102. MILANO A PORTATA DI MANO (10)

 

MILANO A PORTATA DI MANO (10)

Cea mai interesantă parte a muzeului “Leonardo da Vinci” e acum, pour la bonne bouche: secţiunea dedicată istoriei aviaţiei italiene, cu inserţii din alte culturi şi civilizaţii, pentru că, toată lumea ştie, nimeni nu poate trăi singur.

Prima aeronavă vizitată cu cea mai mare grijă şi atenţie, să nu ne udăm prea tare, e un Fiat. Îl cheamă G-91, după numele lui Gabrielli, inginerul care l-a proiectat şi este un vânător mic şi uşor, cu motor Bristol Siddeley Orpheus, capabil să-l împingă cu o viteză de 0,95 Mach. A zburat prima dată, sub formă de prototip, în 1956, iar în 1958 NATO a decis să-l introducă în serviciul mai multor forţe aeriene aliate. Deşi avea atâtea pile, G-91 a fost construit într-un număr mic, doar câteva sute de exemplare zburând pentru Aeronautica Militare şi pentru Luftwaffe. Şi USAF a discutat ceva cu Machi, dar până la urmă un s-au lipit. Fiatul ăsta G-91 a fost, la un moment dat, pictat în alb-roşu-albastru, pentru a echipa formaţia de acrobaţie a Aeronautica Militare, Frecce Tricolori.

Pentru că tot suntem la Fiatul din curte, un   putem să un observăm (pentru că e atât de mare!) şi vehiculul spaţial din apropiere. E o rachetă purtătoare, un “lanciatore”, Vega VV01, din 2012 … dar de fapt e o machetă 1:1. La fel ca la Le Bourget sau ca la Sevilla, vedem machete.

Ploaia ne iuţeşte paşii către etajul 1 al hangarului pe care l-am pomenit deja (l-o fi apucat sughiţul între timp?!), adăpost pentru aero şi nautică.

Secţiunea propriu-zisă se găseşte în acelaşi pavilion cu corăbiile, dar, aşa cum e normal, e la înălţime. La etajul I.

Şi, binenţeles, începem cu avionul aflat lângă scară, un “ogar”, adică Macchi C-205 Veltro. Contemporan cu IAR-80-ul nostru, Veltro, mânat de un motor Daimler Benz, a luptat în al doilea Război Mondial.

Prima inserţie din afara Italiei ar fi un Behemoth … pardon De Havilland DH 80 Puss Moth. Un avion mic şi frumos, cu trei locuri, născut în 1929 şi fabricat în serie timp de vreo patru ani, cunoscut pentru doborârea unor recorduri la categoria sa, dar şi pentru destule accidente.

O altă inserţie ar fi Macchi-Nieuport Ni-10le. Acum, în funcţie de apartenenţă, avionul poate fi denumit şi invers, Nieuport-Macchi, dar ne găsim la Milano şi italienii rule. Avionul de vânătoare a luptat în WW1, iar cel de faţă a ieşit învingător în lupta cu timpul, ca să-l putem vedea şi noi. De fapt, din 240 de unităţi fabricate, mai trăiesc patru, iar Museo ăsta posedă un sfert din ele.

Breda BA 15 e un italian pur sânge, conceput pentru a alerga în curse. A şi câştigat câte ceva, mai ales în competiţii la care participau numai Brede. Din câte am citit eu, avionul expus aici ar fi singurul supravieţuitor.

Un alt singur exemplar existent e Vale. Înaintea lui Il Dottore, denumirea asta a fost purtată de avionul ăsta interesant, acrobat cu motor radial şi aripă parasol, făcut de Piero Magni şi scos la zbor în 1930.

Ce drăguţ e! … Seamănă cu vestitul Fokker al Baronului Roşu, pentru că e triplan ca şi acela, micuţ şi sus pe cer … ul hangarului. Ştiu că nu e original, ci doar machetă 1:1 (ei zic “replică”, dar replicile nu sunt jucării de expus în expoziţii, ci aparate zburătoare), dar totuşi e impresionant. Ce ştiau oamenii să construiască în 1918!... Pe părinţii micului triplan îi chema Umberto şi Ettore Ricci, iar avionul se numeşte Ricci 6. De fapt, macheta asta e singurul Ricci 6 existent azi în lume.

O altă copie la scara 1:1. De data asta e un avion atât de istoric, încât îl recunoaşte oricine fără să mai citească şi panoul. Blériot XI!

Louis Blériot, celebrul pionier francez, a fost mereu adeptul avionului monoplan. Fără a nega alte configuraţii, francezul voia să demonstreze că monoplanul este mai rapid şi mai rezistent decât un complicat bi- sau triplan. Împreună cu alţi constructori (Gabriel Voisin, de exemplu) şi cu ajutorul motoristului Anzani, Blériot a facut avionul Blériot XI, vorba soţiei lui, după ce şi-a rupt gâtul de zece ori. Dar cu ăsta a dat lovitura. A făcut, în 1909 un zbor peste Canalul Mânecii, adică primul din lumem obţinând premiul de £ 5000, pus la bătaie de ziarul Daily Mail. În acelaşi fel, a obţinut şi Legiunea de Onoare şi o comandă de 100 de exemplare pentru armata franceză. Blériot e unul dintre primii aviatori care a zburat pe cerul românesc, binenţeles, tot cu Blériot XI, pe hipodromul de la Băneasa, la invitaţia lui George Valentin Bibescu. Care Bibescu a şi cumpărat, pentru România, avioane Blériot XI.

Un avion de formula 1? Ambrosini S-7, sau SAI Ambrosini Super S-7 a fost conceput de inginerul Sergio Stefanutti, între  cele două războaie mondiale, ca avion de curse. A făcut meseria asta înainte de WW2, iar după terminarea acestuia a intrat în dotarea Aeronautica Militare ca avion de şcoală şi antrenament. Acum stă şi el, săracu, în Museo, ce să facă.

La Le Bourget, aripa rotitoare are un hangar special. Aici avem doar doi mohicani. Istoric vorbind, primul este frumuseţea asta de autogir Cierva C.30. Juan de la Cierva este unul dintre prionierii aviaţiei care s-a gândit la înlocuirea aripii fixe, caracteristice avioanelor, cu o aripă rotitoare, care, însă, nu e rotită de motorul aeronavei, ci de aerul prin care se deplasează, obţinând, astfel, portanţa necesară. Povestea lui Juan de la Cierva o găsim aici (şi merită a fi citită): http://constructorideavioane.blogspot.com/2012/01/juan-de-la-cierva-1895-1936.html

C.30 a fost primul autogiro care a decolat vertical (în 1934) şi, în consecinţă, a avut mare succes comercial, fiind fabricat, sub licenţă, de mai mulţi industriaşi.

În sfârşit, trecem şi pe lângă frumosul elicopter Agusta A-109. Cel de faţă, cu o pală amputată din motive de spaţiu de expunere, a aparţinut Gărzii Financiare, dar pot spune că am văzut multe Aguste la viaţa mea. Primul, aparţinând Gărzii de coastă italiene, a luat parte la mitingul de la Kecskemet, din 2007. Apoi am văzut Aguste la Tuzla, şi le-am şi cercetat îndeaproape. Din păcate pentru el, Agusta nu are o faimă dintre cele mai faine, cel puţin un accident notoriu l-a avut ca personaj (negativ) principal: în 2018, atunci când a murit Vichai Srivaddhanaprabha, miliardarul de la Leicester (elicopterul, de abia decolat, a picat în preajma stadionului King Power al echipei patronate de miliardar)(se pare ca a fost o defecţiune tehnică).

Bun, cam astea sunt aeronavele mari, originale sau în copie, pe care le-am văzut la Museo de la Scienza. Pe lângă ele, exact ca la celelalte muzee de aviaţie din Europa (Bucureşti, Paris, Szolnok) pe care le-am vizitat, în preajmă sunt expuse motoare şi alte bucăti şi piese de avion (elici, de exemplu), plus machete la diferite scări. Si un deltaplan, cu deltaplanistul necesar.

Inventarul oficial notează şi un avion Farman-Savoia, sper că e vorba de macheta atârnată de tavan, doar n-oi fi eu aşa de neglijent încât să nu văd un avion la scară 1:1.

Fain muzeu, până la urmă. Aş fi tentat să-i laud pe ăia care au avut curajul să păstreze, restaureze, întreţină şi expună atâtea vechituri pe care alţii le-ar fi aruncat, dar subiectul e atât de amplu şi cu atâtea trimiteri la realitatea românească, încât sunt sigur că nu aş avea timp să-l dezvolt şi nimeni un ar avea timp şi chef să citească. Vorba e că am văzut obiecte interesante, bine conservate, cu documentaţia necesară alături.

Acum nu ne rămâne decât să ne aruncăm în apă (în ploaie), cu speranţa că găsim drumul înapoi la traseul de autobuz etajat, ca să hop on. Ziua e de abia la jumătate.

VA URMA