127. PUNCT TERMINUS: AERODROMUL SĂULEŞTI (4) de Mihai-Athanasie Petrescu

 PUNCT TERMINUS: AERODROMUL SĂULEŞTI (4)

Gata, interesul nostru pentru Deva a scăzut odată cu încheierea mitingului aviatic şi cu expirarea rezervării la Villa Roma. Ne pregătim pentru defluire, dar nu înainte de a urma sugestia şi recomandarea gazdei noastre de la hotel.

De fapt, doamna mi-a adus aminte de trimiterea tânărului meu prieten Cezar Han, care, acum vreun an şi ceva a trecut prin zonă şi mi-a descoperit, prin blogul lui, un obiectiv turistic inedit al împrejurimilor Devei, un loc cu denumire italiană, atrăgător prin specific şi aspectul dezvăluit perin poze: Giardini di Zoe!

Acum vreo 20 de ani, un Italian care s-a simţit bine vizitând zona acea, a decis să cumpere un deal de lângă satul Banpotoc (cum l-o fi găsit? Mie, denumirea asta mi se pare un fel de tongue twister) şi să amenajeze acolo un soi de grădină. A băgat bani grei, cred, pentru a transforma un loc banal într-o grădină amenajată după planurile unor specialişti, şi asta pentru că i s-a părut lui, domnului Giovanni Salvatelli, că poalele acelui deal emană un fel de energie pozitivă. A adus acolo meseriaşi şi obiecte decorative, iar cand locul a ajuns la forma şi aspectul pe care le dorea, a deschis porţile pentru vizitatori. Iar aceştia iau în serios oferta lui don Giovanni, cel puţin în ziua când am fost noi acolo am văzut multă lume – ce-i drept, era duminică, poate devenii, simerienii şi alţi hunedoreni au completat numărul vizitatorilor veniţi din alte zări senine. 

Din păcate pentru italieni, dar mai ales pentru vizitatori, accesul este destul de greu. Sigur că waze te (con)duce până acolo, dar singurul drum dinspre Simeria, pe sub autostrada, este prost, bogat în gropi şi semafoare. Să speram că semafoarele înseamnă că, peste mult timp, va fi acolo şi un şantier, iar într-un din secolele astea va fi şi un drum cât mai bun, chiar şi pentru maşinile joase. Iar accesul spre autostrada este şi mai complicat, presupune un ocol larg prin oraşul Simeria, cu aglomeraţie (duminică fiind, nu a fost exagerat), intersecţii şi gropi în asfalt.

Dar am ajuns, l-am parcat pe Silver la umbra, pornim in expeditie.

Ştiu, din lecturi, că Grădinile lui Zoe au farmec în toate lunile de primăvară – toamnă – vară. Don Giovanni a gândit bine amenajarea locului, combinând particularităţile multor specii de plante, mari sau mici, fiecare cu talia şi culoarea ei, în scheme gândite de el însuşi, fără ajutorul vreunui arhitect, plasând printre ele fântâni italieneşti, vase decorative (tot italieneşti), bănci din piatră sau chiar din … butoaie de tablă, mozaicuri, bolţi, etc. Cu alte cuvinte, influenţe ale multor curente estetice, de la Renaştere la modernism. Panta lină şi expusă la soare a dealului de la Banpotoc l-a ajutat, mama natură a făcut tot ce a depins de ea, iar ajutoarele patronului (omul are o fabrică de încălţăminte pe la Hunedoara) au făcut restul: amenajat, plantat, îngrijit, tuns iarbă şi tufe, curăţat, construit … nu ştiu ce ar mai trebui menţionat şi adăugat.

Poate doar pozele, care demonstrează de o mie de ori mai bine decât cuvintele, frumuseţea şi atracţia locului.

În tot cazul, ca nespecialist şi neexperimentat, resping  tentaţia de a face comparaţii cu grădini celebre din lume. Dealul de la Banpotop nu e pajiştea de la Versailles, nici don Giovanni Salvatelli nu e Louis XIV, şi nici Le Nôtre. Grădina dedicată de investitorul Italian nepoatei sale, Zoe, e unică şi trebuie văzută şi vizitată pentru a fi apreciată.

Microvacanţa noastră s-a isprăvit cu bine. De aici, de îndreptăm spre Braşov, dacă reuşim să urcăm pe autostradă (am reuşit, după ce Silver, săracu, a tras din greu prin Simeria).

Urmează, sperăm, o nouă aventură, la MK. C U!