35. EN EL PAÍS DEL FLAMENCO (16) de Mihai-Athanasie Petrescu

EN EL PAÍS DEL FLAMENCO (16)

Astӑzi e ziua când pӑrӑsim Málaga, destinaţia noastrӑ fiind un alt oraş andaluz faimos : Sevilla. O denumire pe care am auzit-o de când aud, dar despre care nu ştiam, pânӑ acum, mare lucru. E momentul sӑ încercӑm sӑ aflӑm cât mai mult.

În primul rând aflӑm cӑ acolo se poate ajunge cu trenul de la María Zambrano. Acolo mergem, dar, dupӑ cum se vede, trebuie sӑ ne facem întâi bagajele,

apoi ne îndreptӑm spre recepţia lui Casual, hotelul ӑsta colorat şi ospitalier.

Recepţionista, la fel de amabilӑ ca de fiecare datӑ, ne mai asigurӑ o datӑ cӑ estación e colea, dupӑ colt şi … adios.

Aşa e, chiar dacӑ trebuie sӑ cӑrӑm dupӑ noi un troler deja destul de greu, drumul pânӑ la garӑ nu dureazӑ mai mult de cinci (spre cincisprezece) minute, din care cel mai mult au durat aşteptӑrile la semafoare. Iar gara … pӑi asta e garӑ?!

O clӑdire frumoasӑ, modernӑ, nedeosibitӑ în peisajul urban. Interiorul e de-a dreptul surprinzӑtor. Dacӑ nu ai şti cӑ eşti la garӑ ai putea intra în panicӑ, ai zice cӑ ai intrat într-un mol, ceva. Aceeaşi curӑţenie care domneşte în toatӑ Málaga, acelaşi pavaj lustruit, pe care rotiţele trolerului alunecӑ fӑrӑ zgomot, aceeaşi ordine şi disciplinӑ. Deşi nicӑieri nu scrie cӑ nu e voie sӑ faci poze şi nici oameni de ordine nu observ în mediul înconjurӑtor, încerc sӑ folosesc camera ifonului cu cât mai multӑ discreţie, iar pozele îmi susţin afirmaţiile de acum patru rânduri.

María Zambrano Alarcón (1904-1991, deţinatoare a premiilor Prince of Asturias şi Miguel de Cervantes), cea care dӑ numele gӑrii, a fost o scriitoare şi filosoafӑ. Mi se pare remarcabil faptul cӑ în ţara aia gӑrile primesc numele unor personalitaţi ale culturii.

Acum hai sӑ ne ocupӑm de cӑlӑtorie. De la biroul de informaţii, unde se vorbeşte englezeşte, aflӑm cӑ avem douӑ variante de cӑlӑtorie pânӑ la Sevilla, una foarte rapidӑ şi foarte scumpӑ, alta foarte lentӑ, dar ieftinӑ. Studiind orele de plecare, observӑm cӑ varianta mai lentӑ e, de fapt, mai rapidӑ, datoritӑ orei de plecare şi cumpӑrӑm bilete de 25 de euro la un tren care merge pânӑ la un autobus, care merge pânӑ la alt tren care merge la Sevilla.

Mai e un criteriu care ne face sӑ alegem variant asta: traseul strӑbate munţi şi vӑi, intersectându-se cu Caminito del Rey, una dintre atracţiile turistice ale Andaluciei.

Trenurile aparţinând celor douӑ categorii aşteaptӑ cuminţi la peron.

Pentru a accede, trebuie sӑ trecem printr-un filtru de securitate identic cu cele din aeroporturi. Poliţiştii care îl deservesc sunt cât se poate de stricţi şi de nepoliticoşi, se uitӑ cu toatӑ atenţia la scannerul de bagaje, dar mӑ întreb de ce, pentru cӑ nu am vӑzut nicӑieri o listӑ cu obiecte interzise de la transport. Poate just in case, dacӑ are careva în traistӑ o bombӑ atomicӑ sӑ ştie şi ei.

Personalul nostru aratӑ destul de bine şi nu e aglomerat. Are şi un monitor la îndeochiul oricui, putem sӑ fim siguri cӑ nu am greşit trenul, iar El Naşo nu are nici el nimic special de zis. Mӑ întreb, totuşi, de ce ne mai boteazӑ omul ӑsta dupӑ ce am trecut prin filtrul ӑla de securitate atât de strict.

Málaga se gӑseşte într-o regiune muntoasӑ, ca şi Braşovul, iar cӑlӑtoria cu trenul oferӑ un peisaj fain, ca orice peisaj de munte. Sigur cӑ am fi putut opta şi pentru o drumeţie pe Caminito, dar zӑu cӑ nu e nici pentru condiţia noastrӑ fizicӑ, dar nici pentru fobia mea de înӑlţime.

Mai sunt cateva poze de la intoarcere, pe partea cealalta a trenului. Apar si ele cand le-o veni randul.

Chiar dacӑ o expediţie pe munte nu m-a tentat, am fost curios sӑ aflu de ce poteca asta e atât de faimoasӑ. Am aflat cӑ la inceputul secolului trecut, când andaluzii începeau sӑ construiascӑ comunismul (adicӑ centrale electrice, de soviete nu au auzit), muncitorii au realizat o potecӑ din lemn şi fier, lunga de vreo 7-8 km, pentru a-şi uşura accesul la locul de muncӑ; tunele, pasarele, balustrade etc, la o înӑlţime destul de mare deasupra unor ape mai mult sau şi mai mult curgӑtoare. Ca sӑ le dea curaj muncitorilor, însuşi regele Alfonso XIII a strӑbӑtut traseul, oferindu-i astfel şi o denumire. Interesul economic al drumului s-a pierdut cu timpul, dar amatorii de drumeţii au auzit de el şi l-au inclus în circuitul turistic (în Málaga se vindeau excursii pe Caminito del Rey). De-a lungul anilor, traseul initial s-a degradat, iar amatorii de senzaţii tari au gӑsit exact ce cӑutau – iar dupӑ ce vreo cinci curajoşi şi-au lӑsat oasele pe acolo, autoritӑţile au luat necesara mӑsurӑ de a-l închide. A fost reamenajat cu bani mulţi şi acum pare destul de frecventat.

Amӑrâtul de tren personal a ieşit la câmpie şi, în scurt timp, a ajuns în staţia Pedrera, unde, în sfârşit, El Naşo şi-a dovedit utilitatea: a fӑcut un drum prin garniturӑ şi s-a asigurat cӑ au coborât toţi pasagerii, pentru cӑ, în faţa gӑrii, erau douӑ autocare în aşteptare (si o Dacie).

Douӑ, şi amândouӑ, deşi aproape goale, au rupt-o urgent la fugӑ pe autostradӑ , ajungând la staţia de cale feratӑ Osuna cu mult înaintea altui amӑrât de personal, care urma sӑ ne preia.

Aici am avut destul timp sӑ vizitӑm gara, cu obiectele ei de muzeu, 

dar şi cu pӑrӑginiturile care ne-au amintit de linia CFR dintre Bucureşti şi Roşiori.

Am avut timp şi sӑ ne plictisim pe peron şi sӑ observӑm (apoi sӑ verificӑm, cu ajutorul unui prieten specialist) cӑ ecartamentul cӑii lor e mai mare decât cel din România. Şi eu care credeam cӑ numai în est calea feratӑ e mai largӑ decât la noi, potrivit principiului “Vnimanie, cranî rabotayut!

De la Osuna la Sevilia Santa Justa, drumul intrӑ în banalitate. Sau … Poate ieşit din comun pentru cӑlӑtorii români, obişnuiţi cu cefereul care atinge viteza ameţitoare de 70 pe orӑ doar în picaj. Micul monitor care afişa staţiile avea şi un vitezometru, iar ce am vӑzut acolo mi s-a pӑrut SF. Pӑcat cӑ nu am apucat sӑ fotografiez ecranul când arӑta peste 170, dar nici 158 nu e rӑu pentru un amӑrât de personal.

Bine sau rӑu, nu am tras poze nici pe ultimii kilometri înainte de Santa Justa. Chiar dacӑ nu e chiar mizeria din Griviţa, nici foarte mult nu diferӑ …

Şi gata, Sevilla Santa Justa. Suntem gata pentru o nouӑ aventurӑ!