Bucovinӑ, plai cu flori (2)
Înainte de a trece prin Miercurea Ciuc, sunasem la hotelul
unde ne fӑcusem rezervarea şi l-am asigurat pe domnul de la telefon ca sigur
ajungem acolo în jurul orei 16. Deja e aproximativ 15, dar noi nu ne grӑbim,
sigur hotelul nu poate pleca de la locul lui chiar dacӑ nu ajungem la ora
promisӑ.
Ca sӑ fim şi mai siguri cӑ nu respectӑm ETA, cedӑm imediat
indicaţiei indicatorului rutier care indicӑ “Mӑnӑstirea Vӑratec”. E la capӑtul
unui drum asfaltat care se duce în stânga magistralei, o cale care îmi aminteşte,
nu ştiu de ce, de drumul dintre Cornetu şi aerodromul Clinceni.
Aşadar, iatӑ cum începe periplul moldav.
Am mai trecut noi pe-aici, şi împreunӑ şi individual, ultima
oarӑ prin ’92, când conduceam un grup de elevi aflaţi în tabӑrӑ la Tazlӑu. Acum
conducem Racheta Roşie, care îşi gӑseşte cu uşurinţӑ un loc de odihnӑ în faţa
mӑnӑstirii.
Pӑtrundem în acel paradis al florilor, al credincioşilor,
vizitatorilor şi al mӑicuţelor. Da, sӑ ştii cӑ am nimerit titlul cӑlӑtoriei!
Sӑ studiem puţin istoria lӑcaşului, prin mӑrturiile de la
faţӑ locului.
Pe la 1785, o fiicӑ de preot, Bӑlaşa Herescu, devenitӑ
cӑlugӑritӑ cu numele Maica Olimpiada, a întemeiat, într-o poianӑ denumitӑ
Vӑratec, un mic schit (înlocuit, azi, de o fântânӑ şi o placӑ inscripţionatӑ) Acesta
s-a tot mӑrit, pentru cӑ, din diferite motive, tot mai multe cӑlugӑriţe au
venit de la alte schituri şi mӑnӑstiri, au ales sӑ trӑiascӑ aici.
La 1808 s-a început construirea bisericii de zidӑrie, care avea sӑ înlocuiascӑ vechea şi mica bisericӑ de lemn. Dar la 1821 au dat turcii, au omorât toate mӑicuţele pe care le-au gӑsit acolo (maica Olimpiada apucase sӑ se refugieze la altӑ mӑnӑstire), dar lӑcaşul a renӑscut apoi şi s-a extins, mai ales cӑ au apӑrut sponsorii, diverse boieroaice, printre care şi Safta Brâncoveanu,
iar clӑdirile au fost refӑcute şi extinse, ajungând la ceea ce vedem azi. Adicӑ Biserica, clӑdirile din jur, zidul de incintӑ şi, binenţeles, Florile!
Potrivit informaţiilor aflate pe surse, în zilele noastre
Mӑnӑstirea e condusӑ de maica stavroforӑ Iosefina Giosanu, pe care nu am
întâlnit-o prin curte.
Am întâlnit, în schimb, pe estrada din spatele bisericii, o
mӑicuţӑ care ne-a spus cӑ e ziua Sfântului Gheorghe Pelerinul (17 august) şi
ne-a oferit câte o micӑ icoanӑ a acestui sfânt.
Am intrat şi în bisericӑ (închinatӑ Adormirii Maicii
DOmnului), aşa cum se cuvine. Am avut grijӑ sӑ nu deranjez pe nimeni cu fotografiatul
meu, dar se pare cӑ nu e interzis.
Când zici Vӑratec, nu se poate sӑ nu zici Eminescu şi
Veronica Micle. Sunt doar douӑ dintre personalitӑtile care şi-au legat numele
de mӑnӑstire – ca şi Bartolomeu Anania, actualul mitropolit al Clujului, dar şi
autor de SF, azi mai puţin cunoscut pentru asta, sau Nicodim Mӑndiţӑ, autor pe
care l-am citit mult cu ani în urmӑ, sau Maica Benedicta, pe numele ei mirean
Zoe Dumitrescu-Buşulenga.
Doar Veronica Micle a rӑmas la Vӑratec, înmormântatӑ în curtea
bisericii din apropierea mӑnӑstirii.
Repornim la drum, fӑrӑ sӑ mai cӑutӑm alte obiective în zonӑ,
decretând cӑ Agapia, aflatӑ în apropiere, va fi ultima oprire înainte de a
pleca spre casӑ.
Mai avem de traversat câteva sate şi un giratoriu care ne
oferӑ posibilitatea de a vizita Suceava, dar cum nu acum e momentul, ne
îndreptӑm spre Gura Humorului. Waze cel din telefon ne spune şi cum sӑ ne
încurcӑm pe un bulevard aglomerat, mai
ales la intrarea la Lidl, apoi, surprinzӑtor “vireazӑ la stânga”, unde gӑsim un
drum asfaltat, dar atât de îngust încât sperӑm sӑ nu ne întâlnim cu vreo maşinӑ
mare. Apoi trecem o gârlӑ şi vocea din telefon ne îndrumӑ într-o curte. E un
hotel, dar nu are numele pecare îl vrem noi. Ne confirmӑ şi o tânӑrӑ chelneriţӑ,
care chiar pariazӑ: “Nu-i aşe cӑ v-a adus aici navigatorul?” Ba aşe-i, şe sӑ
faşem ...
Ignorӑm disperarea ifonului şi urmӑm indicaţia fetei,
ajungând, astfel, la alt hotel, care tot nu e al nostru, dar alt chelner,
apӑrut din bucӑtӑrie, întinde un deget şi … gata, îl vedem.
Ӑla e: Carmen Silvae. (Am întrebat recepţionerul, nu a putut explica denumirea hotelului care îmi aduce aminte de cartea de latinӑ de clasa a noua şi de doamna profesoarӑ Silvia Andrei; totuşi, e simplu silva, silvae, primele lecţii de morfologie, declinarea I femininӑ; Carmen, carmini, declinarea a treia, neutrӑ: Poezia pӑdurii. Chiar dacӑ pӑdurea nu e chiar acolo).
Frumos hotel, frumoasӑ şi confortabilӑ camerӑ, cu vedere
relaxantӑ şi, cum aveam sӑ aflam, cu un restaurant unde mâncarea era foarte
bunӑ – şi scumpӑ. Cele mai bune premise pentru un sejur excelent!
Aşadar,
VA URMA
Excelente imagini! Felicitări!
RăspundețiȘtergere