EN EL PAÍS DEL FLAMENCO (5) de Mihai-Athanasie Petrescu

EN EL PAÍS DEL FLAMENCO (5)

Dupӑ o aventurӑ bachicӑ atât de interesantӑ la Museo del Vino, cea mai indicatӑ urmӑtoare etapӑ ar trebui sӑ fie una unde se garanteazӑ spӑlarea pӑcatelor. Iar la capitolul ӑsta, Málaga nu stӑ rӑu deloc: turnul Catedralei este vizibil din orice punct al oraşului – cu condiţia sӑ nu fie obturat de clӑdirile din apropierea privitorului.

Sigur, ar mai fi problema, nu prea complicatӑ, a gӑsirii drumului. Existӑ tot felul de indicatoare pentru turişti, nu trebuie decât bunӑvoinţӑ.

Totuşi, e pӑcat sӑ închizi ochii şi sӑ mergi roboţeşte înainte, când strӑduţele sinuoase din centrul vechi sunt atât de pitoreşti. Sigur, sunt ornate mai ales cu unitӑţi de alimentaţie publicӑ, având specific local, dar şi copiat dupӑ alte zone geografice sau etnogastronomice. Iar, cel mai atrӑgӑtor slogan de acolo nu e altul decât “Healthy food”, în cazul de faţӑ “healthy” fiind sinonim cu “junk”[i].

Ceva, însӑ, tot îmi atrage atenţia: în magazinele alimentare sunt expuse nişte “jamoane” afumate tare apetisante, parcӑ le-aş ronţӑi ca pe copanele de pui. Iar “aldeo-nenea” din prӑvӑlii taie, cu mult talent, felii subţiri de tot, pe care le ascund între semi-cornuri. Am încercat, de poftӑ, un astfel de sandwich, jamonul nu era rӑu, dar cred cӑ aş fi preferat felii mai groaaaase.

Museum în centrul oraşului andaluz?! Pӑi nu, dupӑ vinul dulce de Málaga ce ar fi mers mai bine decât nişte bere amarӑ, irlandezӑ. Da’ de unde! Pe mese era Cruzcampo …

A, interesant! Magazine unde se vând (şi se cumpӑrӑ) bani. Cunosc eu un colecţionar care ar da toatӑ colecţia mea de machete de maşini şi avioane pentru cea de monede din magazinul ӑsta. E drept, însӑ, cӑ nu ar fi luat mai mult de o monedӑ sau douӑ … O micӑ nelӑmurire, însӑ, tot am: oare cât de bine e blindatӑ vitrina asta, dacӑ omul îşi permite sӑ expunӑ monezi de aur din secolul al 15-lea? Chiar nu se teme de piraţi?! Ca sӑ nu mai zic de corsari, Captain Drake era specialist în “recuperat” tezaure españole …

Cum ziceam, centrul Málagӑi nu e chiar aşa de mare, nu ne-au trebuit decât câteva minute sӑ ajungem în apropierea Catedralei. Clӑdirea este imensӑ, şi împrejmuitӑ cu gard de fier, în aşa fel încât sӑ nu intri acolo fӑrӑ sӑ plӑteşti (chiar, la ӑştia bisericile sunt de douӑ feluri? Unele pentru rugat şi altele pentru vizitat?).

Atât de mare e, încât cu greu reuşesc sӑ gӑsesc un loc de unde sӑ o fotografiez în întregime (sau aproape), colindând prin Plaza Obispo şi atrӑgând bunӑvoinţa unor recrutori de la cârciumile de acolo (a trebuit sӑ le adresez tuturor mulţumiri şi sӑ-i asigur cӑ încӑ nu ne e foame).

De fapt, chiar, se apropie ora 1200. Având experienţa altor turnuri cu ceas, cum ar fi cel din Piaţa Sfatului, unde, pe vremuri, adicӑ acum trei-patru ani, trei surlaşi anunţau miezul zilei, sau cel de la Messina, unde am ascutat Ave Maria şi am vӑzut dansul numeroaselor pӑpuşi din bronz, sau … sau), speram cӑ şi ceasul din turla catedralei ne va oferi vreun spectacol.

De aceea, mi-am pregӑtit cu grija camera de filmat şi mi-am ales un loc strategic, ascultând,cu plӑcere, un concert susţinut pe trotuar de o mezzosporanӑ care, acompaniindu-se cu guitarra, cânta arii de tenor. Urmându-mi exemplul, lângӑ noi s-au mai oprit câţiva turişti cu obiectivele îndreptate spre clopotele din turn. La ora 1157, oraşul a vuit de sunet de clopote, dar clopotele nu s-au mişcat nici un pic. La 1200, sau cam aşa ceva, vuietul a încetat, dar nu şi nemişcarea clopotelor. Dupӑ alte câteva secunde mi-am adus aminte cӑ am uitat sӑ filmez, dacӑ nu mişcarea, mӑcar vuietul clopotelor … dacӑ or fi fost clopote, sau difuzoare care imitau bronzul. Între timp, din tenor, mezzosoprana de lângӑ gard a devenit bas, cântând aria lui Escamillo, iar noi am decis cӑ putem liniştiţi sӑ ne cumpӑrӑm biletele de acces în catedralӑ. Chiar mӑ bucuram la gândul cӑ îmi completez colecţia de bilete de intrare cu douӑ piese rare.

Decepţie!... În schimbul a 12 euro obţin un biet bon de casӑ … personalizat, ce-i drept, dar tot bon de casӑ rӑmâne …

Nu-i frumos sӑ îţi exprimi cu propriile cuvinte pӑrerea sincerӑ despre asta, aşa cӑ pӑtrundem în sanctuar. Ei, da, n-or şti ei sӑ îi bucure pe colecţionarii de bilete, dar compenseazӑ cu interiorul catedralei.

Hai sӑ discutӑm despre obiectivul pe care tocmai îl vizitӑm. Catedral de Málaga a fost construitӑ între 1528 – 1782, dupӑ planurile arhitectului Diego de Siloe. A fost adoptat stilul renascentist, urmând moda timpului, iar în legӑturӑ cu banii pentru construcţie şi constructori am vӑzut, pe panourile cu afişe colorate care ţin loc de pisanie, o legendӑ care afirmӑ cӑ, initial, schiţa de plan prevedea douӑ turnuri gemene, aşa cum au alte catedrale vestite (vezi Notre-Dame). Dar, ca şi planurile de lecţie, nici planul lui Siloe ӑla nu a fost respectat pânӑ la capӑt, pentru cӑ exact în acel moment americanii se luptau pentru independenţa lor, iar malaguenii s-au simţit obligaţi sӑ îi sprijine financiar, oferindu-le banii pe care îi aveau la îndemânӑ: ӑia pentru turnul din dreapta. Cicӑ ar mai fi o variantӑ, susţinutӑ de unele documente, cum cӑ banii ar fi fost deturnaţi de municipalitate pentru a construi un drum. Dar mai frumoasӑ e prima poveste, chiar dacӑ nu am citit nicӑieri cӑ Washington le-ar fi trimis o scrisoare de mulţumire. O altӑ legendӑ, cititӑ pe aceleaşi panouri cu afişe, spune cӑ existӑ acum un proiect de a relua construcţia, cu executarea celui de-al doilea turn. Nu-I Málaga mea, dar eu aş lӑsa-o aşa, deja a intrat de sute de ani cu forma asta în conştiinţa localnicilor şi ghizilor turistici (mai ales cu porecla "La Manquita")(“Ciunga”); merge şi aşa, ce rost are sӑ mai aduci completӑri? Câtӑ bere s-ar putea cumpӑra pe banii ӑia …

Fapt e cӑ în 1782 Catedrala a fost terminatӑ, adicӑ, de fapt, neterminatӑ şi a a fost sfinţitӑ, cunoscutӑ fiind acum drept “Catedral de la Encarnacion”.

Dacӑ am stabilit cӑ toatӑ clӑdirea este în stil renascentist, hai sӑ-i admiram acum şi interiorul. Tot renascentist, binenţeles.

Aşa cum am învӑţat deja, nava principalӑ este înconjuratӑ de numeroase capele, având în faţӑ un altar principal. Spre deosebire de alte locuri, însӑ, şi spre avantajul turistului, fiecare capelӑ are un mic panou care îi menţioneazӑ patronul,

Orga – de fapt, orgile, pentru cӑ sunt douӑ şi e prima oarӑ când vӑd douӑ orgi poziţionate astfel, faţӑ-n faţӑ, e folositӑ pentru serviciile religioase, dar din afişe rezultӑ cӑ au, din când în când, concerte pentru melomani. Ce mai, s-au luat şi ei dupӑ Biserica Neagrӑ.

Admirӑm tot ce gӑsim de admirat: tavan, coloane, vitralii, amvon, penitenciar (!), opera de artӑ, uşi monumentale … 

sub atenta privire a doi bodyguarzi. De fapt, câte doi de fiecare datӑ, corpul gardienilor publici fiind foarte numerous. Nu am îndrӑnit sӑ fac poze pânӑ nu am vӑzut cӑ alt turist şi-a asumat riscul, iar oamenii în negru nu au avut nici o reacţie. Totuşi, m-am ferit sӑ declanşez blitzul. Cine ştie, dacӑ nu se supӑrӑ ei, poate se supӑrӑ tata popa. Sau pictura. Sau vreun conturist, cӑ-l trezesc din somn.

Dupӑ un tur al navei, pentru cӑ nu ne-am încumetat sӑ facem şi un survol prin turlӑ, ne mulţumim cu o ieşire pe scara de la intrarea principalӑ, pe care o vӑzusem din Plaza Obispo. Aşa, ca sӑ se mire şi alţi turişti cum de am ajuns noi acolo, deşi poarta din gardul de fier e încuiatӑ.

Ne îndreptӑm apoi spre ieşire, adicӑ uşa pe unde intrasem. În drum, ne împiedicӑm de un aparat cu manivelӑ, care ne cere, nici mai mult nici mai puţin decât un euro şi doi cenţi. Îi facem plӑcerea, el ne oferӑ posibilitatea de a face puţinӑ mişcare, adicӑ câteva ture de manivelӑ şi ne dӑ înapoi cei doi cenţi, transformaţi într-o micӑ medalie cu silueta catedralei. Nici urma de euroiul ӑla … Pӑi bine, mӑ aparatule! Eu muncesc şi tot eu mӑ plӑtesc?!

În curte mai adӑstӑm niţel ca sӑ admirӑm douӑ monumente aparţinând, clar, unor curente diferite, dar şi plantaţia localӑ de portocali.

Dupӑ care lasam in urma vechiul şi unicul turn,

si decidem cӑ e timpul pentru o nouӑ etapӑ a expediţiei.

Adelante, Sancho!

---

[i] Healthy (eng.) = sӑnӑtos; junk (eng.) = mizerie