25. EN EL PAÍS DEL FLAMENCO (11) de Mihai-Athanasie Petrescu

EN EL PAÍS DEL FLAMENCO (11)

Ziua a doua a început cu o micӑ surprizӑ: în timp ce ne verificӑ numele pe table, tânӑra chelneriţӑ de la breakfast lounge are o tresӑrire şi ne întrabӑ pe limba noastrӑ: “Sunteţi români?” “Sigur” “Pӑi şi eu sunt din România”.

Atât de bucuroasӑ a fost fata cӑ are clienţi compatrioţi, încât şi-a cam neglijat ceilalţi muşterii, rӑmânând lângӑ noi, la o şuetӑ. Ne-a povestit de cât timp trӑieşte în Málaga, cât de bine e, etc. şi parcӑ i-a pӑrut rӑu când am terminat de executat programul de dimineaţӑ. Nu a uitat sӑ ne recomande sӑ vizitӑm parcul şi portul touristic, iar noi i-am promis cӑ aşa vom face, mai ales cӑ deja erau obiective trecute în desfӑşurӑtor.

Ne-a recomandat şi un local unde sӑ servim masa de prânz, cu asigurarea cӑ vom fi foarte mulţumiţi. I-am promis şi cӑ vom mânca acolo, pânӑ la urmӑ, de ce nu?!

Sigur cӑ punctual de pornire pentru orice este tot plaza de la Marina.

Norocul s-a numit azi prezenţa unei alte fete cu gurӑ mare şi vorbe convngӑtoare, îmbrӑcatӑ într-o uniformӑ roşie.

Era reprezentanta firmei de transport turistic local iar discursul ei, pe care, sincer, în prima clipӑ am încercat sӑ-l opresc sau sӑ-l trec sub neascultare, a fost destul de convingӑtor. Ne-a arӑtat, pe o hartӑ, traseul double-deckerului deschis, adicӑ unul care atingea cam toate obiectivele fixate şi de noi, dar, în plus, ne-a oferit, în preţul biletului, şi o serie de vouchere cu care o sӑ putem intra în câteva muzee sau localuri fӑrӑ a mai cumpӑra bilete.

Aşa cӑ, pe negândite, ne-am pomenit la etajul maşinii roşii, unde am ocupat locurile cele mai bune pentru observarea panoramei, cele de deasupra şoferului.

Autobuzul porneşte prin Paseo del Parque,

ajunge la Fuente de la Tres Gracias, aia pe care ieri am fotografiat-o de la Gibralfaro,

dupӑ care o ia la dreapta, pe Paseo de la Farola, sau, mai româneste, strada care mӑrgineşte portul. Şi, adicӑ, ce sӑ vezi într-un port, altceva decât barci de toate mӑrimile? Cum ce? o cârcimӑ din reţeaua Hard Rock Café şi un cu un foarte colorat, décor estival în orice anotimp (e februarie, iar anotimpurile locale par sӑ fie: vara, vara, vara şi vara).

Farola!

În cӑştile pe care le-am pus, conştiincios, în urechi, robotul francofon îmi povesteşte cӑ Farola est un phare, qui semnalizeazӑ de vreo douӑ secole (1817) intrarea (navelor) în portul Málaga. Ar fi interesant de socotit cam câte mii de vase a vӑzut Farola ӑsta, sӑracu. Arhitectul se chema Joaquín María Pery y Guzmán, dar nu aflu şi cӑrui stil se închina el. Probabil celui circularpesoclupӑtrat, caracteristic farurilor portuare de pretutindeni. Monumentul a avut şi el necazurile lui; a fost afectat de un terremoto în 1884, care i-a stricat mecanismele. Şi le-a reparat. A fost vizat (la propriu, prin mecanismele de ochire) de artilerie şi aviaţie în timpul Rӑzboiului civil – dar malaguenii, baieti faini, au gӑsit o soluţie pentru a-l ascunde (da, l-au vopsit cu un fel de gri, atat de urât, încât nimeni nu  mai voia sӑ-l vadӑ). Vorba e cӑ uite, Farola e acolo şi şoferul etajatului îl ocoleşte încet, sӑ am eu timp sӑ-l vӑd, prin vizorul camerei foto, dar şi prin lentilele ochelarilor din dotare.

Oprirea de la uşa cortului … asta, portului.

probabil un grup organizat pentru turism pe biciclete?

Apoi retur pe aceeaşi uliţӑ,

pânӑ la dovada cӑ e (destul de) varӑ: plaja Malagueta, deschisӑ pentru plajişti şi dotatӑ cu destule lӑzi de gunoi.

Trecem pe lângӑ arena pentru corrida, îndreptându-ne spre Gibralfaro. Drumul pentru autobuze, sinuos de îngust, dar abordabil pentru şoferul care îl face de câteva ori pe zi, ne permite sӑ (re)vedem cetӑţuia deja vizitatӑ, dar şi peisajul de la nord şi sud, sӑ spionӑm prin curţile oamenilor (surprinzӑtor de asemӑnӑtoare cu unele din Scheii Braşovului) dar, pânӑ la urmӑ, şi sӑ asistӑm, martori amuzaţi, la conflictul dintre un şofer de bus turistic etajat şi un biciclist frustrat dupӑ ce mastodontul roşu i-a tӑiat calea. Ambii combatanţi serveau argumente valabile, dar recunosc sincer cӑ îi dӑdeam dreptate sportivului, deşi fӑceam parte din tabӑra adversӑ.

Coborând, prudent, în aceeaşi treaptӑ de vitezӑ selectatӑ de cutia automatӑ cu care o mai fӑcuse de mii de ori, busul cel roşu revine în aglomeraţia urbanӑ, aducându-ne aproape de urmӑtorul obiectiv, înscris pe listӑ şi cu ajutorul voucherului de la City Sightseeing.