131. OBIECTIVE ARGEŞENE (6) CÂMPULUNG MUSCEL (2) MUZEUL MUNICIPAL de Mihai-Athanasie Petrescu

 

OBIECTIVE ARGEŞENE (6) CÂMPULUNG MUSCEL (2) MUZEUL MUNICIPAL

Zona Câmpulungului a fost locuită dintotdeauna, a fost etapă în calea cuceritorilor din diferite lifte, mai mult sau mai puţin păgâne, ca şi în cea a neguţătorilor şi a călătorilor de loisir. De aceea, vestigiile valoroase nu lipsesc deloc. Cercetătorii arheologi au descoperit acolo o mulţime de locuri şi lucruri interesante, care le-au fost surse de studiu al istoriei, locale şi naţionale.

Pentru că acele obiecte au devenit, cu timpul, tot mai numeroase, a apărut necesitatea centralizării lor într-un muzeu. Ideea a fost formulată de directorul din 1889 al Muzeului Naţional de Arheologie, Grigore Tocilescu, cel care a reuşit să influenţeze în acest sens autorităţile vremii. Astfel, Monitorul oficial din 26 august/7 septembrie 1889 a publicat hotărârea înfiinţării muzeului câmpulungean. Instituţia şi patrimoniul şi-au schimbat de mai multe ori sediul, până a fost mutate, în 1980, în clădirea actuală de pe Buvervardul Radu Negru. (Clădirea fusese folosită de administraţia locală, ceea ce, poate, explică arhitectura sa, destul de asemănătoare cu cea a Primăriei din Roşiori).

Am găsit-o cu uşurinţă, ajutat de google, deşi, la fel de uşor ar fi fost să caut, pur şi simplu, adresa: Bd. Radu Negru, nr. 119.

Am fost primit cu respect de o tânără muzeografă, am cumpărat şi un bilet pentru pensionari, economisind, astfel, 3 lei

şi am fost îndrumat pe circuitul de vizitare, cu menţiunea că Muzeul adăposteşţe mai multe secţii: cea de istorie antică, medievală şi modernă, la parter şi o parte din etaj, ştiinţele naturii, la subsol şi cea de istorie contemporană şi de artă plastică, la etaj.

Am purces la drum, plonjând direct în epoca de piatră, pentru a evolua apoi spre utilizarea metalelor.

În următoarea sală am văzut obiecte din perioada dacă şi am citit despre primele formaţiuni statale ale dacilor. De fapt, despre secolele dacilor şi romanilor şi viaţa lor pe acele locuri o să mai aflu câte ceva şi atunci când voi vizita castrul roman Jidova, de la intrarea în oraş. O să-i vină şi lui rândul, cât de curând.

Cel puţin pentru mine, pentru că aşa a fost predată istoria în vremea mea, perioada dintre secolele 3-9 d. H. este destul de neclară. Proful meu de la Liceu, domnul Zecheru,  a încercat o explicare uşoară a veacurilor de după retragerea aureliană, atunci când se discută despre daco-romani pentru a ase ajunge la români. Nu e intenţia mea de a clarifica ceva, dar remarc că şi muzeul de la Câmpulung trece destul de rapid peste asta, ajungând la sec. IX şi primele formaţiuni politice de la sud de Carpaţi. Pentru că nici la asta nu mă pricep, las nediscutat termenul “politice”, deşi sunt convins că sensul diferă mult de cel propagate acum de televiziuni.

Ajung şi la o perioada pe care credeam că o cunosc, cât de cât. Dar cine mai înţelege ceva atunci când cărţile de şcoală spun ceva, iar documentarele istorice altceva, destul de diferit de ceva. Aoleu, mă încurc şi mai tare.

Vitrina care mi-a plăcut cel mai mult. Întâi prin titlu, apoi, când m-am apropiat, şi prin conţinut.

Că tot ziceam de liceu, Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung, primul document în limba română cunoscut, reprodus aici în LRC (simplu: limba română contemporană) a fost un subiect de studiu important în primul trimestru de clasa a noua. Doamna de română de atunci, Violeta Zeriu, pentru care recunosc că nu eram cel mai bun elev din cariera ei, ne-a pus să învătăm textul scrisorii pe dinafară. Sincer, nu am înţeles niciodată de ce, poate doar să-l recit uneori elevilor mei, pentru care documentul nu mai era la fel de important, dar se mirau de capacitatea mea de memorare. Pai memoram, ce să facem, dacă ne era frică de profă …

I pak dau ştire domnie tale za lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre.

I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce ştii şi domniia ta pre Dunăre în sus.

I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii.

I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşteri den Ţarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce ştii şi domniia ta.

I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaşi şi de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Ţeara Rumânească, iară el să treacă.

I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniile voastre.

I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine.

I bog te veselit. Amin.

(foto: Wikipedia)

Bun! Dacă toată lumea a învăţat scrisoarea pe de rost, trec la istoria modernă, cercetând secolul 19 şi marile lui evenimente:

Apoi secolul 20. Războaiele mondiale

Şi dezvoltarea economică.

Sigur, panouri cu documente şi fotografii documentare, arme, uniforme, pagini de presă … şi mai ales “inima lui Stalin”, folosită de muncitorii din industria extractiva musceleană.

Sălile dedicate istoriei contemporane au o arhitectură mai simplă, austere ca şi perioada ilustrată.

Sincer să fiu, aşa cum am spus şi când am vizitat parcul oraşului, am fost impresionat de sala dedicată personalităţilor locale. Chiar dacă poezia lui Ion Barbu nu a fost pagina mea preferată de literatură română (şi a doua profesoară de română de la liceu, doamna Paraschiva Popescu a observat şi marcat asta în catalog şi sunt convins că s-a mirat dacă a interesat-o şi a aflat că după ce a scăpat dânsa de mine am urmat filologia, am predat literatură la liceu, ba am mai scris şi nişte cărţi).

Două elemente de istorie locală: industria

Şi sportul de performanta

În ce priveşte muzeul de artă, extins şi pe holuri şi pe scara monumentală a edificiului, din nou m-am bucurat să aflu că o parte dintre creatorii expuşi sunt localnici. E frumos să te mândreşti cu ai tai şi e frumos să ai cu cine şi cu ce să te mândreşti.

Am lăsat pentru final sălile de la subsol, adică muzeul de ştiinţe ale naturii.

Am tot făcut, în prezentarea asta,  trimiteri la anii mei de liceu. Nu pot să nu fac la fel şi acum, când vine vorba de bio. Secţiunea acoperă manualele de clasa a noua şi a zecea de atunci, când doamna profesoară Maria Şoneriu venea la clasă cu tăviţele cu “bomboane”, roci pe care le studiam azi pentru a le recunoaşte, pentru notă, mâine – şi mă laud că încă mai pot identifica multe pietre.

Apoi capitolele botanica şi zoologia, mai atrăgătoare decât geologia primului trimestru, ca şi decât următoarele capitole, anatomia şi biologia general, studiate în ultimii doi ani de şcoală.

Apoi am urcat la parter, pentru a părăsi cladirea. Sigur, nu înainte de a o saluta pe muzeografa care mă întâmpinase. I-am mai cerut câteva detalii în legătură cu legendarul Negru Vodă, i-am promis că îmi voi completa cultura cu Mănăstirea Negru Vodă din oraş şi cu mai sus pomenitul Castru Jidova şi am ieşit să admir din nou clădirea monumentală.