147. PLOVDIV 2025 (8)

 

PLOVDIV 2025 (8)

Am pomenit deja despre bulevardul Ţarul Boris III, de data asta îl transform în personaj principal pentru câteva paragrafe, pentru cӑ sper cӑ mӑ poate duce la urmӑtorul obiectiv roman al Plovdivului:  Teatrul Antic dn Phillippopolis.

Ca de obicei, folosesc harta, ca doar de-aia mi-a dat statul telefon şi buzunar, şi aflu cӑ amfiteatrul e foarte aproape, la câteva minute de mers. Curaj am, timp am, intenţii bune nu mai discut, aşa cӑ mӑ aştern la drum, iar în scurt timp încep sӑ admir un alt deal al Plodivului. Chiar îmi dozam eforturile şi energia pentru o nouӑ ascensiune, mai ales cӑ auzisem eu cӑ pe dealul ӑla se gӑseşte şi una dintre bisericile alea faine, când în loc de serpentine, observ întunericul de la intrarea tunelului.

Am folosit articolul hotӑrât, pentru cӑ, de fapt, tunelul nu îmi era necunoscut, dar mӑ mira apariţia lui. În zilele precedente îl observasem de la barul Anyway, ba chiar îl strӑbӑtusem, cu maşina, revenind de la Manastirea Bacikovo, dar nu îmi dӑdeam seama cӑ mӑ învârt printr-un cerc atât de mic.

Тунел под Трихълмието, asta cica e denumirea oficialӑ a pasajului subteran, sau mai prieteneşte, Тунела, este o ctitorie a epocii socialiste din istoria Bulgariei. M-am interesat: Тунела a fost construit între anii 1948-1960. De fapt, pe etape, a fost proiectat în 48, lucrӑrile de distrugere a dealului au demarat în 49, iar în 60 a fost inaugurat. Cicӑ nu s-au folosit numai târnӑcopul, lopata şi roaba, ci şi metode mai moderne, adicӑ dinamita, dar au avut şi niţel noroc, pentru cӑ oamenii nu au perforat roci dure, ca italienii care au spart Mont Blancul şi au dat de granituri, ci ceva mai accesibil, cum ar fi marnele, sisturile (nebituminoase) şi … relicvele romane. Au stricat, dar au şi fӑcut! Tunelul descarcӑ traficul care nu se poate desfӑşura prin Oraşul vechi, iar cei 216 de metri ai sӑi scutesc un ocol de câţiva kilometri prin jurul acelui deal plovdivian, Небет тепе (sau Dealul post de veghe, în traducere). Nu sunt constructor de tunele, aşa cӑ toate detaliile de ordin tehnic pe care le-am gӑsit despre ӑsta nu îmi spun nimic şi nu le reiau.

Totuşi, fiind ceva inedit pentru noi, roşiorenii, am filmat subtraversarea dealului.

Asta mi-a amintit un alt tunel rutier pe care l-am vizitat acum câţiva ani, cel de la Taormina. Mai înghesuit şi, din câte înţeleg, de o formӑ diferitӑ, tunelul Sicilian a avut asupra noastrӑ un efect negativ mai pronunţat, indus de zgomotul infernal şi fumul de eşapament produs de maşinile care trec în vitezӑ italianӑ pe-acolo. La Plovdiv, deschiderea în formӑ de boltӑ şi secţiunea mai largӑ, poate şi plӑcile fonoabsorbante montate în anii ’90, parcӑ fac tortura mai puţin grea).

Bun, deci am trecut de tunel, de acum amfiteatrul cel mare nu poate fi departe. Nu e, maps îmi spune cӑ e la vreo cinci minute … înapoi. Chiar aşa fraier am fost, de am trecut pe lângӑ el şi nu l-am observat?! Ok, hai înapoi. Ies pe la intrare, iar maps îmi dӑ vestea cea bunӑ: iar am trecut pe lângӑ obiectiv şi nu l-am vӑzut. Acum înţeleg: amfiteatrul e acolo, dar la verticala tunelului, adicӑ pe dealul Nebet. Aşa cӑ … n-am scӑpat de alpinism. Urmӑm sfaturile lui Gogu şi începem sӑ şerpuim pe nişte uliţe din ce în ce mai strâmte, care amintesc de cele din Scheii Braşovului. Şi, tot ca în Schei, vedem douӑ biserici monumentale: Света Богородица Успение (Adormirea Maicii Domnlui) şi Света Марина (Sfânta Marina). Sincer sӑ fiu, nu cred cӑ am înţeles bine care e una şi care e alta.

Mi-au plӑcut şi casele care mӑrginesc uliţele. Mai ales cӑ seamӑnӑ cu ce ştiam noi despre apetenţa balcanicilor pentru întreţinerea imobilelor istorice.

Casa asta bicentenarӑ are legӑturӑ cu lumea literarӑ

Iar locuitorul ӑsta cred cӑ e bucuros: piatra dealului îl scuteşte de nevoia de a construi un gard!

Înainte de a ajunge la destinaţie mai arunc o privire spre celelalte “tepeuri” ale oraşului. Ia uite, pe-acolo am fost deja, dar îmi mai rӑmâne un pisc de cucerit în zilele urmӑtoare.

Bun, acuma Amfiteatrul. De fapt, localnicii nu îl denumesc aşa, ci “Teatrul antic Phillippopolis”, sau, mai bine zis, “Античен театър (Античният театър на Филипопол)”.

Am vizitat multe astfel de monumente istorice, începând cu celebrul amfiteatru de la Pompei şi continuând cu cele de la Catania, Taormina, Málaga sau chiar Colosseo. Toate au ceva în comun: sunt recondiţionate, mӑcar partial, şi refolosite. Sincer, e de mirare cum edificiile astea construite acum douӑ milenii nu se surpӑ când artiştii contemporani folosesc tehnologia generatoare de megadecibeli.

Teatrul ӑsta dateazӑ de pe vremea lui Traian. Istoria crede şi spune cӑ romanii îl foloseau pentru spectacole – nu am verificat, dar îi cred pe cuvânt pe cei care au fӑcut-o, acustica amfiteatrului de la Plovdiv e excepţionalӑ, şi trebuia sӑ fie, pentru cӑ sigur actorii antichitӑţii nu foloseau staţii de amplificare – dar şi pentru adunӑri publice şi tot felul de ceremonii oficiale. Cicӑ pe gradenele din marmurӑ încӑpeau cam 5000-7000 de spectator, care se uitau cu ochii mari (ochelari nu avea decât Nero, dar el nu a trecut pe la Phillippopolis) la ce se executa pe “scenae frons”.

Când a trecut moda teatrelor romane, edificiul a fost lӑsat în paraginӑ. A fost redescoperit, întâmplӑtor, dupӑ o alunecare de teren, de abia în anii 1970, scos la luminӑ de arheologi şi valorificat de autoritӑţi. Pӑi dacӑ la Pompei au cântat Pink Floyd, de ce nu ar cânta şi starurile bulgӑreşti între, sau printre  coloane de marmurӑ?

Am încercat şi parţial reuşit sӑ fotografiez monumentul printre zӑbrelele gardului, din ambele extremitӑţi. 

Mi-ar fi plӑcut sӑ trag nişte poze şi din tribune, sau de pe scenӑ, dar la singura poartӑ de acces m-a oprit o doamnӑ în uniformӑ care m-a trimis sӑ cumpӑr bilet. Am fӑcut primul pas în direcţia indicatӑ, dar am avut inspiraţia sӑ o întreb pe vajnica uniformizatӑ dacӑ e şi ceva de vizitat în interior, dupӑ plata biletului. Rӑspunsul ei negativ m-a fӑcut sӑ renunţ la posibilitatea de a-mi îmbogӑţi colecţia de bilete …

Am mai gӑsit în apropiere o grӑmadӑ de pietroaie, nedemne, probabil, de un lapidarium,

dupӑ care am luat-o la vale,

spre secolul 20, adicӑ, desigur, Kapana, aflatӑ la poalele dealului Nebet. Încӑ un argument în favoarea metaforei mele despre istoria stratificatӑ a celui de-al doilea oraş al Bulgariei.

Şi închei cu încӑ o antichitate:

 VA URMA