145. PLOVDIV 2025 (6)

 

PLOVDIV 2025 (6)

Când cobori pe cel mai la îndepicior drum de pe Sahat Tepe ajungi, inevitabil, acolo unde ajungi, inevitabil, din orice parte a centrului plovdian: la Moscheea Джумая, iar de acolo am luat-o pe a doua (în ordinea în care le-am descoperit noi) arteră comercială a oraşului, Княз Александър I. (Kneazul Aleksandr 1).

Merită, pentru că, în afară de vitrinele bogate, ca în orice oraş est-european normal de după 1990, clădirile care mărginesc strada sunt interesante şi spectaculoase. În plus, dincolo de faţada comercială, aici se concentrează şi câteva instituţii culturale marcante, anume “City Art Gallery” (sau, mai pe înţelesul localnicilor, “Градска художествена галерия – Пловдив”, pe care nu am reuşit să o vizităm, fiind închisă în plin sezon turistic (dacă am înţeles eu bine bileţelul afişat pe uşă, pregăteau ei ceva, dar nu s-au mişcat destul de repede că să profităm şi noi), şi teatrul local (exact ca la Braşov, deci încă un element comun!: Teatrul Dramatic), o clădire interesantă, dar încadrată în şirul clădirilor străzii parcă riscă să rămână neobservată. Am studiat cu atenţie afişele de pe faţada Драматичен театър. Erau în rélache, normal pentru luna iulie, iar afişul anunţa un eveniment din septembrie: "Стената на кръстопът" (scena de la răspântie), sper că a fost ceva mişto spre bucuria celor care pricep bulgăreşte.

În apropiere de teatru am văzut o inscripţie care m-a făcut să-mi scot pălăria (la figurat, că era vară). O inscripţie la capătul unei străzi în pantă semnalează trecătorilor că autorităţile plovdiviene sunt deosebite de cele braşovene. Oraşul a avut, în 2019, marea onoare de a fi desemnat “Capitală Culturală Europeană”, titlu la care a aspirat, la un moment dat, şi Braşovul meu. Spre deosebire de cei care decideau la Braşov şi habar nu aveau (au) ce e aia cultură, plovdivenii au ştiut să profite de istoria lor şi au obţinut titlul odată cu oraşul Italian Matera. Ce a însemnat asta? Păi vreo 900 de manifestări culturale, adică festivaluri, concerte, spectacole de tot felul (desfăşurate inclusiv în spaţiile puse la dispoziţie de romani), expoziţii, sute de mii de turişti, beneficii de milioane de euroi investite apoi în dezvoltarea economică şi socială a oraşului. Felicitări plovdivenilor pentru reuşita la care au ajuns sub mottoul: “Together 2019”. Îl vedem înscris şi pe cascada Ангел Букурещлиев (Angel Bucureşciev), interesantă abordare arhitectonică.

Şi ca dovadă că s-au descurcat în 2019, uite că acum sunt din nou capitală europeană în 25, de data asta a vinului. După Bordeaux!

Am ajuns la capătul străzii Aleksandr 1, în Piaţa Stambolov, iar acolo am găsit un al doilea vestigiu roman, înconjurat de câteva clădiri moderne. Păi … să pomenim Primăria oraşului si Casa Armatei (ma, rog, fie ca ei, Clubul Militar). 

Principalul obiectiv al zonei, Forumul Roman, rămâne pentru episodul următor, pentru că, de fapt, eu am venit aici să caut o fântână … dar am găsit trei la acelaşi preţ.

Întâi fântâna din Piaţa Stambolov. Nu prea e marcată prin ghiduri, dar e prea evidentă ca s-o ratezi, iar soarele mă ajută, cât poate şi el săracu, să fac nişte poze interesante.

Apoi mica fântână  Demeter. Debitul ei redus nu atrage atenţia, dar arhitectura ei în aminteşte de fântâna Rudolf de la Braşov, aia furată de sub nasul autorităţilor şi înlocuită cu alta, aproape identică, dar, nouă fiind, de o valoare mult mai mică. "Фонтанът Деметер" pare a fi originală, cea creată de Arnoldo Joki acum 125, probabil cu ceva succes, pentru că există copii ale sale în Elveţia şi în Statele Unite.

Denumirea care m-a atras în zonă a fost Пейзажната Фонтана в Парк "Цар Симеон”. Fântâna cântătoare! Păi nu-i interesantă? Denumirea, că fântâna … cântă numai când îi e foame, probabil, că în zilele pe care le-am petrecut noi la Plovdiv a păstrat tăcerea. Fântâna asta este o partea a lacului artificial din Parcul central al oraşului, “Ţarul Simeon”, o grădină publică faină, care mie mi-a plăcut mult. Şi, din cât era de multă lume acolo şi prin felul în care e îngrijită, deduc că nu numai mie îmi place.  Un nenea, scufundat până la brâu în apă, curăţa zona cântătoare a lacului, ca dovadă că edilii se îngrijesc de denumirea asta, chiar dacă nu o valorifică la propriu. (Am discutat cu cei de la hotelul White House, mi-au spus că, din punctul lor de vedere, fântâna cântătoare nu e un obiectiv important, pentru că e folosită ca atare foarte rar şi ei nici nu află la timp ca să-şi îndemne oaspeţii).

Parcul e mare si frumos

are şi o multime de alte atracţii. Foişoarele “Floropopolis”, adică o mică grădină botanică

Dar şi o mulţime de statui şi monumente interesante: Bustul lui Hristo Botev

Al lui Naiden Gherov

Dimităr Kudoglu

Emile de Laveley

Patriarhul Kiril (pe care l-am mai pomenit şi când am fost la mănăstirea Bacikova)

Foarte interesant este şi monumentul de lângă Primărie, memorialul Ghiuro Mihailov, cu povestea eroului scrisă în limba bulgară, dar găsibilă pe Internet.

Şi ajung la monumentul pe care eu l-am denumit “dintr-un dud”. E o poveste interesantă, care merită a fi spusă aici, pentru necesara paralelă: La intrarea în Parc există un monument dedicat Dudului lui Simeon (Симеоновата черница). Legenda spune că în timpul domniei țarului Simeon I of Bulgaria (sec. IX–X), în zona unde se află astăzi parcul ar fi existat o reședință sau un punct fortificat. Tradiția locală afirmă că țarul ar fi plantat acolo un dud — iar copacul ar fi supraviețuit, în diverse regenerări naturale, timp de secole. Sigur că eu nu cred că dudul acela e milenar, fie a fost replantat simbolic în epoci ulterioare, dacă localnicii au avut conştiinţa asta a perpetuării unei legende, fie memoria locului a fost mai puternică decât botanica. În tot cazul, în secolul XIX, când a fost amenajat parcul (numit Grădina Țar Simeon) (m-am informat, grădina a fost amenajată de arhitectul peisagist elveţian Lucien Chevalas, la ordinul ţarului Alexandr Bogoridi, iar ca recunoaştere a faptelor sale, elveţianul a fost declarat cetăţean de onoare al Plovdivului), dudul a devenit element simbolic. Arborele s-a uscat la un moment dat (în a doua jumătate a secolului XX), dar a fost păstrat trunchiul și transformat într-un mic monument, pentru că devenise parte din identitatea locului. Mi se pare interesant, E un tip de monument rar: nu erou, nu general, nu revoluționar - ci un copac. Adică e o dovadă  că orașele nu sunt făcute doar din ziduri și administrații, ci și din legende. Monumentul ăsta, „Свидетелят” (Martorul), e realizat, în 2010, de arhitecta Emilia Bozhkova şi sculptorul Giorgi Ivanov şi conţine ceea ce a mai rămas din dudul prăbuşit, plus elemente din piatră şi alamă.

Ziceam că fac o paralelă: povestea asta cu cioata consolidată artistic mi-a amintit de “Gorunul lui Horea”, de la Ţebea, un alt monument vegetal menţinut mult timp în poziţie vertical prin inserţie de beton (nu ştiu dacă acum mai există, sau s-a recuperat betonul), dar şi de alţi arbori legendari din România, ca Teiul lui Eminescu, de la Iaşi, Salcia lui Bacovia, de la Bacău, sau Stejarul lui Gala Galaction, de la Roşiorii de Vede.

După atâtea statui şi munumente, mă întorc la civilizaţia contemporană şi poluată (cu de toate). Ies în булевард „Цар Борис III Обединител” (Bulevardul Ţarul Boris al III-lea Unificatorul), unde găsesc o firmă care nu ştiam că are ramuri în Bulgaria, iar apoi mă apuc să inventariez autobuzele transportului în comun. Cam diverse, bănuiesc că au un corp de mecanici bine calificaţi, capabili să adapteze piese de schimb de la un tip la altul.

Nu găsesc o casă de bilete de autobuz, pentru a-mi completa colecţia de astfel de bucăţele de hârtie, aşa că adopt singura tactică posibilă: fac o călătorie de o staţie cu prima maşină care opreşte în staţia de la Forum. Biletul de un leva e oferit la urcare, de către şofer.

Era linia 99, m-a dus până la Universitate, după care am revenit, apostoliceşte, la Forumul Roman, pentru un  …

VA URMA