24. EN EL PAÍS DEL FLAMENCO (10) de Mihai-Athanasie Petrescu

EN EL PAÍS DEL FLAMENCO (10)

Dupӑ ce fiecare membru al expediţiei şi-a vizitat obiectivul propus, binenţeles cӑ urmeazӑ reîntregirea familiei.

Punct de reper: Plaza de la Merced, undeva pe Calle Victoria, uşor de gӑsit şi de recunoscut datoritӑ unui obelisc. Fain, am navigatorul la îndemânӑ, pot ajunge oriunde, chiar şi la baza unui obelisc (doar dacӑ nu l-oi nimeri, din greşealӑ, pe cel din Louxor!)

A, şi pânӑ la urmӑ, nici nu mai am nevoie de hӑrţi, pentru cӑ, de abia coborât de pe Gibralfaro, vrând-nevrând ajung în preajma obeliscului şi fac joncţiunea cu restul echipei.

Plaza de la Merced … centru al aglomeraţiei umane, ce-o fi fost ea, încӑ din vremea romanilor, a evoluat frumos: ignoratӑ şi scoasӑ în afara cetӑţii de cӑtre arabi, reintegratӑ şi folositӑ, pe la 1400, ca loc de târg şi târguieli (Plaza del Mercado). Prima apariţie a denumirii actuale are loc pe la 1500, când la piaţa … asta, la faţa locului apar cӑlugӑrii din ordinul Mercedarian, îşi cumpӑrӑ o bucӑţicӑ de loc şi îşi construiesc o bisericӑ şi nu mai pleacӑ. Înseamnӑ cӑ era bine acolo, cel puţin pânӑ când biserica lor a cӑzut pradӑ unui incendiu (1931).

Acum vizitӑm acolo o gradinӑ liniştitӑ, cu beton şi copaci inseraţi în el,

binenteles cu pomenitul obelisc in centru (adica Monumento a Torrijos, realizat in sec. 19 de Rafael Mitjana) (in onoarea generalului Torrijos, dar profit si eu)

iar de jur împrejur liniştea e spartӑ strident de traficul foarte aglomerat, asigurat şi de Hyundaiuri, dar şi de triciclete. Preţul progresului.

Ar mai fi de remarcat mulţimea de cârci … pardon, de unitӑţi de alimentaţie publicӑ, unde o sticluţӑ de apӑ mineralӑ costӑ 2 euroi, dar şi de mici pravӑlii, unde o sticluţӑ identicӑ se vinde pentru 35 de cenţi.

Douӑ laturi ale plazei sunt desenate de clӑdirile în care s-a nӑscut Pablo Picasso. Sigur cӑ nu în amândouӑ odatӑ, ci pe rând, bӑnuiesc. Şi, gândindu-mӑ la modul în care a reinventat el anatomia umanӑ în portretele pictate, nici nu mi se pare imposibil.

Pentru cӑ tot a venit vorba de marele pictor, sӑ semnalӑm cӑ are obiceiul de a se odihni pe una dintre bӑncile din parc. Un anonim printre atâţia alţii, neobservat, dacӑ nu îţi atrage cineva atenţia. Recunosc faptul cӑ eu nu l-am vӑzut atunci, ci doar când am vizualizat fotografiile de faţӑ.

Orele primei zile de vizitӑ la Málaga au trecut foarte repede, mai ales cӑ suntem în februarie şi zilele sunt scurte. Întoarcem spatele locului natal al picturii cubiste, îndreptându-ne cӑtre Casual, mai ales cӑ, în drum, putem revedea câteva dintre monumentele vizitate mai devreme.

Centrul comercial, cu pavajul lui spӑlat şi lustruit cu grijӑ,

Catedrala (ia te uitӑ, tanti cu voce de mezzosopranӑ şi arii de tenor şi bas has left the building, iar în zonӑ se adunӑ tineri cu chitare şi mici staţii alimentate la baterii de maşinӑ, semn cӑ în curând va începe un nou spectacol),

apoi magazinul Sabor (de España, cӑ doar nu de geaba) 

reşedinţele celor mai buni avocaţi din oraş,

Plaza de la Marina, cu florile deja obosite dupӑ o zi lungӑ de iarnӑ,

Alameda Principal,

Guadalmedina şi Puente de la Misericordia

şi, în sfârşit, Avenida Aurora. Uf!

Señorita de la recepţie, foarte amabilӑ, rosteşte obişnuitul “Que tal?”. Cine a pus-o?!. Noroc cӑ are rӑbdare sӑ asculte toate încercӑrile mele de a-i povesti câte ceva din experienţa noastrӑ şi, dupӑ mutrӑ şi rӑspunsuri, chiar cred cӑ a înţeles ce i-am spus, dovadӑ cӑ eu vorbesc limba spaniolӑ mai bine decât o înţeleg.

E, încӑ, luminӑ, adicӑ mai am timp pentru o micӑ escapadӑ prin jur şi o sӑ merg sӑ localizez gara CFR, adicӑ RENFE, cicӑ e la câteva minute de mers pe jos. Aşa scrie pe hartӑ. Apoi urmeazӑ programul de recuperare fizicӑ, mañana en la mañana avem, din nou, multe de fӑcut şi de vӑzut.