63. WIENER WALTZ (9) de Mihai-Athanasie Petrescu

WIENER WALTZ (9)

Ora 1620, am terminat masa festivӑ şi acum ne aflӑm în faţӑ Operhaus. Vorba unui clasic în viaţӑ: Ghinion! Ultimul tur ghidat al teatrului a început cu ghid francofon la ora 1600 … Ce sӑ facem, rӑmâne pentru data viitoare când om mai veni la Viena. Şi Opera chiar e un motiv valabil, deci s-ar putea sӑ mai mergem pe-acolo.

Asta înseamnӑ cӑ avem timp pentru un obiectiv neprevӑzut în programul iniţial, dar devenit interesant dupӑ vizita de dimineatӑ de la Silberkammer. Şi, pentru cӑ tot se aflӑ pe traseul autobuzelor cu etaj, ne hotӑrâm sӑ vizitӑm Porzellanmanufaktur Augarten.

Sehr gutt, etajatul vişiniu e aproape de ora plecӑrii, locuri mai sunt, iar nenea şoferul, ca şi însoţitoarea de bord (inexistentӑ pe traseele vieneze, spre deosebire de cele din Italia şi Spania) par superîncântaţi cӑ urcӑm la bord.

Vӑzându-l atât de entuziast, îmi propun şi un test de competenţe de comunicare într-o limbӑ strӑinӑ de circulaţie internationalӑ, dar şoferul, care circulӑ numai în Viena, rӑspunde numai la “gutten abend” …

Manufactura de porţelan, sau, mai aproape de adevӑr, muzeul Manufacturii, se aflӑ pe Augarten Strasse nr. 1, chiar vis-à-vis de staţia etajatului. Uşor de gӑsit, chiar dacӑ nu scrie nimic pe bolţile de la intrare. Nu-i nimic, recunoaştem clӑdirea din fotografia Wiki şi nu greşim.

Cicӑ Manufaktura asta e a doua cea mai veche fabricӑ de porţelanuri din Europa: 1718. Credeam cӑ prima e cea de la Sèvres, dar Wiki pretinde cӑ Birmingham deţine prioritatea. Mӑ rog, pânӑ ajungem şi în Anglia, fabrica din Viena e prima. Pentru noi.

A funcţionat, în actuala amplasare, din 1923, probabil cӑ şi acum produce obiecte (dovada este existenţa lor în rafturi, la vânzare), dar sӑlile deschise pentru vizitare, hale de producţie altӑ datӑ, acum sunt reci şi rӑcite (cu ventilatoare fӑrӑ elice).

Doamna de la intrare, vorbitoare de limba englezӑ, ne face o primire cât se poate de amabilӑ. Biletele costӑ 10 euro, dar se prezintӑ sub forma unui banal bon de casӑ, neinteresant pentru colecţionari (dar l-am pӑstrat, totuşi). Iar mӑ întreb de ce oare administratorii unor astfel de obiective turistice nu emit nişte bilete frumoase, unice ca design, pӑstrabile. Muzee mult mai ieftine îţi dau bilete mult mai frumoase, fӑrӑ a mai discuta de cele chiar deosebit de interesante de la palatele imperiale din acelaşi oraş.

Ce conţine muzeul?

Hai sӑ ne uitӑm la poze. Vedem statuete din porţelan (pe vremea mea astea se numeau bibelouri), de toate preţurile, adicӑ de la neînchipuit de scump pânӑ la extrem de scump (calculat la leafa unui professor din România, un bibelou de 20 cm care costӑ 5500 de euro nu e chiar de colea, dar poate pentru un amӑrât de parlamentar din Casa Poporului, problema se pune în alţi termeni).

Aşadar … bibelouri, vase de protocol, vase din categoria celor folosite chiar şi de preşedintele Austriei (a, chiar, ia uite cӑ aici nu mai discutӑm de prea majestӑţile lor atât de imperiale), decoraţiuni realizate manual sau mecanizat, mai simple sau (mult prea) complicate, bref, obiecte pentru toate gusturile (sau pseudo~) şi pentru toate buzunarele (pline)(care sunt imediat goale).

Semn al procesului tehnologic, cuptorul din centrul sӑlii principale îmi oferӑ şi mie prilejul sӑ pӑtrund într-un loc atât de fierbinte (da, pentru cӑ acolo nu bate nici un ventilator).

Interesant loc, chiar meritӑ a fi vizitat.

Pentru cӑ la intrare am fӑcut greşeala sӑ o întreb pe tanti aia dacӑ putem cumpӑra de la ei, acum nu ne mai lasӑ sӑ ieşim, îmbiindu-ne cӑtre raftul cu preţuri. Din nou scӑpӑm fӑcând apel la o tacticӑ diversionistӑ: o ţin de vorbӑ abordând subiectul “maşini de epocӑ”, pentru cӑ pe un raft ascuns gӑsisem o carte despre “oldtimers”. Nepriceputӑ în domeniu, custodereasa nu ştie decât cӑ albumul e gratuit (bunӑ afacere!) şi uitӑ cӑ, de fapt, voia sӑ ne fraiereascӑ sӑ îi cumpӑram porţelanurile. Şi scӑpӑm.

Nici acum nu am înţeles care era rostul unui astfel de album într-un muzeu al porţelanului, dar mӑ bucur cӑ l-am adӑugat bibliotecii mele.

Potrivit planului, urmӑtorul obiectiv de vizitat ar fi acum Wienerkriminalmuseum, dar se vede treaba cӑ azi, datoritӑ scurgerii inexorabile a timpului, denumirea planului retrogradeazӑ mereu de la A spre Z … şi rӑmâne şi ӑsta pentru data viitoare.

Ca şi croaziera pe Donau, deşi navele, trase frumos la cheu,

ne îmbie la o excursie pânӑ la Bratislava. Dacӑ n-am avea bilet de avion pentru Otopeni (unde ne aşteaptӑ şi Racheta roşie) şi dacӑ pe vas ar scrie ca destinaţie nu Bratislava, ci Turnu Mӑgurele sau Zimnicea, ne-am mai gândi. Dar aşa, consider, cӑ ziua de muncӑ s-a sfârşit şi ne întoarcem la Lassalle.