11. ПЪТ НА ЮГ ОТ VAMA VECHE (3) de Mihai-Athanasie Petrescu

ПЪТ НА ЮГ ОТ VAMA VECHE (3) de Mihai-Athanasie Petrescu

O eventualӑ urmӑtoare etapӑ în calea unui cӑlӑtor pe litoralul bugӑresc, dupӑ ce nevoia de completare a cunoştinţelor de culturӑ generalӑla Balcik a fost satisfӑcutӑ, ar putea fi una dintre staţiunile regiunii. Noi am optat pentru Albena, pentru cӑ legӑtura rutierӑ dintre Balcik şi sus-numita pӑrea destul de uşoarӑ.

Aşa e, drumul Rachetei a fost relativ simplu, dar intrarea în staţiune a fost destul de complicatӑ. Nu ştiam cӑ e nevoie sӑ plӑtim o taxӑ de acces, nici nu mai ştiu cât era, nu prea mare (dar, aşa cu cum am evaluat la final, mult prea mare, de fapt, cu sinceritate, albenezii ar fi trebuit sӑ ne dea nouӑ o primӑ pentru a fi pierdut vremea pe la ei), dar greu de achitat. La intrare în staţiune, întocmai ca pe vremuri la Mamaia, te întâlneai cu un fel de turnichet care cerea o monedӑ. Nepregӑţiţi fiind, nu aveam acea monedӑ în dotare. Prima idee a fost sӑ întoarcem botul Rachetei cӑtre lumea liberӑ, dar, din pӑcate, în urma noastrӑ se mai adunaserӑ câteva maşini, iar şoferii respectivi fӑceau risipӑ de energie electricӑ acţionând claksoanele. Deci singura soluţie era sӑ continuӑm înainte, dar meterezele erau bine apӑrate.

Atrasӑ de zgomot, dupӑ o vreme a ieşit dintr-o gheretӑ o bulgӑroaicӑ, care pӑrea dornicӑ sӑ ofere o mânӑ de ajutor. Doar pӑrea. De fapt, ea era dornicӑ sӑ îşi descarce energia asupra mea, biet şofer care nu ştia cum sӑ iasӑ din încurcӑturӑ. Cu politeţe şi respect, am încercat sӑ obţin informaţii, dar nici una dintre limbile pe care le-am folosit în comunicare nu îi pӑrea accesibilӑ. Nici limbajul gestual nu i s-a pӑrut accesibil, încât începeam sӑ mӑ gândesc ce o fi recomandat-o pe acea tanti pentru postul pe care îl ocupa. Vocea şi talentul nu cred cӑ i-au fost suficiente.

Dupӑ multӑ insistenţӑ din toate pӑrţile (a mea, a ei şi a şoferilor care urmau), barierista s-a decis sӑ dea dovadӑ de intelingenţӑ: s-a retras între propriile ziduri de apӑrare şi l-a trimis la atac pe un nene cu o mutrӑ inteligentӑ, şi cu un buzunar aşişderea. A scos un pumn de monede şi, folosind un fel de limbӑ englezӑ, a încercat sӑ mӑ convingӑ sӑ îmi schimbe nişte bani în monede mâncabile de cӑtre turnichetul lor automat. Deşi reflexele mele de prof de englezӑ m-ar fi îndemnat sӑ îi corectez “gramatica”, i-am mulţumit cu multӑ recunoştinţӑ şi am pӑtruns în paradisul albenez, însoţit, probabil, de toate binecuvântӑrile ocupanţilor maşinilor urmӑtoare.

Am mai fost odatӑ în Albena asta în 1975. Atunci am cumpӑrat un termos, care a rezistat pânӑ în 199 … şi ceva şi o sticlӑ de parfum de trandafiri, în formӑ de grenadӑ, care a explodat în autocar înainte de a trece înapoi frontiera patriilor noastre socialiste. De data asta nu plӑnuiam sӑ vizitӑm nici un fel de magazin, ci doar sӑ admirӑm arhitectura unitӑţilor hoteliere. Dar, dupӑ ce am încercat de vreo douӑ ori sӑ virӑm la dreapta, spre plajӑ, dar am fost împiedicaţi de indicatoare şi de aglomeraţia de maşini parcate aiurea, am continuat sӑ pilotӑm Racheta spre nord, pânӑ când am nimerit, aproape fӑrӑ sӑ vrem, într-o parcare, nu departe de plajӑ.

De fapt, eram chiar aproape de extremitatea staţiunii (indicatorul de limitӑ de localitate este vizibil), iar în apropiere se auzea zgomot de motoare de maşini în plinӑ vitezӑ pe şoseaua ocolitoare.

Sigur cӑ am adӑstat o ţârӑ acolo şi ne-am oferit un rӑgaz pentru a vedea ce se poate vedea.

Ce sӑ se poatӑ … Întâi cӑ nu suntem departe de casӑ, pentru cӑ parcarea (neplӑtitӑ) e ocupatӑ (şi) de maşini româneşti. 

Apoi, cӑ, la fel cӑ în nordul staţiunii Mamaia, şi în nordul Albenei gӑsim o corabie.

Aş aprecia cӑ e mai nasoalӑ decât cea din Mamaia, cu atât mai mult cӑ e şi dositӑ pe dupӑ nişte palmieri şi nişte cocioabe cu destinaţie comercialӑ (de unde luӑm şi noi necesarul magneţel de frigider).

Revenim spre rachetodrom, la timp pentru a ne întâlni cu un minicar. Nici mai fain, nici mai urât decât cele de la Eforie, de exemplu. Oare numai eu am observat cӑ reclamele de pe vagoane sunt ortografiate în litere latine? (nu la mine, frate, latine!).

Plaja … a, pӑi plaja! Amenajatӑ cu mobilier modern, nu-i aşa, menit sӑ atragӑ turiştii! Sӑ sperӑm cӑ grinzile astea vor fi demontate înainte de a fi distruse de ruginӑ şi a cӑdea în capul vreunui copil care se prӑjeşte la soare.  În rest, aceleaşi şezlonguri, probabil închiriabile, dar ignorate de vilegiaturişti şi la ei ca şi la noi.

Încӑ ceva destul de asemӑnӑtor cu Mӑsamarea: un fel de podeţ perpendicular pe plajӑ. 

Am auzit cӑ cel de la Cazinoul din Mamaia s-a distrus, dar ӑsta, mai simplu, rezistӑ. Iar pe scândura pasajului supramarin am vӑzut singurul lucru interesant din staţiune:

Mai lipsea un buchet de vâsc supendat deasupra, dar de, Albena e staţiune estivalӑ, iar vâscul e obicei hivernal.

Podul oferӑ locuri de odihnӑ

Şi de fӑcut selfiuri.

Lumea de pe plajӑ e prietenoasӑ

Iar cea care nu stӑ pe plajӑ se ocupӑ de plimbӑri pe apӑ, cu o … ce-o fi asta … ambarcaţiune cu scarӑ.

Sau zboarӑ cu paraşuta legatӑ de vreo barcӑ rapidӑ.

Ca sӑ ieşim de pe plajӑ, trecem pe lângӑ oferta unui restaurant. Chiar nimic interesant, mai bine ne întoarcem la Eforie Sud, am ochit noi un loc acolo …

Ia uite, în Albena existӑ cel puţin douӑ minicare. Ӑsta e al doilea.

Ne îmbarcӑm iar în Racheta noastrӑ, cu teamӑ cӑ ne vom lovi iar de incapacitatea de comunicare a celor de la turnicheţi. Şi nu ne-am înşelat, automatele alea sunt la fel de ciudate şi pe firul de ieşire, iar persoana care nu a reuşit sӑ ne ajute sӑ intrӑm nu ne-a ajutat nici sӑ ieşim din staţiune. Dar, de data asta, am hotӑrât sӑ citesc cu atenţie instrucţiunile de pe aparat, ignorând indicaţiile preţioase ale celor care îşi iau leafa degeaba în apropiere şi am reuşit sӑ scӑpӑm. Grea viaţӑ …

A fost o zi în Bulgaria scurtӑ şi parţial interesantӑ. E prea aproape apusul ca sӑ mai încercӑm şi alte obiective şi, vorba aia, şi anul viitor e un an.