77. BUCOVINA, PLAI CU FLORI de Mihai-Athanasie Petrescu

Bucovinӑ, plai cu flori (12)

Etapa a doua a zilei de 20 august e destul de scurtӑ şi uşoarӑ . Presupune revenirea spre Gura Humorului, trecerea triumfalӑ prin centrul oraşului şi, apoi, dupӑ un viraj la stânga, ieşirea din oraş cӑtre satul Mӑnӑstirea Humorului, care aparţine de comuna Mӑnӑstirea Humorului. Acolo urmeazӑ sӑ vizitӑm … Mӑnӑstirea Humorului.

Alӑturi de Voroneţ, mӑnӑstirea asta este trecutӑ în grupul “Bisericile pictate din nordul Moldovei” din patrimoniul cultural mondial, dar şi în “Lista Monumentelor istorice din judeţul Suceava”. Este, cu alte cuvinte, un monument istoric, cultural şi turistic înscris şi în lista celor pe care aveam de gând sӑ le vedem. Şi o vedem.

Întâi, loc de staţie pentru Racheta Roşie. Gӑsim o parcare pe lângӑ mӑnӑstire, dar e full house. Facem un tur de recunoaştere şi, avem baftӑ, în faţa noastrӑ apare un nenea plin de bunӑvoinţӑ şi de gesturi prin care ne cere sӑ ne oprim. Pentru cӑ suntem cuminţi, Racheta şi eu, şi îi executӑm ordinul, nenea goneşte un Cielo aflat pe un loc de parcare şi ne face nouӑ semn sӑ ne bӑgӑm acolo. Binenţeles cӑ executӑm şi ordinul ӑsta, doar am vӑzut ce bine e sӑ fim ascultӑtori. Dupӑ care, ca bonus, obţinem şi un bilet pentru colecţia mea. ne putem continua deplasarea cu ajutorul propriilor mijloace de bord.

Iar acum

Vedem în drum o bisericӑ frumoasӑ, ne propunem sӑ o fotografiem la plecare şi, trecând pe sub turnul cu clopotniţӑ, intrӑm în incinta Mӑnӑstirii.

Nu am pretins niciodatӑ cӑ aş cunoaşte ceva legat de arhitecturӑ, dar Biserica de la Mӑnӑstirea Humorului surprinde încӑ de la prima vedere: nu are turlӑ! Nu ştiu de ce, dar asta e primul element caracteristic pentru o bisericӑ creştinӑ, Turla. Aici lipseşte. O fi ceva care sӑ apropie desenul clӑdirii de acela al unei case obişnuite – doar e casa Domnului. Oricare ar fi motivul pentru care nu vedem turlӑ, istoricii şi arhitecţii nu au decât sӑ îl explice, cât se poate de ştiinţific şi dogmatic; dupӑ pӑrerea mea, asta îi dӑ o notӑ de originalitate, poate de quasi-unicitate. Aşa cӑ am stat şi ne-am bucurat, pur şi simplu, cӑ am avut şansa sӑ vedem şi Mӑnӑstirea Humorului, adӑugând, astfel, ceva, la bagajul nostru, mult prea sӑrac, de cunoştinte. În prospecte, se vorbeşte despre stilul moldovenesc, pe care au fost altoite şi elemente de altӑ naturӑ, de exemplu gotice, proprii perioadei istorice.

Am citit câte ceva despre istoria lӑcaşului. Nu e ctitorie domneascӑ, aşa cum sunt majoritatea din regiune. Cel care a sponsorizat-o a fost Logofӑtul Toader Bubuiog, la 1530, iar la 1535 a sponsorizat şi pictarea lӑcaşului, asiguratӑ de câţiva pictori cu oarece faimӑ, ceea ce explicӑ şi calitatea frescelor, dar şi unitatea din diversitatea stilisticӑ – la care contribuie chiar şi azi nişte artişti, supravegheaţi de la sol de o mӑicuţӑ.

Chiar dacӑ logofӑtul a fost sponsorul financiar, se pare cӑ sponsorul politic al sponsorului a fost domnitorul Petru Rareş. Dupӑ ani şi ani, un alt voievod cunoscut de cei care învaţӑ la istorie, Vasile Lupu, a construit zidul de incintӑ şi turnul (care îi poartӑ numele – pe o placӑ). Iar undeva în secolul 19, a apӑrut şi turnul cu clopotniţӑ, adicӑ cel prin care am pӑtruns şi noi în perimetru.

 Vedem, apreciem, ne mirӑm, fotografiem. Soarele e aliatul fotografilor şi aici, sigur, tot pe partea cu pictura nealteratӑ.

Nu uit sa trec in revista si celelalte doua elemente trecute in lista patrimoniului: fantana de lemn si ruinele primelor chilii.

Pentru cӑ, nu demult, am reuşit sӑ îmi înving frica de înӑlţime şi am urcat în turnul Giralda al Catedralei din Sevilla, îmi propun sӑ urc şi în turnul lui Vasile Lupu. Sigur, e mult mai scund, aşa cӑ nu are de ce sӑ îmi punӑ probleme.

O scarӑ îngustӑ şi abruptӑ mӑ duce în faţa unei ferestre mici şi pӑzitӑ de gratii, de unde voi putea sӑ fac, sper eu, nişte poze faine.

O sӑ le fac şi pea lea, dar întâi stau şi mӑ minunez: cum de îi rabdӑ Dumnezeu pe pӑcӑtoşii ӑştia care vin şi îşi bat joc de El, de lӑcaşurile Lui şi, în acelaşi timp, de patrimoniu?! Cum or fi ei fericiţi cei sӑraci cu duhul, când vin şi îşi scriu numele aici? Dar, pe de altӑ parte, cum de rabdӑ cei care administreazӑ mӑnӑstirea, ca ani de zile sӑ rӑmânӑ vizibilӑ pângӑrirea pe care o vӑd şi eu?!

Acum hai sӑ facem poze de sus, cu biserica, florile din curte şi cu cei care nu au vrut sӑ vinӑ sus.

Dar e bine şi aşa, are cine sӑ mӑ fotografieze pe mine, ӑla voinic şi curajos.

Frumos şi înӑlţӑtor loc.

Îl pӑrӑsim, mulţumiţi cӑ l-am vӑzut. Trecem din nou pe lângӑ biserica din vecini, unde, acum, un cetӑţean încearcӑ sӑ îşi filmeze partenera. E dotat, omul, are o camerӑ mare, fixatӑ pe trepied, pӑcat cӑ şi-a uitat acasӑ cartea cu priceperi, pentru cӑ dӑ dovadӑ de multӑ stângӑcie. Acum mӑ gândesc, o fi fost vreun spion, care îşi acoperea adevӑrata misiune sub masca de turist …

Şi la Mӑnӑstirea Humorului, ca şi în alte pӑrţi, în jurul parcӑrii roiesc negustorii. Nu sunt chinezӑrii, din fericire, dar covoraşul vâlcean (în nordul extrem al ţӑrii!) original care ne place nouӑ nu poate fi cumpӑrat decât pe cash. “A, aveţi card … pӑi mergeţi dumneavoastrӑ pânӑ la oraş, scoateţi bani şi veniţi înapoi.” Vorbeşti serios?

Ne mai oprim si langa o troita, inchinata eroilor de prin partile locului,

dupa care admiram peisajul si ne indreptam spre GuranHumorului.

Ne întoarcem la Carmen Silvae, decişi sӑ vedem cât de bun e pӑstrӑvul cu care se tot laudӑ bucӑtarul.

Apoi, convinşi cӑ nu s-a lӑudat degeaba, ne luӑm the rest of the day off. Omul trebuie sӑ se şi odihneascӑ din când în când, iar pentru mâine am conceput un program încӑrcat.

Din punctul de vedere al Rachetei, ziua se cam terminӑ. Se duce la culcare, întorcând, nepӑsӑtoare, fundul cӑtre autocarul din parcarea hotelului.

VA URMA