49. EN EL PAÍS DEL FLAMENCO (26) de Mihai-Athanasie Petrescu

EN EL PAÍS DEL FLAMENCO (26) de Mihai-Athanasie Petrescu

Tot navigând prin nava Catedralei, mi-a atras atenţia un anumit flux de vizitatori. Oameni se îndreptau cӑtre un colţ pe care trona afişul ӑsta:

Da, numai cӑ pe biletul meu nu scria cӑ aş avea acces şi la Torre Giralda, adicӑ n-aveam decât sӑ-mi pun pofta-n cuier, dacӑ aş fi gӑsit vreunul. Nu am gӑsit, dar cӑutarea mea atentӑ mi-a dezvӑluit altceva: la intrarea în turn nu era nici un nene controlor de bilete, care, eventual, sӑ-mi interzicӑ libera circulaţie. Concluzia: tot ce nu e interzis e, binenţeles, permis. Pӑi nu? Aşa cӑ: Adelante, Mihai!

În general, mӑ feresc sӑ urc în turnuri. De cele mai multe ori am renunţat din cauza scӑrilor foarte abrupte şi întunecoase şi a fricii de înӑlţime. Aşa aş fi fӑcut şi acum, la un caz, dar, surprizӑ: în Giralda se urcӑ pe un plan înclinat pavat cu parchet, foarte puţin abrupt, uşor şi plӑcut de escaladat. Am pornit voiniceşte la drum, dupӑ cum se vede şi pe desen, înainte mult mai este!

Cum spuneam nu demult, Torre Giralda a fost initial minaretul moscheei începutӑ de sarazini. Construcţia turnului a durat mult, pentru cӑ şi în secolul 12 antreprizele de construcţii promiteau ceva şi fӑceau altceva: 1184-1196. În tot cazul, turnul este 50% din construcţia iniţialӑ care a rezistat timpului şi creştinilor, cealaltӑ jumӑtate fiind El Patio de los Naranjos (o sӑ-l vӑd şi arӑt niţel mai târziu). Ca material de construcţie s-a utilizat şi aici (deci romanii care au construit biserici creştine în Foro Imperiale au dat exemplu) piatrӑ rezultatӑ din distrugerea unor clӑdiri construite pe acelaşi amplasament în vremea împӑratului Augustus.

Dimensiunile, fӑrӑ a se compara cu cele ale clӑdirilor newyorkeze, sunt impresionante: minaretul initial avea 51 de metri desupra fundaţiei, creştinii au plusat pânӑ la 98,5 metri, iar prin adӑugarea Giruetei (Giralda, sau, cum îi mai cu drag localnicii, Giraldilla) s-a ajuns la 104 metri. Eu o sӑ urc numai prima parte, pânӑ la clopote, atâta e accesibil celor care cumpӑrӑ (sau nu) bilete.

Drumul e uşor şi plӑcut, pentru cӑ maurii care l-au conceput s-au gândit sӑ poatӑ urca împreunӑ cu petul lor, calul, pânӑ deasupra oraşului. Şi mai existӑ ceva interesant de fӑcut. Din loc în loc ai un pretext valabil pentru o oprire de odihnӑ: sunt nişte vitrine cu exponate la fiecare 360 de grade, dar între ele sunt nişte ferestre care te îmbie sӑ faci pauze pentru a admira peisajul înconjurӑtor. Binenţeles cӑ am profitat de toatӑ oferta asta, mai ales cӑ uitasem sӑ chem presa şi reprezentanţii Guiness Book pentru omologarea unui eventual record de vitezӑ. Iar pozele stau mӑrturie cӑ bine am fӑcut, pentru cӑ peisajul Sevillei, vӑzut de la diferite nivele successive, meritӑ tot efortul.

Ajuns la balconul cu clopoţeii, nu pot sӑ nu fotografiez utilajul. Nu ştiu exact când au fost montate toate sunӑtoarele astea, dar sunt sigur cӑ sistemul de servomotoare electrice e mult mai tânӑr.

A, şi mai sunt sigur de ceva: m-am bucurat cӑ nu am avut norocul sӑ sune clopotele când eram acolo. Cred cӑ şi acum aş fi vibrat, exact ca Tomşijerry în vestitele lor filme.

Bun … dacӑ în legӑturӑ cu partea tehnicӑ am fӑcut pozele necesare, de acum sunt liber sӑ mӑ uit în jur. Sevilla se întinde la picioarele mele cele lungi de peste 50 de metri, dezvӑluind un peisaj … era sӑ zic inegalabil, dacӑ nu aş fotografiat unul la fel de fain doar cu câteva zile mai devreme, de la Gibralfaro,la Málaga, altul de pe The Rock, la Gibraltar şi altul, de atâtea ori, de pe Tâmpa. Da, dar ӑsta, ca şi oricare dintre celelalte, e unic!

Sigur ca detaliile de constructie si decoratiuni ale catedralei gotice nu trebuie neglijate. Astept sprecialistii sa isi spuna parerea, eu apreciez doar cu adjectivul "interesant". 

Recunosc în zare câteva construcţii, mai ales turnurile şi racheta Arianne, despre care am povestit deja într-un episode anterior. A, şi mai recunosc ceva: cu totul şi cu totul surprinzӑtor, nu am simţit obişnuita fricӑ de înӑlţime. Poate pentru cӑ eram protejat şi de un sistem de de grile, cine ştie.

Dupӑ ce îmi fac plinul de bucurie şi satisfacţie cӑ mi-am învins teama şi am vӑzut Sevilla aşa cum nu prea speram, refac panta pavatӑ cu parchet în sens invers. Nu mai e nevoie de halte şi la coborâre şi nici de frâne exagerat de bune, chiar dacӑ aş avea o micӑ defecţiune hidraulicӑ, contraatacul mi-ar fi urgent stopat la prima curbӑ la dreapta.

Ajuns din nou în nava cea mare a Catedralei mai adun câteva imagini doveditoare, dupӑ care ne îndreptӑm spre ieşire.

Ia uite, acolo sus am fost! Iar de acolo am vӑzut şi Patio ӑsta, dar fӑrӑ sӑ disting de la distanţӑ cӑ e vorba chiar de vestitul Patio de los Naranjos (denumirea nu am vӑzut-o scrisӑ nicӑieri, dar motivarea ei e clarӑ).

Drumul spre stradӑ trece obligatoriu prin magazinul de suveniruri. Nu putem cӑra cu noi o machetӑ a turnului, nu încape în avion, dar mӑcar nişte mӑrunţisuri tot am luat cu noi.

Ştim exact ce vrem sӑ vedem odatӑ ieşiti din Catedral, dar cine ştie ce surprize mai apar!