OBIECTIVE ARGESENE (5) CÂMPULUNG MUSCEL (1)
N-am mai făcut demult un popas în Argeş, deşi am străbătut
judeţul de câteva ori pe DN 73, de la sud la nord şi reciproc. Dar de data
asta, comandant de bord fiind (iar bordul fiind al lui Silver), am optat pentru
un popas la Câmpulung Muscel, orăşelul de la poarta trecătorii care duce spre
Braşov.
Nu e nici prima şi, sper, nici ultima oară când trec
pe-acolo, dar de data asta am oprit în mai multe puncte pentru a trage
fotografii şi a-mi marca trecerea.
Un loc obligatoriu de oprire e înainte de barieră: Muzeul Automobilului Românesc. Mă opresc acolo de fiecare dată când trec pe DN 73, are ieşire chiar la şosea şi e un obiectiv pe care îmi propun să-l descriu, amănunţit, cât de curând. Dar în câteva poze îl pot prezenta chiar şi acum.
Astăzi am un ţel precis, pe care mi l-am propus demult, după
ce am vizitat alte obiective din preajma orasului[i]:
Muzeul Municipal. Dar acela e în centrul oraşului, ceea ce înseamnă că sunt
obligat să ies din rutina călătoriilor mele pe multpomenitul drum naţional,
adică să străbat Câmpulungul prin zona centrală şi aglomerată, nu ca altă dată,
prin cartierele de blocuri dinspre est.
Şi nu-mi pare rău. De abia trecut de calea ferată (de
bariera care mă teroriza pe vremea când exista şi transport feroviar pe-acolo),
trag pe dreapta, obligat de o mică parcare înţesată cu Oltcituri şi Dacii.
Le “recoltez” pe toate pentru colecţia mea de fotografii “istorice”,
după care, ghidat de waze, încep să slalomez prin case şi biserici, pentru a
găsi loc de parcare aproape în faţa hotelului Muscel. Acum se execută lucrări
la stradă (Negru Vodă) dar îmi amintesc cu plăcere de o ieşeală acolo botezată “banchet”,
pe care am făcut-o, în 1984, cu absolvenţii unei clase de-a opta de la şcoala
nr. 1 de la Măldăeni …
Câmpulungul este un oraş destul de mare, cu aproximativ
27.000 de locuitori, adică puţin mai mulţi decât Roşiori. Dar este mai încărcat
de istorie decât Roşiori şi, de asemenea, mai bogat în cultură, economie, turism
şi chiar în sport.
Să vedem în ce fel chestia asta se poate deduce printr-o
plimbare pe strada centrală a localităţii.
Clădirea muzeului local, instituţie despre care o să povestesc amănunţit în episodul următor şi cea care adăposteşte Casa de Cultură şi Biblioteca “Ion Barbu” deja spun multe în legătură cu locul acordat culturii de către câmpulungeni. Edificii impunătoare, care, bănuiesc eu, au o mulţime de “clienţi”, altfel nu ştiu cum de şi-ar putea permite comunitatea să le ţină şi întreţină.
Am citit despre instituţia bibliotecii, înfiinţată în 1955. Poartă numele lui Ion Barbu începând cu 2001, frumos omagiu adus de cetăţenii oraşului unui om de ştiinţă şi poet apărut dintre ei.
În faţa Bibliotecii am văzut bustul unui domnitor. M-am
apropiat şi am citit că e vorba de Radu Negru (Negru Vodă, personalitate mult
onorată în oraş), iar bustul a fost realizat în bronz de sculptorul Dimitrie
Demetrescu Mirea şi inaugurat la 1898: “Înălţatu-s-au chipul lui Radu Negru
Basarab descălecătorul Ţării Româneşti”.
Faţă în faţă cu bustul lui Radu Negru l-am văzut pe cel al altei personalităţi locale: preotul Ioan Răuţescu, amplasat alături de Biserica Sfântul Nicolae. Am citit şi despre el şi mi s-a confirmat ce am văzut pe soclu: părintele a intrat în nemurirea patrimoniului cultural local datorită pasiunii lui pentru istoria şi etnografia musceleană şi, desigur, pentru valoroasa lui operă monografică.
Biserica Sfântul Nicolae Popa Savu, monumentul arhitectonic care domină, prin nivel, bulevardul central al Câmpulului, a fost construită în secolul XIX pe locul unei biserici mult mai vechi şi restaurată/consolidată, pe baza unui proiect european, în anii trecuţi (se povesteşte pe siteuri despre ambiţia localnicilor de a lucra chiar şi în timpul covidului). Am zis mereu şi nu mă dezic, habar n-am despre arhitectură, dar, poate pentru că are acelaşi hram, biserica de la Câmpulung mi-a amintit despre cea din Şcheii Braşovului, cartierul mamei şi al strămoşilor mei.
De la intersecţia cu strada Istrate Rizeanu, Radu Negru devine o arteră comercială de început de secol 20. Sigur, cu inserţii de început de secol 21, dictate de necesităţile stringente actuale: telefonia mobilă şi pariurile.
Vedeta străzii este, după părerea mea de fan al lui Muşatescu, vechea prăvălie a lui Măgeanu. Acum 20-30 de ani, când încă se circula cu maşina pe strada aia, am crezut că am vedenii când am descifrat, din “goana” Oltcitului, numele făcut celebru de “Titanic Vals”-ul lui Tudor Muşatescu. Eu credeam că e doar o invenţie scriitoricească, dar … uite că, cel puţin firma de la stradă, a supravieţuit aproape o sută de ani.
Îmi atrage atenţia o clădire monumentală, o fotografiez şi apoi văd inscripţia de pe ea şi îmi aduc aminte că ora prânzului a cam trecut. E un restaurant destul de elegant, cu specificaţia “burgeria”.
Chiar îmi era poftă de junk food, aşa că nu ezit şi ocup un loc la masă. Un baiat cu o figură (mi s-a părut) tristă îmi dă meniul,
aleg un burger picant (chiar otravit, dacă citesc corect cuvantul jalapeños de pe reţetă) şi îl primesc.
Nu ar fi rău, dar chelnerul meu şi unul dintre colegii lui, un tânăr bărbos, îmi strică pofta de mâncare pornind un duel de glume, continuat cu o înjurătură complet neaşteptată într-un astfel de local. Mărturisesc că am vrut să mă ridic de la masă şi să las mâncarea pe farfurie, dar preţul era cam pipărat (nu şi burgerul) … Mă rog, am reacţionat pe pagina de facebook a localului, iar adminul mi-a replicat “da, dar burgerul a fost bun”. O fi fost, dar … dialogul angajaţilor a fost singura chestie picantă din zonă. Nici urmă de ardei iute mexican … Au avut grijă de stomacul meu, probabil.
Gard în gard cu restaurantul cu iz de cârcimă de mahala se află parcul oraşului. Nu ştiu dacă google glumeşte sau chiar se cheamă “Grădina Publică Merci” (tot google maps denumeşte strada Negru Vodă “Bulevardul Pardon”). Un parc pitoresc, cu fântână arteziană, loc de joacă pentru copii şi foişor, exact ca cel de la Roşiori.
Deosebirea faţă de oraşul teleormănean rezidă în numărul şi tema statuilor care îl populează.
Păi de, dacă la ei s-au născut atâtea personalităţi …
Ar mai fi de văzut Mănăstirea Negru Vodă, dar … tocmai trece un avion Wizz către OTP şi îmi aduc, astfel, aminte, că şi eu ar trebui să decolez spre Braşov, dacă vreau să mai ajung pe lumină.
Reiau bulevardul în sens invers şi reîntregesc familia cu Silver, care mă aştepta cuminte în parcarea lui.
O zi frumoasă şi fructuoasă (uit incidentul de la masă) şi o
promisiune de revenire. Mai am de vizitat castrul roman şi mănăstirea.
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu