143. PLOVDIV 2025 (4)

 

PLOVDIV 2025 (4)

Pentru a ne spăla de păcatele pe care ni le-am asumat exprimându-se părerea sinceră, dezinteresată şi necenzurată în legătură cu Muzeul Aviaţiei, am hotărât să ne continuăm drumul spre munţi, Munţii Rodopi, la poalele cărora se găseşte Mănăstirea Bacikovo (Бачковски манастир).

Dacă se găseşte, normal că o găsim şi noi, găsim şi un loc de parcare, păzit cu atenţie de un încasator de taxe (sunt convins că păzea numai locul, nu şi maşinile) care mi-a luat urgent nişte bani, fără să-mi dea şi un obiect de colecţie la schimb (sigur, un bilet de parcare) şi am luat-o binişor la deal, către mănăstire.

Aceeaşi alee obişnuită la orice obiectiv frecventat de mulţi turişti: bordată de nenumărate tarabe (păi, nu? cine are timp să le numere?!), unde negustorii îşi aşteaptă fraierii amatori de suveniruri, exact aceleaşi pe care le găseşti oriunde: vase şi jucării din ceramică (mai puţin scrumiera în formă de opincă pe care am fi cumpărat-o noi, se pare că producătorul s-a lăsat definitiv de fumat şi de orice), magneţei, vase de bucătărie care le imită destul de bine pe cele de firmă, îngheţată, magneţei de frigider, sandvişuri şi căţei fierbinţi, porumb fiert, picturi / icoane generate de AI şi printate de calculator, etc.

Şi, în sfârşit, ajungem la poarta mănăstirii.

Avem în faţă o pisanie scrisă în marmură, dar pe limba lor, probabil că AI m-ar fi ajutat să o citesc, dar aplicaţia respectivă ajunge imediat la limita de memorie. Totuşi, reţin titlul: “Uspenie Bogodicino" – Petrition”, iar asta spune totul: Hramul Mănăstirii “Naşterea Maicii Domnului” şi continuitatea spirituală bizantină, Πετρίτζιον / Петрицион fiind denumirea iniţială a lăcaşului de cult, „Mănăstirea de la locul pietros / stâncos”.

De fapt, dacă tot am deschis discuţia, ar fi bine să o şi adâncim, cu mulţimea de argumente istorice necesare: lăcaşul de cult de la poalele munţilor Rodopi a fost întemeiat în anul 1083 de către  frații Grigorie și Abasii Pakourianos, nobili bizantini de origine georgiană (ibero-caucaziană). Inițial a fost o mănăstire greco-georgiană, cu reguli monahale stricte; acest caracter multicultural a marcat profund spiritul locului. După căderea Bulgariei sub otomani, mănăstirea a devenit un important centru de rezistență spirituală și culturală bulgară. A cunoscut o mare înflorire în secolele XVII–XIX, când sunt construite majoritatea clădirilor existente şi azi.

Fiind atât de veche, Mănăstirea este un ansamblu arhitectonic stratificat, cu influențe din mai multe epoci: Bizantin târziu, cu influențe bulgărești medievale şi elemente monastice balcanice tradiționale (secolele XVII–XIX). Biserica (katholikonul) a fost construită în 1604, pe locul uneia mai vechi, având forma în plan de cruce greacă înscrisă, cu cupolă centrală. Fațadele sunt din piatră brută alternată cu cărămidă, tipic pentru Bizanțul târziu.

Frescele cele mai cunoscute sunt cele din porticul exterior. Sunt datate în 1643, realizate fiind ele de artiști ai Școlii de pictură de la Plovdiv. Tematică este amplă: Judecata de Apoi, scene din viața Maicii Domnului, portrete de sfinți și ctitori.

De-a lungul istoriei sale, Mănăstirea a fost un adevărat pod cultural între Bizanț, Caucaz și Balcani, un centru de educație, manuscrise și artă religioasă. Astăzi este un loc de pelerinaj major, un reper pentru istoria artei medievale sud-est europene, dar și un obiectiv de vizitat pentru turişti cu mai mult sau mai puţin (după ţinuta unora chiar mult mai puţin) respect pentru lăcaşele vechi de cult.

Binenţeles că întâi vedem fântâna de la intrare. Din care izvorăşte apă sfinţită. Deşi plăcuţa cu “sponsorul” e atât de “patinată”, data plasării ei e 1993. Ce piatră atât de puţin rezistentă şi-a permis bietul sponsor …

În curtea interioară atrage atenţia în primul rând vegetaţia. Un arbore metasequoia (am verificat, e altă specie decât furnizorul de catarge), o mulţime de chiparoşi şi o grădiniţă de cactuşi, de care călugării (Mănăstirea Bacikovo e mănăstire de taici) sunt foarte mândri.

Tot in curte am remarcat un fel de chivor, baldachin votiv, pe care l-am detaşat din stilul architectonic general, decoraţiunile exagerate nu seamănă deloc cu sobrietatea clădirilor medievale. M-am interesat, a fost adăugat după 2000, am avut dreptate.

Începem să vizităm interioarele.

Biserica, apărută, cum am mai spus, la 1604, îmi aminteşte prin bolţile de la intrare de Cozia. O fi vreo modă a epocii. Despre pictură am discutat deja, acum îmi permit să observ cât de multe obiecte de cult sunt expuse aici, semn că mănăstirea e destul de iubită şi sponsorizată de credincioşi. Ştim că aici se află şi o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, de origine bizantino-georgiană, tip iconografic rar: Eleousa (Maica Domnului a Milostivirii). Tradiţia spune că a fost adusă aici chiar de întemeietorii mănăstirii (Pakourianos). E considerată protectoarea mănăstirii şi e legată de numeroase vindecări miraculoase. Păcat că nimeni nu face vreun miracol ca s-o vedem şi noi, pentru că este ascunsă, pentru protecţie, într-o nişă, nu e la îndeochii vizitatorilor. Sigur că vedem pe catapeteasmă o icoană a Maicii Domnului şi facem cuvenita confuzie, pe care, după documentarea suplimentară, n-am mai putut-o îndrepta. 

Vedem, în schimb, mormântul unei personalităţi importante din istoria Bulgariei, Exarhul (un grad ierarhic foarte mare în Biserica Ortodoxă Bulgară, echivalent, pentru el, cu acela de locţiitor al Patriarhului Bulgariei pentru o perioadă când Biserica nu avea un patriarh) Ştefan.Am citit biografia exarhului, o personalitate cu multe merite, nu numai pe linie bisericească.

În alt colţ al bisericii găsim mormântul altui ierarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare, acela al Patriarhului Kiril. Am citit şi despre el, i se datorează salvarea a vreo 50.000 de evrei care ar fi fost deportaţi în timpul WW2 dacă nu intervenea el. Este, de altfel, primul Patriarh al bulgarilor după renaşterea instituţională a Bisericii Bulgare.

Ceva interesant: observăm, la un moment dat, ca un tata popa apare în biserică, însoţind două cupluri. Ne-am gândit că o fi vorba de nişte enoriaşi care vor să se împărtăşească, dar, urmărind atent, ne-am dat seama că era vorba de o slujbă de cununie. Dar, acum, sincer! Aş înţelege o cununie civilă a doi tineri rebeli, în ţinută casual, într-o primărie oarecare, doi copii care vor să demonstreze că ei sunt independenţi şi nepăsători faţă de regulile sociale formale. Dar aici vedem doi tineri de peste 40 de ani, împreună cu naşii lor şi cu preotul care le binecuvinteză unirea, da rei, mirii şi naşii, nu par să dea doi bani pe formalitate. În ţinută neglijentă (şi neglijată), naşul în pantaloni scurţi, adidaşi şi tricou, naşa în rochie de plajă, mirele, chiar dacă are părul alb, poartă o cămaşă necălcată, iar mireasa …

Nu plecăm de la Bacikovo înainte de a intra şi în alte interioare. O sală de conferinţe, pregătită cu de toate, aşa cum cere tehnica moderna.

Şi o sală pentru expoziţii temporare, care, în acel moment adăposteşte o expoziţie de picture partial religioasă, partial semisuprarealistă (am încercat să aflu cine e artistul expozant, dar numele lui nu apare nicăieri, nici pe vreun eventual afiş la faţa locului, nici pe paginile de web sau de fb ale mănăstirii – de fapt ce contează, şi aşa numele pictorului nu mi-ar spune nimic, important e că lăcaşul e deschis pentru astfel de manifestări).

Sigur că nu am plecat de acolo până nu am vizitat şi magazinul de lângă poartă. Dacă preţurile nu ar fi fost atât de mari, cu siguranţă poragajul lui Silver nu ar fi fost destul de încăpător!

VA URMA