PLOVDIV 2025 (9)
De vreo douӑ zile, de când ne-am întors de la Bacikovo, Sӑgeata noastrӑ doarme liniştitӑ pe stradӑ, pentru cӑ, aşa cum ne-a asigurat patronul hotelului încӑ de la sosire, putem parca oriunde, nu deranjӑm pe nimeni. De aceea, apariţia intempestivӑ a recepţionerei ne ia prin surprindere: “(Mistӑr, mistӑr, bârzu! Vaşata colata, move car!” (mӑ rog, ceva de genul ӑsta, cӑ era atât de agitatӑ, încât ne-a speriat fӑrӑ sӑ fie nevoie sӑ înţelegem ce zice). Sigur cӑ am însoţit-o şi am ajuns împreunӑ la maşinӑ, unde ne aştepta un cetӑţean calm şi nepoliticos, dar care vorbea englezeşte: “Maşina asta stӑ de o mie de ani în faţa porţii mele, grabeşte-te sӑ o mişti de aici”. E drept, bietul Hyundai se plictisea acolo, în faţa porţii pentru pietoni de la intrarea într-o curte, dar, ce sӑ fac, eram într-o ţarӑ strӑinӑ, nu avea nici un rost sӑ mӑ contrazic cu vecinul ӑla. De fapt, nici el nu avea chef de ceartӑ, a dispӑrut imediat prin portiţa suspomenitӑ şi m-a lӑsat cu draga noastrӑ recepţionerӑ. M-am urcat la volan şi am dat drumul frânei de mânӑ, cu gândul sӑ merg doi-trei metri înapoi, adicӑ la vale, pilotat de gazda noastrӑ. Dupӑ primul centimetru, bulgӑroaica a dat drumul unui recital vehement, pe care eu l-am interpretat ca o solidarizare cu clientul ei şi mi-am continuat traiectoria descendentӑ. Femeia vocifera tot mai tare, eu, hotӑrât sӑ nu o bag în seamӑ am mai fӑcut câţiva centimetri, cu degetul pe butonul care închidea geamul din dreapta, pânӑ când o loviturӑ puternicӑ primitӑ în aripӑ m-a fӑcut sӑ frânez decisiv. Biata piloatӑ îşi fӑcea cruce şi plângea, şi nu fӑrӑ motiv: dacӑ mai avansam înapoi cinci centimetri cӑdeam în abis. Cred cӑ asta încerca sӑ îmi transmitӑ femeia, nu sӑ mӑ piloteze. Morala fabulei: e bine sӑ te asiguri cӑ cel care te ajutӑ ştie cum sӑ o facӑ! Sau, şi mai bine, ajutӑ-te singur!
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
Din fericire, cu
ajutorul unui cetӑţean care trecea întâmplӑtor pe-acolo, problema s-a rezolvat;
a apӑrut o platformӑ dotatӑ cu troliu şi, şoferul aceleia, cu o amabilitate
stimulatӑ de nişte €, m-a tras în sus şi
am scӑpat.
Sigur, Aventura
asta nu face parte din obişnuitele note de cӑlӑtorie de pe blogul de faţӑ, dar
nu trebuie uitatӑ.
Acum putem sӑ
trecem la executarea planului pentru ziua în curs: vizitarea Muzeului Regional
de Ştiinţe ale Naturii, sau, mai pe limba neînţeleasӑ a doamnei de la hotel:
Регионален природонаучен музей – Пловдив. Ştiam, din discuţiile pregӑtitoare cu
prietenul meu virtual AI, cӑ e un obiectiv demn de atenţie, iar de la maps
ştiam cӑ e la câteva minute de mers pe jos în jos de la White House-ul nostru.
Aşa cӑ l-am
lӑsat pe Hyundai sӑ se odihneascӑ dupӑ aventura cu bordura cea înaltӑ şi
parşivӑ şi am pornit în expediţie.
Prima oprire îmi aduce aminte cӑ am fost, odatӑ, preşedinte. De sindicat, pe vremurile când sindicatele încercau sӑ fie cinstite.
.jpeg)
A doua oprire … în faţa obiectivului. Întâi ne bucurӑm cӑ l-am gӑsit, apoi ne îngrijorӑm: am uitat sӑ facem rost de leva. Oare acceptӑ card? Sau urmeazӑ sӑ trag o fugӑ pânӑ la bancomatul de lângӑ geamie, nu e mai mult un kilometru pânӑ acolo, sigur mӑ pot întoarce înaintea închiderii.
Au acceptat
cardul, dar a doua îngrijorare mӑ apucӑ de abia acum: am uitat ce am fӑcut cu
biletele de intrare. Ideea ar fi fost sӑ le pӑstrӑm pentru colecţie …
Hai sӑ vedem ce
e cu muzeul ӑsta. A fost înfiinţat în 1955, cu gândul de a contribui la
educarea maselor largi, populare, în spiritul cunoaşterii şi ocrotirii naturii.
A pornit de la puţin, dar a ajuns sӑ se laude cӑ e al doilea muzeu ca mӑrime
din Bulgaria în domeniul sӑu. Acoperӑ tot ce mi s-a spus mie la şcoalӑ cӑ e “biologie”,
de la pietricele la mamifere, are animale vii şi animale animate, dar din
plastic, are ierbare şi insectare, acvarii, terarii şi vivarii … şi are suflet,
adicӑ o mulţime de vizitatori.
No, hai sӑ
vizitӑm, aşa cum e conceput circuitul muzeal, de la pietroaie la urşi şi lei.
Nu ştiu dacӑ şi rocile au avut o evoluţie în calendarul Terrei, dar mӑrturisesc cӑ sӑlile dedicate geologiei meritӑ atenţie. Încӑ îmi amintesc unele denumiri, nu am uitat nici unde anumite pietre pot fi gӑsite pe teritoriul românesc, mai ştiu şi cӑ unele sunt specifice iar altele nu existӑ pe la noi, dar, sincer, au trecut prea mulţi ani ca sӑ mai ştiu ce anume poate fi gasit numai la noi şi ce anume doar la sud de Dunӑre. Totuşi, vitrinele mi-au captat atenţia şi am încercat sӑ mӑ comport ca la concursurile de culturӑ generalӑ, adicӑ sӑ ghicesc denumirile “bomboanelor” (cum le numea profa mea de bio) expuse. Nu am calculat procentul, dar sigur am ghicit destul de multe; adicӑ cel puţin douӑ-trei.
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
Zona botanică constă din vitrine cu ierbare. Știu, din experiență, cat de fragile sunt buruienile conservate, doar am umplut de atatea ori casa de fragmente de frunze uscate pe vremea cand trebuia să fac ierbare pentru la școală, cand eram eu într-a cincea sau a noua, apoi can dam avut copiii într-a cincea sau a noua. Doar că pe vremea mea, ciupercile și ferigile nu erau bine primite prin ierbare, așa cum nu erau bine primite coropișnițele în insectare. Sigur, din motive diferite.
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
Ajungând la gângӑnii, speriindu-ne de fluturaşul gigant care dӑdea din aripi ...
şi admirând insectarele, nu am putut sӑ nu vӑrs o lacrimӑ în memoria bunului meu prieten Chief. Entomolog pasionat încӑ din copilӑrie, Chief avea pereţii apartamentului din Bulevardul Gӑrii din Braşov tapetat cu fluturi excelent conservaţi. Mi-a dӑruit şi mie un insectar, ba mai mult, m-a şi instruit cum sӑ capturez şi sӑ conserv “mluturi” (aşa obişnuiam noi sӑ le spunem frumoaselor flori zburӑtoare). La muzeul din Plovdiv pereţii sӑlilor dedicate entomologiei sunt mai faini decât la Orsay … dupӑ pӑrerea mea.
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
Mai mult, pe lângӑ vitrinele cu gâjgӑnii conservate se vӑd bâzâind albine. Au acolo un stup adevӑrat, protejat cu un geam de rӑutatea vizitatorilor, mӑ întreb unde “desfac” apicultorii ӑştia de ştiinţӑ mierea obţinutӑ. Asta dacӑ bietele albine de expoziţie au şi de unde recolta polenul necesar producţiei lor industriale.
.jpeg)
Colecţionarii de cochilii au ce vedea sau de unde alege
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
Avansând pe scara darwinistӑ a evoluţiei, ajungem la animalele cu coloanӑ vertebralӑ (nu ca alţii!). Interesant, în circuitul de vizitare, am trecut printre dinozauri înainte de peşti. Şi ce dinozauri! Unii de-ӑia rӑi, puşi pe scandal, dar, dupӑ cum se vede, obişnuiţi cu vizitatorii cu mania capturӑrii de imagini. Am mai vӑzut undeva animale aşa fioroase: pe deal, la Râşnov.
De la brontozauri la terariile cu şopârliţe şi serpi nu e decât … opţiunea de a face câţiva paşi. Sunt tare drӑguţi, dar e bine sӑ nu-ţi fie fricӑ de aşa ceva, cӑ ӑştia fac ture prin vitrinele lor; au etichete … dar nu sunt de vânzare.
Șerpii dau din coadă - și de ce n-ar da, dacă au ...
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
Zona dedicatӑ pӑsӑrilor pare vie, dar nu e. Zeci de pӑsӑrici de toate dimensiunile au trecut prin mâna taximetriştilor … ba nu, a taxidermiştilor. Pe vremuri era mai simplu: se spunea “au fost împӑiate”. Pӑi da, doar nu au plӑtit taxӑ ca sӑ-şi prelungeascӑ viaţa prin transplant de paie în locul organelor interne. Dar dincolo de glumӑ, dioramele cu pӑsӑri chiar sunt opere de artӑ.
La fel au
supravieţuit şi mamiferele. Transformate în exponate prin acelaşi procedeu de
umplere, taxidermie. De data asta am priceput: taxidermie înseamnă că dihăniile astea au plӑtit cu propria lor piele taxa pentru eternitate!
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
iar atrag atenţia celor cu frici: şoriceii sunt adevӑraţi şi aleargӑ prin vitrina lor. Atenţie!
La un nivel (constructiv) inferior coborâm la acvariu. Am auzit cӑ la Constanţa exponatele de acum câţiva ani au ajuns pe grӑtar (sper cӑ e doar o glumӑ proastӑ a unui ziarist şi cӑ, de fapt peştii au fost transferaţi din clӑdirea de lângӑ Cazino în alta, mai fainӑ), dar iatӑ cӑ la câteva sute de kilometri de ţӑrmul bulgӑresc al Mӑrii Negre, plovdivenii au curajul de a ţine la vedere o colecţie frumoasӑ de animale marine.
Sigur cӑ nu e ceva impresionant, cu tuneluri prin care te poţi întâlni cu nişte rechini, ca la Sevilla, dar e frumos, atrӑgӑtor şi instructiv, mai ales pentru cei mai mici vizitatori ai muzeului, numeroşi în acea zi. A, mi-am adus aminte unde mai avem noi un acvariu vizitabil: la Palatul Culturii din Ploieşti. Nu l-am vizitat, deci nu pot face comparaţii.
De fapt, chiar mӑ gândesc: cu ce de la noi ar putea fi comparat muzeul din Plovdiv? Muzeul “Antipa”, chiar şi acum 20 de ani când l-am vizitat eu ultima oarӑ, e(ra) mult mai mare. Secţia de ştiinţe ale naturii de la Muzeul din Câmpulung Muscel e foarte micӑ, doar un nivel (subsolul) al clӑdirii. Cel de la Ploieşti am auzit cӑ e destul de amplu, dar nu am apucat sӑ-l vizitez, de fapt nu am vӑzut decât uşile sӑlilor şi nu mi s-au pӑrut relevante. Iar altele nu mai știu.
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
Bine, nu-l mai
compar cu nimic, dar mӑ bucur cӑ l-am vizitat pe îndelete.
Iar pӑrculeţul
din apropiere, unde am fӑcut câţiva paşi pentru relaxare, e exact ce trebuie, o
dovadӑ cӑ existӑ şi naturӑ naturalӑ.
.jpeg)
.jpeg)
VA URMA
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)