58. WIENER WALTZ de Mihai-Athanasie Petrescu

WIENER WALTZ (4)

Hai cӑ ne-am odihnit destul lângӑ fântânӑ, e cazul sӑ o identificӑm. Le-aş spune ceva de dulce celor care iau bani pe biletele vizitatorilor palatului şi grӑdinii pentru cӑ, deşi e atât de impunӑtoare, fântâna cea mare nu e descrisӑ nicӑieri în zonӑ printr-un panou, ceva. e la fel de anonimӑ ca şi orice altӑ piatrӑ din curte. Le-aş spune, dar norocul lor e cӑ nu am stat destul prin ţӑrile germanofone ca sӑ învӑţ şi expresiile necesare în limba lor.

Aşadar, fântâna Neptun (dupӑ cum se vede, anticul stӑpân al mӑrilor este chiar personajul principal al ansamblului, cum s-ar zice este şi stӑpânul monumentului architectonic) a fost conceputӑ la dorinţa împӑrӑtesei Maria Theresa, în ultimii ei ani de împӑrӑţealӑ. Arhitectul cel destoinic se numeşte Johann Ferdinand Hetzendorf von Hohenberg, iar lucrӑrile conduse de el au început în 1776, fiind isprӑvite în 1880, din fericire pentru ea, înainte de moartea stӑpânei. Statuile din marmurӑ (Neptun, Thetys, (care face trafic de influenţӑ în favoarea fiului ei, Ahile, tipul ӑla care tocmai îşi ia cӑlcâiele la spinare spre Troia) şi alte personaje mitologice)au fost cioplite de unu’, Wilhelm Beyer – personaj care se deosebeşte doar printr-o singurӑ literӑ de mai cunoscuta decât el aspirinӑ.

Dupӑ o asemenea documentare, interesele noastre se despart. Unii membri ai grupului rӑmân în grӑdina de jos, pentru a studia îndeaproape şi alte statui, alţii pornesc la cucerirea dealului pe care troneazӑ Gloriette.

“Gloriette” este, binenţeles, un cuvânt franţuzesc care denumeşte o construcţie ridicatӑ într-un loc unde atrage privirile şi impune respect. Cea de la Schonbrunn a fost construitӑ pe un deal, care acum poartӑ numele (pӑi cum altfel) “Gloriette”, la dorinţa împӑratului Franz Joseph II şi a împӑrӑtesei Maria Theresa.

Zice-se cӑ monumentul ar fi apӑrut acolo în 1775, proiectat fiind de acelaşi tip cu nume greu de reţinut, Johann Ferdinand Hetzendorf von Hohenberg. Acolo mergeau imperialele lor guri sӑ bea cafeaua şi sӑ admire peisajul (care cuprindea, desigur, şi şantierul fântânii din vale, dar şi clӑdirea principalӑ a palatului şi Viena, cât o fi existat din ea la ora aceea.

La final, constructorii au amplasat, chiar sub marele vultur imperial – aflat chiar faţӑ în faţӑ cu fratele lui de pe cornişa palatului , o inscripţie în limba latinӑ, a cӑrei traducere în limba noastrӑ vie ar putea fi “Ridicatӑ în timpul domniei auguştilor împӑraţi Franz Joseph şi Maria Theresa, 1775” – iar cine nu recunoaşte cifrele romane sӑ mӑ creadӑ pe cuvânt, cӑ am studiat eu bine problema, semnele alea ciudate formeazӑ litera “φ”, care, la un moment dat a înlocuit “M” pentru “1000”.

Accesul spre Gloriette se face pe douӑ drumuri care pornesc din pӑrţile laterale ale fântânii şi care sunt redate pe pancarte mult mai clar decât semnificaţia monumentelor.

Se poate urca per pedes turistorum, dar şi cu acel mic intercity pe care l-am fotografiat în curtea de jos şi o sӑ-l mai fotografiez încӑ o datӑ şi în gara terminus. Eu am ales prima variantӑ, ratând, astfel, posibilitatea de a colecţiona biletul.

Interesant e cӑ, deşi câini de pazӑ nu se vӑd şi nici nu se aud, gazonul (sӑ-I zicem aşa, dacӑ aşa au botezat şi ei locul ӑla) e pӑzit de nişte cositoare electrice. Am înţeles cӑ obiectele astea sunt concepute sӑ porneascӑ singure când pe vine pofta şi sӑ coseascӑ orice şi pe oricine, deci copiii trebuie supravegheaţi.

În faţa Gloriettei mai e un mic lac, probabil de dragul peisajului şi al ţânţarilor, iar dupӑ ce îl ocolim aven, în sfârşit, parte de frumuseţea monumentului.

E o clӑdire simetricӑ, cu o terasӑ la nivelul superior. La parter, însӑ, în locul unde beau Habsburgii ӑia auguşti (mӑ întreb ce fӑceau în iulie) cafea, acum orice turist poate sӑ bea orice-i doreşte sufletul, sau, cu alte cuvinte, acolo este o cârcimӑ. Sincer sӑ fiu, nu la asta m-aş fi aşteptat, mirosul de bere şi de cafea, ca şi gӑlӑgia normalӑ într-un local îi rӑpesc monumentului o parte din mӑreţie.

Am intrat şi eu acolo, cu speranţa cӑ gӑsesc scara de acces la etaj, dar, ciudat, nu e. Am gӑsit-o aproape din întâmplare în partea din stânga a clӑdirii, nici un fel de indicator nu te ajutӑ sӑ te orientezi în spaţiu şi astfel pierzi din timp.

Accesul la terasӑ se face pe o scarӑ îngustӑ spiralatӑ, la care ajungi folosind biletul de intrare – ӑla de la colecţie. Se scaneazӑ codul de bare şi se deschide un fel de turnichet. Acuma, sincer: cine ajunge acolo fӑrӑ sӑ aibӑ bilet? Cam multӑ încurcӑturӑ …

Din fericire, odatӑ ajuns pe terasӑ am uitat de toate nemulţumirile. Chiar meritӑ. Sigur cӑ peisajul vӑzut de acolo nu e cu mult diferit de cel vӑzut din faţa Gloriettei, dar vulturul ӑla parcӑ îţi dӑ o senzaţie de putere specialӑ, te face stӑpân al Vienei. Dupӑ cum se vede.

Recunosc în zare turnul marii catedrale gotice Stephansdom, iar ce nu recunosc oricum nu cunosc, aşa cӑ nu conteazӑ. Totuşi, dacӑ vrei sӑ înţelegi ce ţi se prezintӑ, ai o soluţie excelentӑ – aş spune singura idee bunӑ în sprijinul turiştilor vizitatori: existӑ un plan desfӑşurat al metroplei, desenat pentru a fi înţeles uşor, pe care sunt marcate siluetele principalelor biserici şi ale altor edificii înalte, care pot fi luate ca reper. Descoperind planul ӑsta am mӑcar satisfacţia cӑ nu mӑ înşelasem în privinţa catedralei – deşi mai sunt şi alte turnuri înalte şi ascuţite prin oraş.

Fac nişte poze şi înspre spatele Gloriettei. Peisajul este mai banal, dar tot trebuie sӑ-l iau cu mine.

Peste capitala Austriei se adunӑ nori groşi. Dacӑ vreau sӑ ajung într-un loc adӑpostit înaintea ploii ar fi bine sӑ încep coborârea.

Peisajul dealului (în unele prospecte turistice este numit chiar “munte”) este frumos şi de jos, din dreptul palatului, chiar dacӑ picӑturile de ploaie încearcӑ – fӑrӑ succes – sӑ îmi strice buna dispoziţie. Doar nu e decât o ţârӑ de apӑ.

Deja ne apropiem de ieşire. Mai facem o turӑ prin sala cu casele de bilete, pentru cӑ acolo e şi magazinul de suveniruri, vedem şi o machetӑ (se stie ca eu sunt mare iubitor de machete!) a curţii şi palatului (Oare se cheamӑ “Corpul A”?), dupӑ care ieşim pe Schlossstrasse, în aşteptarea (cӑutarea) unor noi aventuri).