WIENER WALTZ (10)
16 iulie e ziua plecӑrii, aşa cum e menţionatӑ pe biletele
de avion.
Nu mai e timp de ieşiri pe centru, pentru cӑ decolarea e
destul de devreme, aşa cӑ ne stabilim ca principal obiectiv sӑ nu întârziem.
Ştim care e succesiunea mijloacelor de transport, aşa cӑ nu ne va fi greu sӑ ne
descurcӑm.
Drumul metrou + OBB a mers şnur. Acum, cӑ am scӑpat de acolo, mӑ tot
întreb: de ce oare or vinde bilete vienezii ӑstia pentru transportul public?
(un rӑspuns valabil ar fi: pentru colecţionari)
În staţiile de metrou se intrӑ fӑrӑ a folosi biletul (noi am avut bilete tot timpul, dar dacӑ nu am gӑsit dispozitivul de control, le-am adӑugat în colecţie fӑrӑ a le composta în nici un fel), în trenul OBB nu ne-a întrebat nimeni dacӑ am plӑtit sau nu – deşi am fi vrut sӑ stӑm de vorbӑ cu vreun naş, ca sӑ fim siguri cӑ am urcat în trenul potrivit – pe vagoane nu apӑrea nici un fel de etichetӑ cu numӑrul sau traseul trenului. Noi am urcat având încredere în ora înscrisӑ pe afişajul de pe peron.
La capӑtul drumului de fier am avut timp sӑ fotografiem Bahnhof. Uşor de
identificat dinspre exterior, aşa cum e şi din interiorul terminalului aeroportului.
E cam devreme, avem timp sӑ gӑsim o terasӑ în preajmӑ pentru tradiţionala
cafea dinaintea plecӑrii.
Din pӑcate, în loc de cafea am primit un
jus-de-chaussettes; da, dar eram în faţa Vienna Airport, şi puteam fotografia
liniştit frumosul TWR.
În terminalul „Departures“ e destul de aerisit, aglomeraţie e la un singur
ghişeu de check-in: cel al LaudaMotion pe care îl vrem şi noi. Soarta ...
Pe tarmak ne aşteaptӑ un Airbus în culorile cunoscute. Îl studiez cu
atenţie şi îl recunosc pe prietenul nostru OskarEcho – LimaOskarMike, acelaşi
care ne-a adus de la Bucureşti.
Urcӑm la bord
şi acolo trebuie sӑ trec un test de competenţӑ de comunicare
în limba englezӑ. Beneficiind de un loc la mijloc pe rândul 12, sunt obligat sӑ
manageriez una dintre ieşirile de urgenţӑ, iar blonda AH vrea sӑ se convingӑ cӑ
sunt capabil. Şi atât, nu mai pierde timpul sӑ îmi explice ce ar trebui sӑ fac
în noua mea calitate.
Eu, însӑ, îmi gӑsesc uşor de lucru: lângӑ mine stӑ un tânӑr sârb doritor sӑ
afle cât mai multe despre România, şi mai ales despre litoralul nostru la Marea
Neagrӑ, pe care urma sӑ-l viziteze. M-a tras de limbӑ netulburat de puţinele
turbulenţe pe care le-am traversat pânӑ la OTP, dar nici de tentativele mele de
a a-i explica ce e aia un Airbus A-380.
A, totuşi, a fost impresionat de rapiditatea cu care am asamblat o copie la
scara 1:200 a avionului cu care zburam, pusӑ la dispoziţie, cu multӑ
amabilitate, de blonda de la bord (nu mi-a dat bon de casӑ).
Acum Airbusul alb stӑ alӑturi de colegii lui, printre care se numӑrӑ şi Wizz-ul
primit de la dra. Andreea Liţescu, îi mulţumesc pentru frumoasa activitate la
care a participat la Roşiori.
No, şi cam atât. Aterizare linӑ, consemnatӑ şi pe fr24, o
ultimӑ tentativӑ de spotting pe platforma de la LROP şi hai acasӑ, cu Racheta
Roşie, care ne-a şteptat cuminte acasӑ la Cati.
A, da … Aventura nostrӑ nu s-a terminat. Zborul de la Viena
la Otopeni a durat o orӑ şi un sfert. Ocolirea Bucureştiului, pe centurӑ, a
durat mai mult de o orӑ şi jumӑtate …
A fost o cӑlӑtorie frumoasӑ (aia de la Viena, nu ocolirea
Bucurştiului), a colorat nişte pete albe, rӑmase de la expediţia din 2007, dar
a desenat alte pete albe, pentru o altӑ cercetare, când i-o veni rândul.
Dar pânӑ atunci, poate ne mai plimbӑm şi prin România, sunt
atâtea de vӑzut şi de revӑzut.



























