mica, hai, vreo doi kilometri jumate, calculat în linie dreaptă, realitatea din teren a fost cu totul alta. Am făcut un continuu zig-zag pe straduţe întortocheate şi printr-un mic cartier de blocuri, după care drumul s-a terminat şi am continuat pe arătură,

iar când s-a terminat şi arătura am nimerit pe un private road. Sigur că am ezitat, dar cum maps îmi indica numai acel drumegel, am intrat, cu speranţa că privatul respectiv, dacă mă interceptează, întâi mă întreabă cine sunt şi ce vreau şi de abia apoi trage. Dar nu am avut parte de aventuri, ci doar de oboseală.

Şi … de satisfacţie profesională, pentru că, după ce am auzit motoraşul unui elicopter şi i-am văzut şi coada dispărând dincolo de vegetaţie, am dat de două pancarte cu inscripţia dorită. Sigur, eu căutam una, dar au fost la ofertă.

De fapt, pe kartodrom e prea linişte ca să fie interesant. În schimb, dincolo …

Îmi fac şi plăcerea de a fotografia un autobuz interesant, probabil motorhome-ul clubului de karting.

Iată aerodromul. Pătrund acolo fără să mă întrebe nimeni de vorbă, dar, vorba aceea, sunt destul de umblat pe aerodromuri pentru a şti unde un vizitator devine persona non grata şi respect regulile pe care le-am învăţat în România.

Aşa că ajung fără probleme pe un fel de terasă mobilată cu mese şi bănci, unde îmi permit să mă aşez şi să mă odihnesc.

Studiez un pic aeroportul pe internet. Aşa cum scrie şi la intrare, nu e un aeroport destinat aviaţiei comerciale (există, de fapt, un aeroport mare la East Midlands, cred că nu mai mult de 50 km de Leicester, dar, din păcate, nu are nici un zbor spre sau dinspre România). Este manageriat de Leicester Aeroclub, o instituţie despre care (la momentul ăla) nu ştiu nimic (informaţii pot fi găsite uşor pe siteul lor, nu intenţionez să le fac reclame).

Pe hartă se văd bine cele trei piste betonate, the main one, pe direcţia 10-28, are dimensiunile 935 x 20 m. Aflu că mai există şi două piste înierbate, plus încă una, neomologată şi folosită numai în caz de Doamne fereşte.

Odihna mea nu a durat mult. Cred că nu au trecut cinci minute până am auzit primul motor de avion şi am văzut o aeronavă executând turul de recunoaştere, aliniindu-se apoi şi aterizând pe direcţia 28. De fapt, toate avioanele zilei (well, in ora aia şi ceva, cât am stat acolo) au aterizat şi au decolat pe aceeaşi direcţie.

Şi ce avion!

Pentru că ieşisem din casă numai pentru a vedea/poza autobuze şi tramvaie, camera cu teleobiectiv nu era în rucsac … Păcat, am tras poze cu ifonul din dotare, acceptabile, dar ce frumuseţi aş fi obţinut cu teleobiectiv … În sfârşit, aş fi avut poze mai faine, dar nimeni nu îmi poate răpi bucuria de a fi văzut cu ochelarii proprii un avion istoric, fabricat în 1952, deci mult înaintea mea, acel T-6 Harvard Mk.4 înmatriculat G-CJWE (NG 481273).

Apoi circulaţia a fost bogată, am numărat vreo 15 aeronave care s-au mişcat pe aeroport într-o oră-două cât am stat eu pe terasă, sau, după o vreme, pe un alt loc sigur în apropiere de bretelele de ieşire spre hangare. Iată-le:

G-CIRY Evektor EV-97 EuroStar SL

G-KARL Guimbal Cabri G2, care a decolat din faţa hangarelor, dar apoi a urmat strict, o înălţime de câţiva metri, traseul bretelelor spre pistă, după care (o fi fost un zbor şcoală, cine ştie) a executat ture foarte aproape de pistă

G-CBEE Piper PA-28R-200 Cherokee Arrow II

G-KOCO Cirrus SR22

G-CGXI Ikarus C42 FB80 pe care l-am recunoscut cu uşurinţă, doar am văzut atâtea la Aeroclubul României.

G-TALR Cessna 152

G-BKGW Reims-Cessna F152

G-CDAE Vans RV-6A

G-LINZ Robinson R44 Raven II

G-TALD Reims-Cessna F152

G-FLPI Rockwell Commander 112A

G-BHEN Reims-Cessna F152

G-SNUZ Piper PA-28-161 Warrior III

Ieşit pe platformă, am nimerit în calea unor domni  aviatori care treceau pe acolo în drum spre avioanele cu care aveau să zboare. Unul sau doi nu au avut nimic de salutat sau de remarcat, dar cu ceilalţi, majoritatea, ne-am salutat respectuos. Pe doi dintre ei am reuşit să-i şi întreb de vorbă, unul a răspuns doar de complezentă, dar al doilea chiar a avut timp şi chef de taifas. I-am arătat un biplan aflat la umbra unui hangar şi l-am întrebat: “Oare visez eu, sau biplanul ăla este un Tiger Moth?” Ştiam că nu greşesc, văzusem avionul în display cu doar trei zile mai devreme, pe tăpşanul cel frumos de la Ragley Hall. Omul, când a văzut că nu sunt vreun fraier aterizat la ei cu vreo muscă, a rămas cu mine să povestească vreo câteva minute. I-am spus de unde vin şi cum de mă pricep, i-am bârfit împreună pe Aurel Vlaicu, Traian Vuia şi pe cei cei care au construit, la Bucureşti şi Craiova, replici ale avioanelor pionierilor aviaţiei române, iar el mi-a povestit că Tiger Moth-ul din apropiere participase la un festival aerian (da, eu nu am apucat să îi spun că l-am văzut acolo) şi, în drum spre casă, pilotul a observat că ceva nu-i în regulă şi s-a oprit pe terenul de la Leicester, pentru a rezolva problema. Din păcate, acel gentleman îmbracat elegant, în uniformă de aviator, cu trei trese pe epoleţi, nu mi-a confirmat că pe Leicester s-ar afla un avion DC-3 (despre care eu am citit, informându-ma pe internet). “No, Sir, vă daţi seama că dacă am avea aşa o comoară aici, la noi, aş fi la curent”. Cine mai ştie, poate netul deţinea informaţii eronate?

T-7794 (G-ASPV) De Havilland DH.82A Tiger Moth

Mai trebuie să spun câte ceva şi despre drumul de întoarcere în oraş. Am întrebat dacă există vreun mijloc de transport spre centru, din păcate pentru aparatul meu locomotor nu exista nici o linie de transport public, eventual puteam să aştept până vreun zburător ar fi avut treabă prin localitate şi ar fi fost destul de kind ca să mă ia şi pe mine. Binenţeles că nu am avut plăcerea să mă rog de careva şi am pornit voiniceşte la drum, (acum mă gândesc că aş fi putut folosi aplicaţia uber din telefon, dar … de…), circulând cât mai aproape de marginea dreaptă a părţii carosabile. Traficul rutier era destul de intens, dar eu, disciplinat, ieşeam de pe asfalt de fiecare dată când vedeam apropiindu-se vreo maşină. Dar nu am putut să nu remarc faptul că, văzându-mă, toţi şoferii îşi luau măsuri de siguranţă, câţiva chiar au încetinit foarte mult ca să fie convinşi că nu ne facem rău reciproc. Drumul a fost lung, dar cu ajutorul lui google maps am ajuns fără probleme la Turnul cu ceas, după o experienţă interesantă.