84. ÎN INIMA ŢӐRII TU ÎNFLOREŞTI, FRUMOSUL MEU BRAŞOV! de Mihai-Athanasie Petrescu

ÎN INIMA ŢӐRII TU ÎNFLOREŞTI, FRUMOSUL MEU BRAŞOV!

16 august 2011. Aşezaţi pe o bancӑ sub Tâmpa, aşteptam cu nerӑbdare sӑ îmi sune telefonul. Sigur cӑ începusem aşteptarea cu mult înainte de ora convenitӑ, iar speratul meu interlocutor nu a lipsit. “Mihai, poţi sӑ ajungi la aerodrom ca, într-o juma’ de orӑ?”. Dacӑ pot? Pӑi Racheta Roşie e colea, lângӑ Bastionul Vâmatorilor, în douӑ minute suntem la bord, dupӑ încӑ douӑ îi înjurӑm pe cei care ne ţineau pe loc la Univ, poate încӑ douӑ pânӑ la Ceasu Rӑu, unde iar ne încurcӑ un semafor, apoi hai cu a cincea pe 13 Decembrie. Nu se inventase nici giratoriul de la Onix, nici cele de la Fӑget, Independenţei, Stadionul Tractorul (RIP!), Coresi, Ocolitoarea mai avea mult pânӑ sӑ încurce accesul dincolo de Rulmentul, aşa cӑ eram demult pe iarba verde de la Sânpetru  atunci când a apӑrut prietenul nostru Cӑlin Manea. Urma sӑ facem împreunӑ un tur aerian al Braşovului, zborul pe care l-am povestit în aceeaşi searӑ pentru forumurile dragi de atunci “Romanian Spotters” si "Aripi Romanesti".

Nu ştiu exact de ce siteul care gӑzduia fotografiile postate atunci pentru forum şi-a retras sprijinul logistic, astfel încât acum, acolo nu mai exista decât textul sec, neilustrat, adicӑ nu zero, ci o valoare negativӑ. De aceea am luat hotӑrârea sӑ încerc sӑ reconstitui fotoreportajul de acum. Probabil cӑ nu mai pot nimeri exact aceleaşi poze, dar mesajul lor e neschimbat.

Sigur cӑ în cei (aproape) nouӑ ani, faţa Braşovului s-a schimbat destul de mult. Şi eu, binenţeles. Poate nu mai sunt pe deplin de acord cu ce scriam atunci, dar am ales sӑ pӑstrez acel iz mai tineresc şi, binenţeles impresia “la cald”, cum zic cronicarii sportivi.

Pozele, bune, rele, sunt trase prin plexicul cupolei avionului, cu defunctul meu Canon EOS400 D, cu obiectiv de 55 mm.

Dau drumul aducerilor aminte:

M-am lӑudat de multe ori cӑ Braşov este oraşul meu natal, un oraş pe care l-am pӑrӑsit acum 30 de ani pentru a merge la locul de muncӑ desemnat de guvernul de atunci. Dar ori de câte ori am ocazia, mӑ laud cu obârşia mea şi laud oraşul meu. Acum este un astfel de prilej de a arӑta lumii cât de frumos este Braşovul, chiar şi vӑzut de la 1200 m. 

Am avut marea şansӑ de a face un tur aerian al Braşovului cu avionul ICS Amigo al prietenului meu Calin Manea “Amigo”. Am decolat de pe aerodromul Sânpetru, punând cap compas cӑtre platforma pe care eu o cunosc sub denumirea “Tractorul”. Ştiu ca asta cu tractoarele sunӑ a nostalgie, dar ce sӑ zicӑ cei mai bӑtrâni decat mine, pentru care locul rӑmâne în memorie cu numele “I. A. R.”?

Braşovenii stiu mult mai bine decât mine ce se mai executӑ pe platformӑ, eu doar ştiu cӑ s-a furat ce se putea fura.

Am survolat Triajul, un cartier care, nu ştiu de ce, mi se pӑrea foarte “exotic” acum o mie de ani, când mergeam sӑ-l vizitez cu trolibusul 1. 

Nu-mi închipuiam cӑ Tâmpa şi Dealul Melcilor nu sunt aliniate perfect. 

Rӑcӑdӑul, sau, cum i se zice acum, Valea Cetӑţii. Odatӑ, acolo se faceau curse de motocros, la care eram nelipsit încӑ de la vârsta ţinutului în braţe. Am poze de atunci! Acum este o faimoasӑ cantinӑ pentru urşii tomberonişti. 

Munţii care pӑzesc oraşul

De câteva sӑptӑmâni am aflat cӑ la “Gemenii” (bine cӑ Ben Laden nu a apucat sӑ afle de ei!) s-a amenajat un sens giratoriu dublu. L-am strӑbӑtut cu covrigul în braţe, acum îl vedem şi de la înӑlţime. Nu e aşa înspӑimântӑtor 

A doua mare platforma survolatӑ: “Steagu Roşu”. Habar n-am dacӑ mai apare vreodatӑ vreun camion nou la ieşirea din uzine în zilele noastre. Ştiu cӑ şi-au vândut palatul administrativ, adicӑ exact clӑdirea prin care se fӑceau cunoscuţi. La fel şi clubul. 

Viram cӑtre Rӑcӑdӑu, şi aflu vestea care mӑ face sӑ mӑ înfior: o sӑ survolӑm Tâmpa. Nu stiu de ce, încӑ de când s-a inventat telecabina de pe dealul simbol al Braşovului (cu care am urcat chiar din a doua zi de funcţionare), mi s-a fӑcut fricӑ de înӑlţimea Tâmpei. Iar acum urma sӑ trec şi mai sus?!
Se pare cӑ da! Gulp! 

Cred cӑ dacӑ eram la 12000 m nici n-o bӑgam în seamӑ. Cum, chiar aşa de micӑ e?

O noua perspectivӑ, aceea a vechiului oraş, se dezvӑluie imediat. Iatӑ Scheiul natal al mamei mele, cu biserica Sfântul Nicolae şi cimitirul unde se aflӑ cum ea şi tӑticu. 

Centrul vechi şi partea de nord a oraşului

La cât e de întins oraşul ӑsta, într-o imagine pot vedea şi casa în care am crescut, şi pe cea în care scriu mesajul de faţӑ, aflate la peste cinci km una de alta. Suntem deasupra Warthe, dar vedem Bartolomeul. În zare, Stupini, unde culegeam cartofi pe vremea când eram elev meşotist. O privire spre est

Nord-estul, cu repere importante: Academia Militarӑ de Aviaţie şi stadionul “Silviu Ploeşteanu”. Hai Steagu!

Colina Universitӑţii. Când eram tânӑr, mӑ jucam pe dealul ala, care se chema atunci “Ţigan Dom” sau Dealul Ţiganilor. Era un deal cu multe strӑduţe în pantӑ, numai bune pentru saniuş; în vremea aia nu erau maşini acolo.

În prelungirea strӑzii Karl Marx. Pardon, Maniu. Ӑӑӑ, care-i diferenţa? E aceeaşi strada, numai cӑ pe K M mӑ plimbam când eram tânӑr, era drumul cel mai scurt spre şcoala mea, nr. 5, pe Maniu de azi nu prea mai ştiu ce existӑ.

La bordul de fugӑ, Cetӑţuia, sau (ex)restaurantul “Cetate”.

Ce frumos! Peisajul pe care îl vedeam în fiecare dimineaţӑ când mӑ trezeam.

Asta e noul (de pe vremea tovarӑşului) Centru Civic. Mai nou, a dispӑrut toatӑ uzina Hidromecanica, am auzit cӑ se va construi un megamarket în gaura aia.

Portret de pilot

Prima datӑ când vӑd vestitul patinoar al Braşovului. Oare de ce l-or fi pus în câş?

Bulevardul Saturn, pe unde bicicleta mea Pegas ¾ era mai rapidӑ decât autobuzul SM11 de pe 11. Bicicleta mai existӑ, în pod la Roşiori, 11-le s-a desfiinţat, iar Semeuri mai vedem doar în pozele colecţionarilor (de poze, de autobuze…).

Maidan în loc de Tractoru?

Una dintre marile realizӑri ale primarului de Braşov: sensul giratoriu de la intersecţia Aurel Vlaicu cu Griviţa.

Centrul vechi din altӑ perspectivӑ.

Ceasu Rau, si fosta mea casa

O imagine a actualei industrii brasovene: pata albӑ de la Hidromecanica

Intersecţia strӑzii Toamnei cu calea Bucureştiului

Şi pata albӑ de la Rafinӑrie. Sӑ zici cӑ americanii s-au chinuit o varӑ întreagӑ, cu sute de bombardiere, şi nu au reuşit s-o nimiceascӑ ...

CET, un alt reper.

O turӑ pe deasupra Prejmerului, cu biserica-cetate pe care am descris-o anul trecut, când cu Festivalul clӑtitelor.  

Ne apropiem de linia de sosire, la Sânpetru.

Aterizӑm, rulӑm spre hangar şi acolo devin servomotor pentru uşile de metal. Avionul Amigo, hangarat şi husat, are acum nevoie de somn.

Au trecut atâţia ani, acum am retrӑit bucuria experienţei de atunci.

 Cӑlin, mulţumesc mult! Uite, nu numai cӑ am fӑcut împreunӑ un zbor atât de fain, de neuitat pentru mine, dar, fӑrӑ sӑ intenţionӑm aşa ceva, am pӑstrat în memoria electronicӑ şi o mulţime de imagini devenite azi documente, pentru cӑ subiectul lor a fost demolat. 

Am muncit mult chinuindu-mӑ sӑ aleg poze, am tras vreo 500 de cadre, şi parcӑ nu sunt douӑ la fel, deşi bietul Canon a tras la foc automat. Chinul cel mare a fost sӑ las de-o parte o mulţime de imagini, pentru cӑ toate ar fi meritat sӑ fie vӑzute, chiar dacӑ nu sunt cine ştie ce mare realizare tehnicӑ sau artisticӑ. Braşovul, mai spun o datӑ, este un oraş care meritӑ sӑ fie vӑzut din toate perspectivele şi sӑ fie cunoscut. Încӑ o datӑ îi mulţumesc lui Cӑlin pentru raid, acum îmi aduc aminte cum am fӑcut o excursie asemӑnӑtoare când eram în clasa I (cu autocarul, desigur, şi cu tovarӑşa învӑţӑtoare), iatӑ, la o distanţӑ de 46 de ani un tur al oraşului meu.
Am încercat sӑ gӑsesc pe net un cântec pe care l-am învӑţat şi cântat atunci: “Braşovul meu iubit”, de Mauriciu Vescan. Compozitorul este considerat, vӑd, un cântӑreţ al regimului de atunci (cine nu era în anii ’60?), dar melodia aia nu e de gӑsit. Pӑcat. Mi-am permis, totuşi, sӑ folosesc primul vers ca titlu al fotoreportajului, sper sӑ nu-mi cearӑ drepturi de autor.

Dacӑ cineva are o înregistrare cu vechiul imn al oraşului, tare mi-ar plӑcea sӑ îl reascult. Totuşi,- datoritӑ   poetului Nicolae Dӑrӑbanţ, regretatul meu prieten, Dumnezeu sӑ-l ierte! – avem un imn mai nou.