60. WIENER WALTZ (6) de Mihai-Athanasie Petrescu

WIENER WALTZ (6)

A doua zi de plimbare prin Viena trebuie sӑ conţinӑ castelul Hofburg.

Mai puţin menţionat decât Schonbrunn in dialogurile celor care au vizitat Austria, Hofburg nu este mai puţin interesant şi important. Si aici, ca şi dincolo, vizitatorii pot admira opulenţa şi gustul familiei imperiale, Habsburgii ӑia care au bӑgat o gramӑdӑ de bani în nimicuri scumpe şi stralucitoare.

Monumentul se aflӑ în centrul Vienei, pe linia tramvaiului 1, cel care se învârte prin Ring. De fapt, asta am şi ales, o plimbare cu tramvaiul de la Oper în locul unei expediţii cu autobuzul turistic. Nu trebuie sӑ cumpӑrӑm bilete (din pӑcate, le-ar fi stat bine şi lor în colecţia mea) pentru cӑ avem documentul printat de fata de la Sightseeing tour, valabil pe orice linie de transport în comun (în afarӑ de trenul sau autobuzele care merg la aeroport).

Nu am mers decât vreo trei staţii, iar afişajul electronic din tramvai (s-au luat şi ӑstia dupa Itebeul braşovean, afişeazӑ tot) ne anunţӑ ca ajungem.

Ne pomenim în faţa unei curţi mari, în care pӑtrundem printr-o poartӑ munumentalӑ. De fapt, cum sӑ nu fie totul mare şi monumental, dacӑ într-una dintre aripile castelului trӑieşte şi munceşte, de sute de ani, şeful statului austriac, fie el împӑrat habsburgic, în vremurile apuse, sau preşedintele din ziua de azi.

Se pare cӑ Hofburg are o istorie lungӑ şi zbuciumatӑ, dar, pentru cӑ nu am fӑcut şi noi parte din ea, sӑ o trecem sub tӑcere, pentru cӑ pe sub lupӑ au trecut-o destui. Şi sӑ ne învârtim puţin cu ochii larg deschişi, pentru cӑ avem ce vedea.

Vedem aripile principale ale castelului, iar între ele, aşa cum îi stӑ bine unui castel cu rӑdӑcini medievale, admirӑm o statuie equestrӑ: dacӑ uitam în ce ţarӑ suntem, am fi putut crede cӑ este atotprezentul (în Italia) Vittorio Emmanuelle. Dar nu, tipul ӑsta e Erzherzog Carl Ludwig Johann Joseph Laurentius von Österreich, Herzog von Teschen, sau, mai pe româneşte, Arhiducele Carol de Austria, duce de Teschen.

Vis-à-vis, pe alt cal cabrat, Prinz Eugen von Savoyen, sau tot mai pe româneşte (pentru cӑ omul s-a nӑscut la Paris), Eugen de Savoia-Carignano. Are şi el importanţa lui, nu degeaba îşi tine calul în frâu cu coada înspre aripa în care îşi câştigӑ pâinea actualul preşedinte. A fost un important şef de oşti, cӑruia i se datorează în bună măsură ridicarea Austriei ca mare putere în cadrul Sfântului Imperiu Roman, iar apoi poziția hegemonă a Țărilor Ereditare Austriece (ale Casei de Habsburg) în plan European (citat Wiki).

Trecem în a doua curte a palatului, strӑbӑtând, ce altceva decât Schweizertor, Poarta Elveţianӑ, uşor de recunoscut pentru cӑ are inscripţii în limba latinӑ (mӑ, hofburghezilor, chiar şi asta imitӑ Braşovul, adicӑ Poarta Schei, care are inscripţii cu texte latineşti şi mai lungi, Sîc!),

iar acolo ne întâlnim cu, binenţeles, încӑ o statuie: a majestӑţii-sale, Kaiserul Franz II. Şi la el e nevoie de cunoştinte de limbi clasice, ca sӑ înţelegem cӑ îşi iubea poporul.

Mai vedem lucruri interesante prin curte: o maşinӑ de feuerwehr, sperӑm sӑ nu fie niciodatӑ nevoie de serviciile sale, dar şi mici trӑsuri omnibuse cu propulsie electricӑ (unele mai scapӑ şi pe bulevardele înconjurӑtoare), dovadӑ cӑ austriecii îşi protejeazӑ mediul (o sӑ mai întâlnim, binenţeles, şi tradiţionale fiaker cu tracţiune bӑligoasӑ).

Dacӑ am strӑbӑtut curţile şi bolţile exterioare ale palatului, mirându-ne cӑ nu ne opreşte nimeni sӑ ne vândӑ bilete, iatӑ cӑ vine şi un astfel de moment festiv.

De fapt, vine momentul sӑ trecem de o uşӑ de intrare, pentru cӑ urmeazӑ sӑ vizitӑm douӑ aripi ale palatului. Plӑtim preţul cerut, 28 de euroi, obţinem în schimb un bilet frumos – unul singur, dar valoros şi pentru colecţia mea. În schimbul valutei europene obţinem dreptul de a vizita Colecţia de Argintӑrie a împӑrӑtesei Sisi, dupӑ care apartamentele majestӑţii sale imperiale.

Silberkammer.  Pe cuvânt dacӑ îmi închipuiam cӑ existӑ o astfel de expoziţie, chiar dacӑ am auzit de tot felul de colecţii expuse spre vizitare. De fapt, nu obiectul colecţiei m-a surprins, ci cantitatea sa. Un parter amplu, ocupat cu mii de obiecte folosite (sau nu, cine ştie) pentru a hrӑni augustele guri imperiale. Vase de masӑ şi de bucӑtӑrie, sticlӑrie, cristaluri, tacâmuri din metale preţioase, obiecte de decor, folosibile la masӑ.

Dupӑ pӑrerea mea, cea mai mare parte a obiectelor expuse pot fi clasificate în categoria operelor de artӑ. Obiecte din metal realizate, probabil, de bijutieri, de mare fineţe şi gust exquis, farfurii şi platouri din porţelanuri scumpe, pictate manual, cu teme simbolice, agreate de casa imperialӑ şi de camarilla acestora, cadouri primite de la alţii (familii regale sau alte capete luminate).

Dar, din pӑcate pentru prestigiul lor de oameni educaţi, aş bӑga destule obiecte în categoria kitsch. De genul celor cӑutate de oamenii supereducaţi din zilele noastre, cum ar fi bogatul Berbecali.

Totuşi, artӑ sau nu, muzeul a meritat preţul biletului. Mӑcar pentru a înţelege şi cine a inventat/achiziţionat/pӑstrat/promovat kitschul.

Dupӑ un rӑstimp destul de lung petrecut printre obiecte de veselӑ şi accesoriile respective, vizita în Silberkammer se terminӑ într-o prӑvӑlie de suveniruri. A, da, şi aici obiectele expuse penduleazӑ între cele douӑ categorii şi nu aş spune cӑ preţurile afişate pe kitschuri sunt mai mici decât celelalte …

Urmeazӑ partea de muzeu dedicatӑ împӑrӑtesei Sisi. A, ce bine, sӑ înţelegem şi noi de ce or fi iubit-o atât supuşii.