57. WIENER WALTZ (3) de Mihai-Athanasie Petrescu

WIENER WALTZ (3)

Ora 1030, adicӑ aproape de cea înscrisӑ pe biletul nostru (pe care l-am regӑsit între timp şi l-am adӑugat la colecţia de bilete preţioase, aşa cum se cuvine), 

ne prinde la Poarta A (la “ӑştia” se face accesul pe porţi cu denumiri ca cele de la aeroporturi!).

Prima veste e bunӑ: mi se verificӑ biletul ca în secolul 21, prin scanare, cu alte cuvinte obiectul de colecţie rӑmâne întreg. A doua veste nu mai e perfectӑ: mi se interzice accesul în palat cu rucsacul în spinare. Dar, în completare, vine vestea a treia: existӑ un fel de garderobӑ, unde pot lӑsa bagajul (intrӑ în preţ) şi îl voi recupera la ieşire. Completarea completӑrii e de bun augur: primesc (fӑrӑ sӑ-l cer) numӑrul meu preferat. Totul va fi bine.

Mai primesc şi vestea a patra, cuprinsӑ tot în regulamentul de vizitare: nu am voie sӑ folosesc o camerӑ foto sau video. Nici nu am aşa ceva la mine, mӑ servesc numai de calitӑţile (deosebite) ale ifonului, un obiect mic şi discret, care, sper, va scapa de vigilenţa eventualilor pândari.

Şi … hai la drum, odatӑ cu alte câteva zeci de vizitatori nerӑbdӑtori.  

Mergem de-a lungul unei verande şi suntem surprinşi de sunetul paşilor. Observӑm cӑ gresia de pe jos nu e din gresii de gresie, ci din gresii din lemn.

Apoi urcӑm spre apartamentele imperiale, camera ifonului funcţioneazӑ fӑrӑ probleme şi pӑstrez câteva imagini din primele sӑli vizitate. Avem parte de audioghid, care ştie exact în ce punct ne aflӑm şi ne povesteşte cӑ mӑriei-sale Frantz Joseph îi plӑcea atât de mult palatul ӑsta încât îşi petrecea cea mai mare parte din timp aici. La fel şi împӑrӑteasa lui, frumoasa Sisi.

Aş spune cӑ avea dreptate, sӑracu. Chiar e frumos prin palatul ӑsta, mai ales dacӑ ai bani destui ca sӑ-l întreţii.

Nenea ӑla în uniformӑ nu a avut nimic împotrivӑ când l-am fotografiat, dar, dintr-o datӑ, printre vizitatorii curioşi şi gӑlӑgioşi prntre care ne strecuram şi noi, un alt domn îmbrӑcat în uniformӑ a apӑrut şi mi-a arӑtat un deget. Semn cӑ dacӑ mai fac vreo pozӑ, chiar şi cu telefonul, el îmi semneazӑ un proces verbal, ceea ce eu nu prea voiam. Am auzit cӑ în Austria berea e bunӑ, de ce sӑ le dau bani la bodyguards?!

Aşa cӑ urmӑtoarea parte a traseului intercameral din Schonbrunn Schloss rӑmâne neilustrat, chiar dacӑ am trecut şi prin locul unde lumea stӑtea sӑ se distreze: buda de origine englezeascӑ a împӑratului, protejatӑ acum cu un geam. Imperialul sӑu posterior avea un loc foarte comod, din câte se pare … iar audioghidul insista cu drag.

Sigur cӑ, dupӑ ce am ascuns telefonul în buzunar, am mai strӑbӑtut o mulţime de încӑperi, dar nu pot dovedi prin imagini. Fapt e cӑ am vizitat şi admirat unul dintre cele mai cunoscute şi invidiate locuri din lume, iar dacӑ austriecii pretind cӑ palatul (şi grӑdina înconjurӑtoare) depӑşesc în frumuseţe Versailles, eu nu sunt de accord, deşi încӑ nu am vizitat palatul de lângӑ Paris.

La un moment dat, audioghidul pe care îl ascultam cu interes a venit cu o frazӑ de genul: “vӑ rugӑm sӑ aşezaţi device-ul în coşul de lângӑ usӑ, vӑ mulţumim pentru vizitӑ”. Nu pot spune exact câte camere din fosta reşedinţӑ imperialӑ au avut onoarea de a fi strӑbӑtute de paşii nostri şi nici nu mӑ cred dator sӑ fac aritmeticӑ pe-aici, fapt e cӑ am avut parte de o experienţӑ deosebit de interesantӑ.

Urmeazӑ sӑ ne relaxӑm în grӑdina palatului, dupӑ ce îmi recuperez rucsacul şi returnez numӑrul 57. Chiar dacӑ plantaţia de portocali (“Orangerie”) nu ne e accesibilӑ, partea de parc din stânga clӑdirii principale este foarte de atractivӑ. Vedem din nou foişoare şi tunele verzi, iar în plus avem şi posibilitatea de a urca pe unul dintre foişoare, de unde avem şi o perspectivӑ panoramicӑ asupra grӑdinii.

Parcul nu se limiteazӑ la foişoare şi sere. Aleile şerpuitoare se îndreaptӑ spre sud (invers decât aratӑ schema de pe pliant), cu un scop bine determinat: acela de a ne facilita vizitarea pӑlӑţelului din vârful dealului.

Acolo vom merge, dar, întâi, hai sӑ ne relaxӑm un pic lângӑ fântâna cea mare din parc. Meritӑm, cu siguranţӑ.