138. MEDIAŞ (1)

 

MEDIAŞ (1)

                Cu toate cӑ am mai trecut de douӑ ori, cu opriri mai scurte sau şi mai scurte, prin Mediaş, pânӑ acum nu am avut niciodatӑ timpul şi oportunitatea sӑ aflu câte ceva despre oraşul din inima Ardealului.

                La prima vizitӑ acolo, aflându-mӑ în proximitatea turnului din centru, cunoscut dintr-o carte poştalӑ ilustratӑ pe care am primit-o de mai multe ori pe vremuri, am întrebat un poliţist cum se ajunge la Muzeul “Hermann Oberth”. Nu auzise de aşa ceva. Dupӑ o vreme am aflat cӑ turnul pe care îl înconjurasem este înclinat.

                Trecând a doua oarӑ pe acolo, ideea mea de a vizita Muzeul “Hermann Oberth” a fost şi mai greu de pus în aplicare. Mai aveam de parcurs câteva sute de kilometri pânӑ la destinaţie şi am preferat sӑ nu stricӑm, prin grabӑ, plӑcerea unei vizite.

                A treia oarӑ a fost cu noroc. Scopul vizitei era o vizitӑ (oficialӑ) a Muzeului, iar durata era mult mai generoasӑ. Atât de generoasӑ, încât am avut timp ca, în afarӑ de muzeu, sӑ vӑd şi o parte din oraş – sigur, inclusiv turnul cel înclinat.

                Am mers “in delegaţie”, împreunӑ cu prietenul si colegul meu de la Asociaţia Aviatorilor Braşoveni, muzeograful şi istoricul Traian Constatin Dumbrӑveanu de la secţia de literaturӑ a Muzeului “Casa Mureşenilor”, cu obiectivul de a organiza primul eveniment din seria celor dedicate centenarului I.A.R. Braşov, în colaborare exact cu muzeul medieşan pe care îl “urmӑream” de atâta vreme, anume Casa Memorialӑ “Hermann Oberth”, o secţie a Muzeului Naţional al Aviaţiei Române.

                Deci … Mediaş. Un oraş cu istorie îndelungatӑ. Aşezare întemeiatӑ de romani, este pomenitӑ prima datӑ cu denumirea actualӑ (mӑ rog, aproape) în 1267: Mediesy. Evenimentele istorice legate de burg sunt numeroase şi pot fi gӑsite în diferite surse de informare, nu e treaba mea sӑ le copiez aici. Important e cӑ, pentru un cӑlӑtor curios, o parte din evenimentele astea au lӑsat urme ce pot fi vӑzute, transformate fiind ele în obiective turistice.

E uşor de gӑsit, oraşul este aşezat pe Târnava Mare, pe DN 14, cam la jumatatea distanţei dintre alte douӑ localitӑţi foarte cunoscute, Sighişoara şi Sibiu (39, respectiv 55 km). Ca orice oraş ardelean cu istorie lungӑ, Mediaşul este (mӑ rog, mi se pare mie, poate) destul de complicat, strӑzile lungi şi drepte nu sunt numeroase. Din fericire pentru vizitatori, turnul ӑla pe care l-am mai pomenit, al bisericii Sfânta Margareta, este al tuturor: fiind atât de înalt, este un reper uşor de gӑsit cam din orice parte îl cauţi, ziua sau noaptea.

                S-o luam încet.

                Am ajuns acolo aproape de prânz. Prietenul meu Traian ştie ce face, a mai fost pe-aici şi nu are nevoie sӑ priveascӑ navigatorul, vireazӑ sigur pe el când spre stânga, când spre dreapta, trece pe lângӑ Turnul Aurarilor, pe care mi-l amintesc din expediţiile trecute, traverseazӑ Târnava, vireazӑ pe un ac de pӑr, urcӑ pe o stradӑ îngustӑ, mӑrginitӑ într-o parte de o balustradӑ, executӑ o întoarcere din trei mişcӑri, se strecoarӑ în marche-arrière printre un stâlp şi un gard şi opreşte exact la capӑtul strӑzii Hermann Oberth, la poarta muzeului pӑzit de o rachetӑ aer-aer de tip (cred) SA-2. Am ajuns acasӑ la parintele mijlocului de transport spaţial.

                Activitatea la muzeu şi muzeul vor fi subiectul altui compte rendu. Deocamdatӑ rӑmânem în afara muzeului şi mergem, împreunӑ cu domnul Dan Ramf, directorul Casei memoriale, sӑ vedem oraşul. Pretextul a fost nevoia de a participa la un talk show la Radio Mediaş FM, o emisiune transmisӑ în direct de respectivul post de radio.

                    Dupӑ ce am rezolvat-o şi pe asta, am pornit la o plimbare pe centru.

                O luam de la centrul centrului, clӑdirea Primӑriei, pentru a face câţiva paşi prin piaţa Corneliu Coposu

Apoi piaţa George Enescu

 Girueta!

Piaţa Castelului cu Biserica Sfânta Margareta. Turnul (cel înalt şi înclinat) Trompeţilor e, din fericire, închis, ca sӑ nu cumva sӑ ne vinӑ pofta sӑ îl escaladӑm, ştiutӑ fiind fobia mea de înӑlţime – dar şi dorinţa de a o învinge, cu fobia pe fobie cӑlcând.

E înclinat, cum sӑ nu fie. Dar cam depinde din ce unghi îl priveşti – şi dacӑ ştii cӑ trebuie sӑ-i vezi aplecarea. Ştiu cӑ legenda despre motivul unghiului faţӑ de verticalӑ e cunoscutӑ, dar eu de abia acum am aflat-o de la domnul Dan Ramf, aşa cӑ o repet, la rândul meu (dar cu vocabularul propriu): Se zice cӑ în timpul recepţiei lucrӑrii, beneficiarul a remarcat o uşoarӑ înclinare. Pentru cӑ îl obliga garanţia, constructorul a luat mӑsuri imediate: a ordonat unui grup masiv de lucrӑtori sӑ lege o frânghie de turn şi sӑ tragӑ în sens contrar inclinӑrii pânӑ la obţinerea verticalitӑţii. Din pӑcate, exact în acel moment a trecut prin zona o gagicӑ mişto, iar şeful lucrӑtorilor (cred), cu ochii dupӑ minijup (mӑ rog, echivalentul de la 1551) nu s-a oprit la timp, iar unghiul faţӑ de verticala locului a cӑpӑtat o nouӑ valoare, sub 90 de grade, dar în sens invers. Sӑ recunoaştem cӑ e o schimbare.

Turnul Trompeţilor de la Biserica Sfânta Margareta are 68,5 metri. E util din multe puncte de vedere: e foarte înalt, deci satisface orgoliul localnicilor din toate generatiile de aproape şase veacuri. E obiectiv turistic, e sursӑ de legende, e reper pentru orientarea în spaţiu, e subiect de discuţii, a fost armӑ pentru execuţii (se spune cӑ mulţi condamnaţi la moarte au “sӑrit” (ca potrivnicii lui Putin) din turn, e partener pentru poze. Şi subiect de relatare aici.

Iatӑ un semn de civilizaţie: (mӑ refer la bicicleta aia veche, folositӑ pe post de piesӑ de mobilier urban, cum am vӑzut şi în (multe) alte oraşe.

Si mai iatӑ un loc unde ar fi avut domiciliu flotant Vlad Ţepeş

Discutând despre personalitӑţile medieşene, trebuie neapӑrat sӑ-l menţionӑm pe paşoptistul Stephan Ludwig Roth. Spirit luminat, el a adus multe soluţii pentru reformarea agriculturii şi a învӑţӑmântului. Şi, cum nici o faptӑ bunӑ nu rӑmâne nepedepsitӑ, autoritӑţile maghiare paşoptiste, la ordinul lui Kosuth, l-au condamnat la moarte şi executat la 11 mai 1849 pentru a fi “avut cele mai bune gânduri pentru naţia mea, fӑrӑ sӑ fi voit rӑul celorlalte naţiuni” (citat din scrisoarea redactatӑ de Roth şi adresatӑ copiilor lui chiar în ziua execuţiei. Ca recunoaştere a meritelor sale, liceul cel mai bine cotat din Mediaş îi poartӑ numele.

O menţiune pe care o face domnul Ramf: clӑdirea secularӑ a şcolii are un turn vitrat, parcӑ anume construit pentru a fi folosit ca observator astronomic, adicӑ exact ceea ce a fӑcut Hermann Oberth pentru liceenii anilor când el a adӑstat în Mediaş.

Am vӑzut casa în care s-a nӑscut Stephan Ludwig Roth,

Şi, pe strada Johannes Honterus (înfrӑţire cu Braşovul?), la numӑrul 10, casa memorialӑ Stephan Ludwig Roth. Am fost de acord cu Traian, poarta masivӑ, din lemn, are ceva în comun cu porţile vechi din Scheiul Braşovului.

Nu departe de casa asta istoricӑ am ochit şi douӑ maşini istorice. Judecând dupӑ aspectul lor, deţinӑtorul ţine mult la ele. Interesant e cӑ maşinile pot fi vӑzute şi pe fotografiile google maps, deci ar fi un fel de patrimoniu aproape imobil de prin pӑrţile locului.

Dupӑ o plimbare utilӑ şi o pauzӑ de masӑ, ne întoarcem la muzeu. De la înӑlţimea strӑzii Hermann Oberth mai admir o datӑ panorama Mediaşului iluminat artificial. Binenţeles cӑ farul cӑlӑuzitor este acelaşi Turn al Trompeţilor.

Îmi petrec noaptea într-o pensiune aflatӑ nu departe de muzeu

şi iatӑ peisajul care mi se aratӑ la ora deşteptӑrii:

În aşteptarea orei oficiale a deschiderii expoziţiei, la amenajarea cӑreia am dat o mânuţӑ de ajutor, mai am puţin timp sӑ trag o raitӑ prin mahala.

Prima mea ambiţie a fost sӑ vӑd troleibuzul medieşan, a cӑrui linie de contact o remarcasem încӑ de la sosire. L-am aşteptat între douӑ staţii şi am avut noroc, am prins trei trolee Solaris Trolino 12 şi douӑ autobuze. Am tras concluzia cӑ Mediaşul e un oraş mai mare decât s-ar putea crede, ştiind cӑ are sub 50.000 de locuitori. Cunosc eu un oraş în sud care, la aproximativ 20.000 de locuitori, nu are deloc transport în comun cu autobuze.

Prin acelaşi cartier am mai vӑzut un supermarket, iar în parcare o Dacie peste care timpul nu pare sӑ fi trecut (dar peste şoferul ei a trecut mult timp)(m-am ascuns ca sӑ fac poza, dar experienţa de viaţӑ a dacistului e mai mare decât talentul meu de a mӑ feri de el, omul m-a privit atent în timp ce încercam sӑ palmez camera).

Sediul gazului metan, marcat de o flacӑrӑ monumentalӑ, gara (de la distanţӑ)

 … şi strada Liviu Rebreanu, despӑrţitӑ de strada Şcolii printr-o … ceva.

Se mai şi munceşte în ţara asta.

Concluzie, înainte de începerea evenimentului la muzeu, întӑritӑ şi prin discuţiile cu gazdele: Mediaşul ӑsta e un oraş tare fain, cu un potential turistic nemaipomenit. Ciudat cӑ, la lӑsarea întunericului, centrul e aproape nepopulat. Chiar nu are nimeni chef sӑ iasӑ la o talpӑ pe pietonalul central, sau nu are nimeni chef sӑ dezvolte şi sӑ promoveze turismul medieşan? Ori, cine ştie, apropierea geograficӑ de mult mai vizitatele Sighişoara şi Sibiu îi face rӑu?