71. BUCOVINA, PLAI CU FLORI (6) de Mihai-Athanasie Petrescu

Bucovinӑ, plai cu flori (6)

Strӑbӑtând drumul spre Cetate, un indicator de direcţie ne-a tot sӑrit în ochi (noroc cӑ aveam ochelari): “Spre Statuia lui Ştefan cel Mare”.

La plecare, inscripţia a avut efect asupra noastrӑ: ne-a fӑcut curioşi. Aşadar, ne-am evaluat resursa de timp şi  de neobosealӑ, am observant cӑ mai avem un pic şi am luat-o spre dreapta, printr-un fel de parc (chiar parc, se cheamӑ Şapte Şipote), unde am putut fotografia şi câteva relicve ale timpurilor vechi.

Undeva în zonӑ se aflӑ, probabil, şi un cimitir al eroilor, parcӑ aşa scria pe alt indicator, dar de asta chiar nu mai aveam timp. Am continuat sӑ mergem cӑtre Marele Stefan, pe care, la un moment dat am început sӑ-l întrevedem printre crengi.

Apoi sӑ-l vedem în toatӑ splendoarea lui: e chiar mare.

Sigur cӑ am citit câte ceva despre monumentul sucevean. Se pare cӑ a fost o ctitorie a lui Ceauşescu, pentru cӑ a fost dezvelit de cӑtre tovӑrӑşia-sa pe 16 septembrie 1977 (pe când eu mӑ pregӑteam sӑ plec la oaste). Statuia este realizatӑ de Iftimie Bârleanu, dar se bazeazӑ pe soclul realizat de Vladimir Florea.

E important şi soclul, pentru cӑ ӑsta asigurӑ mӑreţia fizicӑ a monumentului. Are vreo 15 metri înӑlţime, iar la ӑştia se adaugӑ şi cei opt ai voievodului cӑlare. E de înţeles, deci, de ce din nici un unghi nu am reuşit sӑ cuprind cu obiectivul de 55 mm tot edificiul, şi din cauza luminişului prea mic. Am fӑcut apel la camera ifonului, mult mai tolerantӑ, şi am obţinut un set de imagini destul de interesante.

 Ar mai fi ceva de speculat, în legӑtura cu “Sic transit Gloria mundi”.

La inaugurare, tovarӑşul şi-a lӑsat amprenta pe soclul statuii. Poate de aia, poate numai din prostie, monumentul a cӑzut, dupӑ ’90, în dizgraţie. Prima acţiune a noilor democraţi a fost sӑ demonteze de pe soclu plӑcile cu inscripţiile “„Scut de apărare al gliei străbune, Ștefan cel Mare, erou legendar a cărui luptă și activitate închinată libertății patriei și poporului, împreună cu alți mari domnitori ai țării, stă la baza făuririi României” şi „Dezvelit astăzi, 16 septembrie 1977, în prezența tov. Nicolae Ceaușescu, secretar general al PCR, președintele RSR”. Dupӑ aceea au cӑzut şi cele douӑ altoreliefuri de pe soclu. Culmea ruşinii a fost atunci când în fundul calului (wiki e mai atent la exprimare, spune “sub coada calului”) a crescut un pomişor …

Bine cӑ, totuşi, nasc şi în Moldova oameni, şi, în 2018, statuia a fost reinauguratӑ, aşa cum mӑrturiseşte noua placӑ montatӑ pe soclu.  

Soarele dӑdea semne de obosealӑ, aşa cӑ am pornit şi noi spre Rachetӑ. Poliţistul localist era tot la datorie, dând, la fel de frenetic, din braţe. Ştiu cӑ legea nu permite publicarea fotografiilor cu poliţişti în exerciţiul funcţiunii, aşa cӑ m-am mulţumit sӑ iau cu mine doar imaginea biroului sӑu.

Culmea, deşi se apropia seara, lumea voia tot sӑ intre spre Cetate, nu sӑ plece.

Cam asta, cu neplecatul, era sӑ nise întâmple şi nouӑ. Deşi poziţia Rachetei Roşii îmi pӑruse mai devreme la fel de inexpugnabilӑ ca şi a Cetӑţii lui Ştefan, cineva, cu o dubiţӑ, declaşase asediul împotriva ei. Mai exact, duba era lӑsatӑ la câţiva centimetri în spate. Nici urmӑ de dubist, iar malul din faţӑ nu putea fi escaladat.

Totuşi, cu multӑ rӑbdare şi îndemânare, ca sӑ nu mai zic de calitatea ambreiajului, am reuşit sӑ ne lansӑm pe o orbitӑ circumsuceveanӑ, îndrumaţi şi de o tânӑrӑ şi amabilӑ colegӑ a celui cu baletul.

Cei 40 de kilometri pânӑ la Carmen Silvae au fost parcurşi fӑrӑ evenimente, iar prima zi de expediţii bucuvinene s-a încheiat cu o frumoasӑ colecţie de amintiri şi de fotografii.

Dar …

VA URMA

70. BUCOVINA, PLAI CU FLORI (5) de Mihai-Atanasie Petrescu

Bucovinӑ, plai cu flori (5)

Înainte de a intra în frumoasa expoziţie a domnului Sandu Şcheul, remarcam în parcare o maşinӑ care, de la distanţӑ, pӑrea a fi una istoricӑ.  Nerӑbdӑtori, cum eram, sӑ intrӑm în sala cu motociclete, mi-am propus sӑ trec pe lângӑ acea maşinӑ înainte de a ne îmbarca în Racheta cea roşie, pentru decolare. Din pӑcate, la ieşire am uitat de obiectivul propus anterior, iar maşina istoricӑ a scӑpat de albumul meu dedicat. Sunt sigur cӑ vehiculul îi aparţine tot dlui Şcheul şi, dacӑ e aşa, îl rog respectuos sӑ îmi dea o pozӑ cu el. Mulţumesc.

De la Horodnic la Suceava or mai fi vreo 45 de kilometri. Pentru o Rachetӑ ca a noastrӑ e o nimica toatӑ, mai ales cӑ … nu prea ştim unde urmeazӑ sӑ aterizӑm. A, sigur cӑ avem o idee cât se poate de bine definitӑ, dar waze şi experienţa de pilot nu îmi sunt suficiente, mai am nevoie şi de îndrumӑri actualizate, pe care nu mi le poate da decât un prieten.

Îl sunӑm, aşadar pe prietenul nostru Remus şi îi cerem ajutorul. Nu pentru a deveni miliardari, no way, noi suntem oameni cinstiţi, ci pentru a ajunge într-un loc de unde sӑ ne putem deplasa cât mai uşor pânӑ la Cetatea de Scaun a Sucevei.

De ce e greu? Pentru cӑ e duminicӑ şi e toiul unei manifestӑri culturale care se desfӑşoarӑ în Cetate. Nu e prima oarӑ când intenţionӑm sӑ participӑm la o activitate cu probabilӑ aglomeraţie şi ştiu cӑ, în cazuri din astea, sau ajungi înaintea puhoiului de lume, aşa cum facem noi la orice miting aerian, şi gӑsim uşor loc de parcare, dar nu mai plecӑm de acolo pânӑ nu pleacӑ toţi întârziaţii, sau laşi maşina (în cazul nostru, Racheta) ceva mai departe, mergi cu josul şi, la plecare, ai şanse mai multe sӑ te descurci (ceea ce nu am prea fӑcut în istoria mea de pilot rachetist).

Intram în Suceava, avem şi puţin noroc, douӑ maşini (ambele cu înmatricularea SV) se pupӑ-n bot la câteva zeci de metri distanţӑ de noi, la un semafor, dar apucӑm sӑ trecem înainte sa aparӑ poliţia rutierӑ pentru a încurca definitiv traficul; bazându-ne pe ceea ce ştiam de la Remus ne descurcӑm şi trecem şi de zona centralӑ (ciudat, parcӑ mai puţin intens circulatӑ decât arterele de intrare în oraş) şi ne pomenim în apropierea Cetӑţii.

Mamӑ! Ce de maşini! Zac abandonate pe ambele pӑrţi ale strӑzii, ca şi cum stӑpânilor lor nu le-ar mai pӑsa daca le regӑsesc  sau, şi în ce stare fizicӑ. Ajungem şi în locul unde putem vedea aglomeraţia de oameni, dar vedem şi o aglomeraţie de poliţişti localişti care încearcӑ sӑ îi devieze pe nouveniţi. Sincer vorbind, nu avem chef sӑ ne înghesuim, aşa cӑ respectӑm ceea ce cred eu cӑ transmite poliţistul învârtind frenetic din braţe şi reuşim sӑ oprim la vreo douӑ sute de metri de el, urcând botul Rachetei pe un fel de mal al unui fel de şanţ. Trag frâna de mânӑ şi las maşina într-o poziţie care îmi dӑ siguranţa ca nimeni nu e mai curajos decât mine şi ne deplasӑm pe propriile mijloace cӑtre cetate, admirând tactul şi rӑbdarea bietului localist gimnasto-balerin, care nu îi sparge nici capul nici botul unei tinere şoferiţe ambiţioase. Ce dacӑ nu mai e nici un loc de parcare, ea vrea sӑ intre acolo şi gata!

Îl gӑsim pe Remus surprinzӑtor de uşor, în ciuda sporului demografic. Sigur, telefonul e de mare folos.

Deci? Ce trebuie sa facem? Întâi sӑ cumpӑrӑm bilete de intrare.

Apoi sӑ bӑgӑm camera Canon în rucsac, pentru cӑ în interiorul cetӑţii, fotografiatul costӑ. Alegem, deci, sӑ nu facem poze. Ӑӑӑӑ atunci de unde avem cele 143 de poze care urmeazӑ? Nu ştiu, Canonul şi Ifonul s-au revoltat, probabil şi au încӑlcat regulile, fӑcând poze. Sper cӑ lor le e ruşine pentru fapta lor cea urâtӑ, cӑ mie nu are de ce sӑ-mi fie. Uite-aşa!

În Cetate, pe care nu îmi amintesc sӑ o mai fi vӑzut vreodatӑ, festivalul medieval e în plinӑ desfӑşurare. Am pus mânӑ pe un pliant-program, de abia aşteptӑm sӑ vedem câte ceva.

O descriere exacta trebuie organizatӑ strict. Ce avem noi aici?

Pai :

Avem 1. O cetate medievalӑ, un edificiu de care trebuie sӑ fim mândri cӑ existӑ şi rezistӑ, expoatatӑ cӑ şi monument istoric şi muzeu

Şi 2. Un festival

Întâi, sӑ facem ca în analizele literare, sӑ încadrӑm cetatea. Nu în epoca istoricӑ, ci în sincronie, adicӑ aruncând necesarele priviri în jur. Duşmani nu mai apar, dar peisajul urban trebuie remarcat.

Apoi, muzeul în sine mi se pare foarte interesant.  În încӑperi diferite sunt expuse obiecte aparţinând unor tematici anume, cu plӑcuţe explicative, dar şi cu proiecţii holografice care, cu joc de actori, încearcӑ o reconstituire a unor epoci. Poţi sta sӑ asculţi şi sa fotografiezi un cavaler sau o domniţӑ care povesteşte sau încearcӑ sӑ convingӑ. Arme de epocӑ, alӑturi de fӑuritorii lor holografici, hrisoave, alӑturi de grӑmӑticul care le-a alcӑtuit. Multe obiecte, nu ştiu dacӑ sunt originale sau reconstituite, dar sper cӑ o parte din arsenalul ӑla, chiar dacӑ nu a luptat la Podu Înalt, mӑcar exista pe vremea aia.

Interesantӑ ideea muzeografilor de a amenaja o salӑ a tronurilor. Fӑrӑ nici o restricţie, orice vizitator se poate crede mare domnitor. Chiar şi noi ne aşezӑm pe scaunul domnesc, eu avându-l alӑturi şi pe vel-sfetnicul Remus. Bunӑ ziua, boier dumneavoastrӑ!

Apoi e festivalul.

În toate curţile şi ungherele, dar şi în şanţul de apӑrare roiesc plӑieşii, tӑtarii, prinţesele de ele ştiu ce neam şi naţie, printre care mişunӑ amatorii de distracţii, cavalerii, curioşii, cu sau fӑrӑ bani.

Ӑia cu bani de aruncat aleg sӑ se lupte, unii chiar cu ochii legaţi, spre amuzamentul celor care nu plӑtesc (asta îmi aminteşte de ambiţia prosteascӑ a unora de a azvârli cu banii pe artificii şi pocnitori, cu care distrezӑ puţini dar enerveazӑ extraordinar de mulţi în perioada sӑrbӑtorilor de iarnӑ).

Sau sӑ se fotografieze cu Mӑria-sa Ştefan, pe alt tron domnesc, în aerul liber al şanţului.

Tӑtarii se încoloneazӑ şi ies din cadru

Marele boier vânӑtor pregӑteşte şoimii (patriei?), pentru alţi vizitatori care nu au gӑsit altceva mai bun unde sӑ cheltuiascӑ. De, fiecare cu pӑsӑrica lui. Lângӑ Lacu Roşu, pӑsӑrica era un stol de porumbghiei, aici unul de şoimi.

Caii şi cavalerii se pregӑtesc pentru un turnir, dar pânӑ apare domniţa cu nӑframa mai e mult timp, nu avem cum sӑ asistӑm la lupte, din pacate.

Pӑi da, pentru cӑ mai avem vreo 40 de kilometri de fӑcut pânӑ la hotelul nostru şi se cam apropie înserarea.

Ne luӑm bun rӑmas de la prietenul nostru, care are mai puţin de condus şi ieşim dintre zidurile Cetӑţii, cu grijӑ, oare în ce stare mai e Racheta şi cum ieşim de acolo.

O ultimӑ haltӑ, totuşi: pe o platformӑ apropiatӑ de metereze îşi expun colecţiile (citeste: marfa) o serie de negustori. Pentru colecţionari, e un loc de unde te desprinzi cu greu, gonit doar de preţuri. Ce mai vechituri! Ce bine le-ar sta şi la mine unora din ele …

A, da, e târziu. Hai odatӑ!

VA URMA