97. MILANO A PORTATA DI MANO (5) de Mihai-Athanasie Petrescu

MILANO A PORTATA DI MANO (5)

Am scăpat cu viaţă dintr-o aventură extremă, trebuie să mergem să-i mulţumim Celui Care ne-a ajutat s-o facem.

De fapt, biletele sunt cumpărate, aşa că ne ducem direct la intrarea principală, cu speranţa că pe acolo se intră, ca la Napoli sau Catania, şi nu pe vreo uşă laterală, ca la Málaga, sau pe cine ştie ce traseu întortocheat, ca la Sevilla. Şi avem, parţial, dreptate: pe acolo se intră, dar … nu se prea intră.

De fapt, e un program de intrare la ore anumite, neafişat, dar, sperăm, respectat. Bine, atunci aşteptăm să ne daţi drumul să intrăm. Aşteptaţi, dar nu aici, lângă uşi. Dar unde? Uite acolo, jos, în Piazza!

Da, evident. Acolo, jos, exista, dar un se prea vedea din causa furnicarului de turişti, o coadă. Iar coada era formată din turiştii care doreau să pătrundă în Catedrală. Nimic surprinzător, doar am mai văzut cozi, la care am participat cu entuziasm, aşa că ne propunem să nu băgăm în seamă ploaia care a reînceput (slavă Domnului, exact după ce am coborât din slăvi). Nici un mai e mult până la următoarea deschidere către lume, deci deschidem umbrela şi stăm cuminţi în ploaie, să mai creştem.

Ceasul şefului carabinierilor care păzesc uşile merge la fel de bine ca al nostru, pentru că exact la ora anunţată, începem să dăm din coadă. Vizitatorii avansează foarte rapid, deşi fiecare este controlat conştiincios de câte un carabiniero. No problemo, nu avem bagaje multe. Dar carabinierul meu e un om de lume; un se mulţumeşte să mă pipăie (şi să-mi ceară să vadă şi conţinutul buzunarelor, ba chiar şi al portofelulului), ci mă întreabă, políticos: Where are you from, Sir? Romania! A, si, bună ziue, ţe mai faţe, bene? L-am convins că faţ molto bene şi l-am ringrazziatto. Chiar mi-a părut bine că l-am cunoscut, pentru că ceilalţi militari care se ocupau de mulţii turişti nu dădeau dovadă de aceeaşi amabilitate.

Şi am pătruns în sanctuarul uneia dintre cele mai mari biserici catolice din lume – cea mai mare din Italia, având în vedere că San Pietro aparţine statului Vatican, a doua din Europa (da, după San Pietro) şi a treia din lume, a doua fiind  Nossa Senhora da Conceição Aparecida, din Brazilia. A patra e Catedrala din Sevilla. Cu alte cuvinte, uite că am completat, fără să ne gândim în felul ăsta, podiumul celor mai mari biserici din Europa. Sună caraghios să spui că şantierul s-a deschis în 1386 şi s-a închis în 1965, dar dacă aşa spun cunoscătorii, nu mă pot erija eu în comentator. Arhiepiscopul Antonio da Saluzzo e cel care a iniţiat construcţia Domului, atrăgând, se pare, simpatia milanezilor, aia care nu s-au supărat atunci când criza de materiale de construcţie i-au obligat pe şantierişti să completeze cu piatră obţinută din demolarea altor biserici din oraş. Arhiepiscop după arhiepiscop, tiran după tiran la conducerea Milanului, an după an, arhitect după arhitect, stil după stil (gotic, renascentist etc), catedrala s-a ridicat şi s-a impus în lumea creştină catolică. Lista evenimentelor istorice la care Catedrala a fost martoră e imensă, poate doar să amintesc ca Napoleon s-a încoronat aici (şi) rege al Italiei.

Ar fi faina cum să povestesc despre ce am văzut acolo, dar  … Orice descriere aş încerca eu, nu l-aş putea egala pe Mark Twain, care a zis:

Ce minune este! Atât de măreaţă, atât de solemnă, atât de vastă! Și totuși atât de delicată, atât de aerisită, atât de grațioasă! O lume cu o greutate solidă, și totuși pare ... o amăgire de abur, care ar putea dispărea cu o respirație! ... Uşa centrală este mărginită de un basorelief de păsări, fructe, fiare și insecte, care au fost sculptate atât de ingenios în marmură, încât par a fi creaturi vii - iar figurile sunt atât de numeroase și designul atât de complex, încât s-ar putea studia o săptămână fără a-i epuiza interesul ... oriunde vezi o nișă sau o boltă în imensa clădire, de la vârf la bază, există o statuie de marmură și fiecare statuie este un studiu în sine ... Departe deasupra, pe acoperișul înalt, se află turnurile sculptate, avântate sus în văzduh și printre ele se vede cerul de dincolo ... (Deasupra) acoperișului ... se văd şiruri lungi de turle, care arătau foarte înalte de aproape, dar de la  depărtare se văd foarte mici şi fine ... Am putut vedea, acum, că statuia de pe vârful fiecăruia era de mărimea unui bărbat mare, deși toate păreau păpuși de pe stradă ... Se spune că Catedrala din Milano este a doua doar după Sfântul Petru din Roma. Nu pot să înțeleg cum poate fi a doua creaţie a unor mâini omeneşti (traducere proprie).

 

Am lasat imaginile să vorbească, alături de Mark Twain. Ce rost ar avea să ma bag într-o astfel de discuţie?

După o asemenea vizită, oricine, adică şi noi, e copleşit. Ieşind în Piazza, ne uităm în urma noastră aproape fără să ne vină a crede că noi am fost (şi) acolo.

Ne îndepărtăm cu paşi mici, mai oprindu-ne pentru poze printre turişti şi porumbei. Stăm la o şuetă şi cu Vittorio Emanuele II, dar nu prea mult, pentru că mai avem câte ceva de făcut astăzi.

VA URMA