146. PLOVDIV 2025 (7)

 PLOVDIV 2025 (7)

Am mai spus-o, oraşul ăsta e o minunăţie. Nu faci doi paşi şi te întâlneşti cu ceva interesant. Un vestigiu, un muzeu, ceva care să te facă să te opreşti din drum şi să priveşti sau să asculţi cu atenţie. Sigur, dacă îţi place junk food, poţi foloşi şi nasul, pentru că prin Kapana miroase a mirodenii de te ameţeşte.

Azi folosesc ochii şi mintea. Am terminat plimbarea prin parcul cel mare, aşa că mă opresc în apropiere, acolo unde a fost primul centru civic al aşezării romane, al oraşului Philippopolis.

Îmi permit să mă mir. Probabil că istoricii bulgari au ştiu că pe locul actualului Plovdiv a existat, În perioada romană, un oraş, cel mai mare din zona aia geografică. Totuşi, nu i-a durut sufletul să studieze, să cerceteze, să descopere, să înţeleagă. Şi să disemineze. Păi cum să te trezeşti tu, arhitect al anilor 1970, că sapi o fundaţie şi nimereşti într-o metropolă romană fără să te aştepţi la aşa ceva?! Sau nu înţeleg eu arheologia, sau n-o înţelegeau ăia de atunci.

Vorba e că regimul comunist bulgar (parcă-l văd pe Todor Jivkov cum rostea vreo cuvântare la tribuna partidului şi cerea: draghi plovdiveni, ia puneţi voi mâna şi construiţi o clădire mare şi frumoasă în centru!) Iar ăştia, mulţumind pentru bunăvoinţă, şi promiţând că vor face totul, aduc un regiment de escavatoare şi buldozere şi se pun pe demolat centrul vechi şi pe săpat gropi pentru fundaţia Poştei.

Şi când colo … ce să vezi! Arheologii au năvălit să decoperteze, să facă şi, mai ales, să dreagă, scoţând la lumină vechile construcţii de pe vremea lui Vespasian, dar palatul Poştei s-a înălţat falnic, ca dovadă că tot Jivkov a fost un conducator mai mare şi mai puternic.

De fapt, ce avem noi acolo? Avem (au) părți ale forumului roman, fundații ale unor clădiri administrative şi magazinele care mărgineau piața antică. Cu alte cuvinte, cele mai palpabile şi vizitabile dovezi ale prezenţei romane pe acele locuri. E de mirare de ce Vespasian a hotărât să construiască ceva atât de măreţ într-un oraş depărtat de Roma, dar depărtat şi de traficul obişnuit al acelor vremuri. La fel ca Ceauşescu, Vespasian a vrut să arate lumii că el e şeful şi că dacă vrea ceva, poate şi are cu ce.

Noi, ăştia de azi, nu avem decât să ne bucurăm, ca vizitatori, de privelişte. Şi aş spune că e chiar ceva fain, o combinaţie de antic şi actual, de coloane din marmură şi ziduri din beton comunist. De ruine dezgropate şi de maşini care circulă în viteză. De urme de care romane şi o scară în formă de melc care aminteşte de cea de la muzeul Vaticanului. De altare închinate Zeilor, de foste prăvălii unde romanii vindeau şi cumpărau alimente şi de scene unde, poate cantau aezii sau se jucau piese de Sofocle, Euripide sau Aristofan, ori se vindeau sclavi, şi un chiosc de ziare nou-nout, din tablă de aluminiu si balaustrade din inox.. De! Viaţa-i lungă, viaţa-i schimbătoare – mai ales cea a pietrelor!

VA URMA