79. BUCOVINA, PLAI CU FLORI (14) de Aurelia Petrescu

Bucovinӑ, plai cu flori (14)

„Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie!” (Ion Creanga, Amintiri din Copilarie)

Unul dintre cele mai interesante obiective turistice din Moldova este Muzeul Memorial “Ion Creangӑ” din Humuleşti, vechiul sat descris în “Amintiri din copilӑrie”, devenit, în zilele noastre, cartier al oraşului Târgu Neamţ.

Aflat pe strada Ion Creangӑ, muzeul este vecin cu “Parcul tematic Ion Creangӑ”, descris în episodul anterior, de fapt ele fiind înfiinţate, în epoci diferite, pe aceeaşi veche proprietate a familiei scriitorului.

Biletul la muzeu este de zece ori mai scump decât la “Parc”, dar am zis cӑ, deşi casa şi curtea se pot vedea foarte bine peste gard, nu putem pӑrӑsi locurile fӑrӑ a vedea şi interiorul casei pӑrinteşti.

Aşadar, în curte, în afarӑ de orӑtӑniile din ogradӑ, putem vedea cam ce exista pe proprietӑţile gospodarilor moldoveni în secolul 19, inclusiv cӑruţa, al cӑrei motor lipseşte.

Interiorul este amenajat ca o locuinţӑ obişnuitӑ, cu cele necesare traiului. Colecţia de obiecte casnice şi de costume este mai puţin amplӑ decât cea a “parcului tematic”, dar este reprezentativӑ. Din pӑcate, obiectele personale ale povestitorului lipsesc, singurul element care personalizeazӑ casa fiind planşele afişate pe perete şi micul bust al lui Creangӑ.

Acesta este Muzeul memorial Ion Creangӑ. Anticipând, pot spune cӑ este mai puţin impresionant, din punctul de vedere al prezentӑrii şi al colecţiei expuse, decât o alta casӑ memorialӑ, pe care o s-o vizitӑm la încheierea periplului nostrum în nord-estul ţӑrii.

VA URMA

78.BUCOVINA, PLAI CU FLORI (13) de Mihai-Athanasie Petrescu

Bucovinӑ, plai cu flori (13)

21 august, o zi pe care o sӑ încercӑm sӑ o petrecem mai la sud, la Târgu Neamţ.

Vorba aia, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când aud de Târgu Neamţ, gândul îmi fuge la cartierul Humuleşti, adicӑ la Ion Creangӑ. De fapt, nu numai gândul, ci şi Racheta Roşie şi iute ca vântul, mânatӑ în luptӑ de amicul waze, care se strecoarӑ cu abiltate prin aglomeraţia din târg şi nimereşte exact pe strada Ion Creangӑ.  unde noi sperӑm sӑ îi vizitӑm casa pӑrinteascӑ, acolo unde el se numea Nicӑ al lui Ştefan al Petrei şi unde se ţinea de goangele alea demne de a fi povestite, citite şi comentate de atâtea generaţii de români din ultima sutӑ şi ceva de ani. La adresa lui de buletin,

Dar acolo, surprizӑ: casa memorialӑ a lui Creangӑ este, încӑ, închisӑ, e prea devreme. Dar, gard în gard, se aflӑ un al doilea obiectiv, o ramurӑ a aceluiaşi Creangӑ: Parcul tematic.

Sӑ ne înţelegem: parcul tematic a fost alcӑtuit dintr-o iniţiativӑ privatӑ, a unei îndepӑrtate descendente a familiei vechiului povestitor. Femeia a cumpӑrat fosta grӑdinӑ a casei pӑrinteşti şi, în loc de roşii şi curechi, a plantat acolo poveşti şi amintiri pe câteva straturi, iar pe altele a construit un restaurant. Din fericire, în faţa localului a aşternut şi un strat de asfalt, numai bun pentru a-şi parca maşinile vizitatorii celor douӑ obiective turistice. Exact acolo se opreşte şi Racheta Roşie (prefer s nu mi spun parerea despre oferul Renault-ului care mi-a pus la incercare calitatile de sofer, pentru ca mi-am propus sa folosesc aici un limbaj cat mai apropiat de cel literar),

iar echipajul trece pe la casa de bilete a parcului tematic.

Şi … intrӑm în cӑrţile lui Creangӑ. În stânga noastrӑ, o vulpe face mişto de un biet urs, a cӑrui coadӑ zace pe gheaţa unui lac.

În dreapta, mӑtuşa Mӑriuca îl fugӑreşte, cu joarda în mânӑ, pe bietul Nicӑ, furӑciosul de cireşe.

Puţin mai încolo, se vede mergând agale hӑrӑbaia lui Moş Luca, acela care îl duce pe acelaşi biet Nicӑ spre fabrica de popi.

Peste drum, tot Nicӑ şi tot biet, suportӑ rӑutatea moşului Chiorpec, ciobotarul care îi dӑ cu dohot pe bot, spre amuzamentul celor din prӑvӑlie.

Mai avansӑm puţin şi transferӑm adjectivul cӑtre Smӑrӑndiţa popii, care aşteaptӑ, biata, sӑ încalece spre îndreptare pe “calul bӑlan”.

Apoi, trecând de o minifabricӑ de pâine

şi de o tufӑ pe care se odihneşte cucoşul, lӑudându-se cu punguţa lui cu doi bani,

ajungem în faţa casei în care trӑieşte capra şi cu iezii ei, în numӑr descrescӑtor. În preajmӑ, pândeşte şi cumӑtrul lup, dar ştim cӑ e interest doar de caprine, nu şi de hominide, deci nu ne temem deloc.

Nu e vremea plugusorului, dup cum se vede si din atitudinea popii Oslobanu

Dupӑ un moment de odihnӑ în lumea poveştilor,

intrӑm în acelaşi tip de lume a unui alt timp. Ca sӑ fiu sincer, cred cӑ cei care au amenajat parcul tematic au lucrat într-o manierӑ mai degrabӑ empiricӑ, dar efectul produs de colecţiile expuse nu e mai puţin pozitiv. De obicei, muzeele expun doar o micӑ parte din colecţiile deţinute, reprezentativ pentru toatӑ zestrea. Mai exact, nu ar etala în faţa vizitatorilor toate fiarele de cӑlcat, mai ales cӑ sunt aproape identice, ci doar unul sau douӑ, ţinându-le pe celelalte în depozit şi pe listele de inventar. La fel ar face, cred eu, şi cu nepreţuitele costume populare (sper cӑ sunt originale, nu chinezӑrii ca în târgul de la mocӑniţӑ).

Ar mai fi o chestie. Am privit cu niţicӑ atenţie în jur şi nu am vӑzut nici o camerӑ de supraveghere. Or, în târgul de la Voroneţ, chinezӑriile erau supravegheate cât se poate de electronic. Înseamnӑ cӑ în cazul de faţӑ, colecţionarii conteazӑ foarte mult pe bunul simţ şi onestitatea vizitatorilor, mai ales cӑ nici bodyguarzi cu ochii focusaţi pe buzunarele şi rucsacurile musafirilor nu am vӑzut. Pe de o parte, da, nu pot decât sӑ admir încrederea deţinӑtoarei micii instituţii de culturӑ. Pe de alta, însӑ, dacӑ aş putea sӑ o influenţez, i-aş sugera sӑ-i iubeascӑ pe toţi, dar sӑ se încreadӑ în puţini, aşa cum m-a îndemnat pe mine doamna mea dirigintӑ, când am absolvit liceul.

În tot cazul, colecţia e remarcabilӑ, iar modul de prezentare nu mai puţin. Am aflat ulterior cӑ manechinele de gips din muzeu sunt realizate de un modelist braşovean. Adicӑ, nu-i aşa? O frumoasӑ legӑturӑ între oameni de culturӑ din regiuni diferite ale ţӑrii. A, da, animalele din curte sunt împӑiate de un specialist nemţean.

Pânӑ la ora deschiderii casei pӑrinteşti mai e timp, aşa cӑ mai adӑstӑm niţel în “parc”. Deja s-au trezit şi copiii turiştilor, care încep sӑ pӑtrundӑ în perimetru, cӑscând cu multӑ mirare guriţele şi trӑgându-şi pӑrinţii de mânӑ. Am fost oarecum surprinşi, dar foarte bucuroşi, sӑ-i auzim pe prichindei comentând foarte competent în legӑturӑ cu ceea ce vedeau. Ar putea fi o dovadӑ a faptului cӑ fiind mici, copiii aflӑ şi reţin o mulţime de lucruri, dar pe mӑsurӑ ce pierd timpul pe la şcoalӑ le uitӑ sau nu le mai înţeleg? Subliniez, bebeluşii ӑia de patru-cinci ani recunoşteau din prima, fӑrӑ ajutorul pӑrinţilor, personajele şi poveştile ilustrate cu manechine şi obiecte, ba chiar şi momentul anume al poveştii respective, fiind capabili sӑ refacӑ restul naraţiunii, iar elevii mei de liceu nu (mai) pot face aşa ceva?! Bine, putem sӑ sperӑm cӑ doar nu vor … ca sӑ ne îmbӑtӑm cu apӑ rece. Pe cuvânt cӑ îmi venea sӑ îi opresc pe toţi pӑrinţii ӑia şi sӑ-I felicit pentru cӑ, totuşi, copiii nu aflaserӑ despre Caprӑ, Nicӑ, Cocoş sau Moş Chiorpec din bӑtaia vântului.

Sigur cӑ trebuia sӑ fie şi o excepţie, o mamӑ care voia sӑ facӑ pipi şi ţinea neapӑrat sӑ afle toţi cei prezenţi ce dorinţӑ are ea, exprimându-şi-o în gura (foarte) mare. Excepţia era mama respectivӑ, nu fetiţa pe care o ducea de mânӑ şi care ar fi vrut, sӑraca, sӑ se opreascӑ mai îndelung pe fiecare paginӑ de poveste.

În concluzie, la ieşirea din parcul tematic am luat cu noi o impresie extrem de favorabilӑ. O felicit pe capitalista care a avut bani de cheltuit şi nu i-a dat pe beamweuri, ci pe o colecţie muzealӑ care îl învie pe micul personaj al Amintirilor şi pe atât de cunoscutele personaje ale marelui povestitor humuleştean. Şi, parcӑ-mi saltӑ şi acum inima de bucurie!