34. LA CAPӐTUL LUMII (4) de Mihai-Athanasie Petrescu

LA CAPӐTUL LUMII (4)

Ora era încӑ timpurie, adicӑ pânӑ la adunarea generalӑ fixatӑ de El Moşo mai era destul timp sӑ ne încadrӑm şi noi în categoria “shopping guys”. Microbuzul alpin, care tocmai îmi arӑtase pe geam un obiect cât se poate de britanic (that is, a Telephone booth, roşie şi frumoasӑ exact ca cele din centrul Londrei – dovadӑ cӑ suntem cât se poate de în Anglia) îşi încheia, cu succes, misiunea de a populariza frumuseţile patriei în exact aceeaşi mare parcare cu etaj unde o începuse.

(sigur cӑ ne-a mai lӑsat sӑ vedem şi altele, dar deja alea nu mai conteazӑ)

Cum îi promisesem încӑ de la înӑlţime, înainte de a-i mulţumi şoferghidului pentru drive, trebuia sӑ-i pun o întrebare: Unde se mӑnâncӑ cel mai bun fish and chips din oraş?

Omul nu a stat sӑ se scarpine în cap, probabil cӑ fish and chips este un fel de marcӑ înregistratӑ şi e bun în Gibraltar pentru cӑ aşa vor turiştii sӑ-l creadӑ, iar localnicii, care chiar ştiu sӑ îşi vândӑ ţara, le fac pe plac. Ne-a desenat, cu amândouӑ mâinele, o hartӑ pe aer, însoţitӑ de indicaţii preţioase, pe care sunt sigur cӑ el le-a înţeles perfect. Probabil cӑ şi mutra mea exprima o lӑmurire excelentӑ, pentru cӑ cetӑţanul mi-a strâns, amical mâna, mi-a mai arӑtat o datӑ unde e linia de start şi a urcat la volan.

Da, era simplu. Nu aveam decât sӑ strӑpungem zidul de apӑrare al oraşului printr-o elegantӑ scarӑ bordatӑ de tunuri, iar sus aveam sӑ ne pomenim într-un fel de square. Vom traversa square şi vom ajunge într-o stradӑ cu prӑvӑlii, iar acolo puteam sӑ alegem dreapta sau stânga, pentru cӑ peşte şi cartofi prӑjiţi puteam gӑsi oriunde.

Aşadar, purcedem la drum. Urcӑm scӑrile indicate şi ajungem pe o platformӑ care … snif, snif … da, miroase a istorie. Este British War Memorial.

N-avem decât sӑ ne informӑm. Monumentul a fost realizat de un catalan, unul  José Piquet Catoli (asta nu juca la Barcelona, chiar dacӑ îl chema aşa) şi a fost dezvelit în 1923, în memoria eroilor cӑzuţi în Gibraltar în primul Rӑzboi mondial. Pentru cӑ soclul este pӑtrat, mai multe capete pӑtrate (sau luminate) de la conducerea politicӑ sau economicӑ a Gibraltarului a putut fixa pe el câte-o placӑ, cu diferite înscripţii.

Ca sӑ poatӑ Piquet ӑla sӑ instaleze aici aşa un monument fain, cineva trebuia sӑ îi construiascӑ, mai întâi, amplasamentul. L-a ordonat şi subvenţionat guvernatorul Gibraltarului Sir Horace Lockwood Smith-Dorrien, pentru a fi gata în 1921. Dupӑ montarea monumentului, guvernul Majestӑţii sale a fӑcut un cadou scump: patru tunuri ruseşti, capturate în Rӑzboiul Crimeii de la jumatatea sec. 19. Douӑ sunt aici, unul are şi o plӑcuţӑ cu textul : "These Four Russian Guns, Captured in the Crimea 1854—1856, Were Presented to Gibraltar by the British Government 1858."

Am lӑmurit-o şi pe asta, hai sӑ ne apropiem de peştele ӑla prӑjit. Nu sunt mâncӑtor de peşte, dar dacӑ atâta ne gândim la el, parcӑ ni se face şi foame.

Traversӑm strada, cu ochii larg deschişi, traficul auto e destul de dens … a, şi colorat!

…şi nimerim în square ӑla cu care ne ameninţase şoferghidul.

Denumirea este împrumutatӑ şi nerestituitӑ de la numele unui important capitalist local (se pare cӑ în zona aia, capitaliştii sunt la mare preţ, vezi, de exemplu, Larios, ӑla de la Málaga), mai ales dacӑ s-au implicat, cu efecte pozitive, în viaţa comunitӑţii. John Mackintosh (1865-1940) a sporit averile familiei sale şi a soţiei sale, a avut interese în comerţ cu cӑrbuni şi companii navale, iar dupӑ moartea sa, prin testament, o mare parte din avutul sӑu s-a dus spre asociaţii caritabile. În consecinţӑ, gibraltarezii, recunoscӑtori, i-au fӑcut un bust şi l-au montat (în 1974) pe faţada clӑdirii Parlamentului Gibraltarului (instituţie care, sӑ notӑm, are în zilele noastre exact 17 membri).

Trecând pe lângӑ Parlamenţel,

nimerim în shopping area.

Pregӑtind excursia în Gibraltar, în afarӑ de necesarele informaţii legate de macaci şi cable car, am citit şi despre paradisul cumpӑrӑturilor reprezentat de acea zonӑ geograficӑ. Motivul nu ar fi o aprovizionare ieşitӑ din comun, suntem tot în Europa, acolo ca şi la Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, ci preţurile, aşa-zis mai acceptabile, datoritӑ nivelulului de impozitare mai mic.

Main Street, adicӑ mallul Gibraltarului este exact locul unde “shopping guys” din autocarul nostru au decis sӑ îşi petreacӑ ziua. Pentru cӑ tot am ajuns acolo, binenţeles cӑ am început sӑ verificӑm ipoteza: ce anume se cumpӑrӑ cu atâta success, la ce preţuri şi în ce cantitӑţi. Sfatul pe care El Moşo îl repetase de câteva ori înainte de marea schismӑ din parcarea de autobuze era sӑ nu exageram cu cumpӑrӑturile, pentru cӑ, dacӑ la traversarea frontierei dinspre Spania spre Gibraltar, police men sunt cât se poate de nepӑsӑtori (da, asa a fost), la trecerea inversӑ şi atitudinea lor e inversӑ.

Cicӑ lumea cautӑ pe Main Street pilealӑ şi ţigӑri. Am citit cu destulӑ atenţie preţurile afişate şi mi s-au pӑrut mai mari decât la Roşiori, pe aceleaşi etichete. Eu aş fi cӑutat alte categorii de obiecte, care poate chiar meritӑ a fi cӑrate de la capӑtul lumii. De exemplu … a, uite in vitrina Canon o camerӑ identicӑ cu cea pe care am cumpӑrat-o eu acum douӑ sӑptӑmâni de la … o firmӑ din România. Calculând preţul în lire, adӑugând rata de schimb şi trӑgând linie, ajung la concluzia cӑ mai bine cumpӑram din România câteva camera şi veneam cu ele sӑ fac bişniţӑ, ca la începutul anilor ’90 în Turcia.

Din vitrinӑ în vitrinӑ ne pomenim acostaţi de o brunetӑ frumoasӑ, îmbrӑcatӑ cu un palton prea gros pentru cӑldura din oraş. Ca reprezentantӑ a vreunei firme de cosmetice, fata s-a simţit obligatӑ sӑ ne punӑ la curent cu ceva produs la modӑ. “Here, Madam, you can try this in our shop …(etc) …” Sigur cӑ soţia mea i-a rӑspuns, mulţumindu-i politicos. Probabil neobişnuitӑ cu o astfel de replicӑ, fata a continuat sӑ îşi prezinte produsul, fӑcând însӑ greşeala sӑ întrebe: “Where are you from, Madam?” “Romania …” Dupӑ o clipӑ de uluialӑ, fata a renunţat la zâmbetul profesional, înlocuindu-l cu unul cât se poate de sincer şi larg. “Sӑ ştiţi cӑ mi-am dat seama, cӑ numai românii sunt atât de politicoşi …” Sigur cӑ a urmat o discuţie agreabilӑ cu tânӑra emigrantӑ, am fӑcut schimb de impresii şi amabilitӑţi şi am aflat cӑ da, în direcţia în care ne îndreptam sigur vom gӑsi un local unde au fish and chips foarte bun.

 Noi suntem oameni cu un pronuntat spirit ludic. Cum sӑ nu ne jucӑm noi de-a englejii când am gӑsit la îndemânӑ astfel de jucӑrii?

Şi, în sfârşit, intrӑm în Grand Casemates Square. Nu cӑ am fi cӑutat cu tot dinadinsul piaţeta asta, de care nici nu auzisem, dar bruneta acolo plasase cârcima cu pricina: ROCK ENGLISH FISH AND CHIPS.

Nu pare mare lucru de capul ei, dar titlul e cel pe care-l voiam, aşa cӑ ne-am aşezat şi am avut parte imediat de vizita unui waiter cât se poate de sobru. Nu a pӑrut mirat cӑ, încӑ dinainte de a citi menu-ul, i-am cerut rӑspicat peşte. L-am întrebat şi ce anume ne recomandӑ sӑ bem, iar el a rӑspuns simplu: beer.

S-a dus la treaba lui şi ne-a lӑsat sӑ facem lecturӑ particularӑ.

Am uitat ce marca de bere “made in England ne-a adus”, dar a devenit duşmanul meu intim şi pe viaţӑ, pentru cӑ l-am rugat sӑ îmi dea mie capacele sticlelor (pentru colecţie), dar el, vorba Andei Cӑlugӑreanu, cu un calm englezesc care m-a scos din calmul meu englezesc: “No, Sir, we throw them”

Peştele a fost foarte bun, deşi nu am putut identifica specia, cartofii au semӑnat tare cu nişte cartofi prӑjiţi de la noi, surpriza a venit odatӑ cu nota de platӑ. Preţul era exprimat în lire sterline, noi ne-am exprimat dorinţa de a plӑti în euro şi, cu ocazia asta, am aflat cӑ rata de schimb nu era aia afişatӑ  peste tot, adicӑ un euro şi douӑzeci şi ceva de cenţi la un pound, ci 1,5 euro, cӑ aşa se calculeazӑ la ei. Nu l-am putut contrazice, iar apoi am fӑcut investigaţiile necesare şi am aflat cӑ waiter nu minţea nici un pic. O lecţie învӑţatӑ.

Scӑpaţi de o grijӑ, am purces şi la explorarea zonei. Square se aflӑ pe locul unei foste barӑci a englezilor de pe la 1820, a fost şi locul unei cazemate (de unde şi numele),dar se pare cӑ încӑ din secolul al 14lea a fost un obiectiv militar. Ca mӑrturie a istoriei locului, în 2009 a fost inaugurat aici un monument dedicat Gibraltar Defence Force.

Pânӑ la revederea lui El Moşo mai avem destul, aşa cӑ ne reluam expediţia pedestrӑ. Adicӑ o luӑm pe Main Street înapoi, sӑ vedem ce e şi dincolo de Parlament. Pӑi, ce sӑ fie? Alte prӑvӑlii, printre care am vӑzut şi nişte magazine.

 

Sigur cӑ am aruncat priviri iscoditoare în toate direcţiile, iar strӑduţele laterale, în special cele dinspre est, pot spune cӑ m-au fӑcut sӑ mӑ simt ca acasӑ.

Dincolo de ele se ridicӑ the Rock, cu partea sa împӑduritӑ, iar peisajul imi amiteşte de Diaconu Coresi, Michael Weiss sau Hirschern, strӑzile perpendiculare pe Republicii, cele care duc înspre Tâmpa.

Iar pentru ca iluzia sӑ fie şi mai completӑ, în zare se distinge Cable Car …

Aşa … trecând din nou pe lângӑ Parlament, ajungem la o bisericӑ. Pare catolicӑ … şi aşa este. E vorba de Cathedral of Saint Mary the Crowned, cea mai importantӑ bisericӑ de rit catolic din Gibraltar.

A apӑrut, ca lӑcaş, prin secolul 15, cu hramul Santa Maria la Coronada y San Bernardo. Au fost, de-a lungul secolelor, tot felul de evenimente care au afectat catedrala, iar cel mai recent pare a fi, prin 1944, înmormântarea unui lider polonez, Sikorski. Nu am nici cea mai micӑ idee cine a fost ӑla şi nici nu conteazӑ, dar câna i-am citit numele m-am gândit la alt Sikorski, Igor, inventatorul roso-american care a avut o importantӑ contribuţie la evoluţia elicopterului. E doar o coincidenţӑ de nume.

În apropiere gӑsim şi fotografiem o statuie interesantӑ. E Royal Engineers’ Monument, montatӑ aici în 1994 în onoarea geniştilor şi artificierilor britanici, al cӑror serviciu militar pe promontoriu dureazӑ din 1704.

Urmӑtoarea clӑdire interesantӑ de care ne lovim ne e deja cunoscutӑ, am fotografiat-o şi din microbus, dar acum mӑcar ştim ce e: The Governor’s Residence, a cӑrei faimӑ turisticӑ vine de la fantoma care o bântuie. Ghinion, nu ne-am întâlnit cu The Lady in Grey, o cӑlugӑritӑ neîmpӑcatӑ.

Pӑi … şi cam atât. Se apropie ora reîntregirii familiei de excursionişti a lui El Moşo, deci, ne croim drum cӑtre parcarea de autocare, dar nu putem trece nepӑsӑtori pe lângӑ piesele de mobilier stradal caracteristice Regatului Unit. Pai nu?

Mai avem niţel timp sӑ supraveghem masa de dupӑmasӑ a porumbeilor din John Mackintosh Square,

sӑ descoperim Primaria,

încӑ o telephone booth

şi încӑ o tabletӑ (placӑ comemorativӑ) fixatӑ pe metereze în memoria eroilor din marele Rӑzboi,

dar Volvo are deja uşile deschise, iar El Moşo îşi numӑrӑ degetele, sӑ vadӑ dacӑ mai sunt destule pentru a face inventarul grupului de care rӑspunde.

Surprizӑ! La scara autocarului e aşezatӑ o mӑsuţӑ pliantӑ, pe care ne recunoaştem. Habar n-am când, un mare fotograf contemporan ne-a fotografiat la sosire şi ne-a transformat în magneţi de frigider. Cicӑ “would you like to buy ?” Would-ne-would, magneţii ӑia sunt acum pe frigiderul nostru.

Sigur cӑ Aventura noastrӑ încӑ nu s-a terminat.

El Moşo are grijӑ sӑ ne instruiascӑ: Señores y Señoras, când ajungem la frontierӑ o sӑ trebuiascӑ sӑ coborâţi din autocar cu tot ce aveţi. Maşina va merge goalӑ pânӑ dincolo de punctual de control, iar voi n-aveţi decât sӑ vӑ cӑraţi singuri ce aţi cumpӑrat. Pӑi nu? Un fel de “Told you!”

Pânӑ acolo, însӑ, pe mine mӑ intereseazӑ altceva. M-a pӑcӑlit El Moşo la sosire cu vorbӑria lui, de data asta îl las sӑ trӑncӑneascӑ, iar eu ţin camera pregӑtitӑ şi … da! Trecem de stadion

şi … Traversӑm runwayul Aeroportului Internaţional (din pӑcate, nu am avut norocul de a sta la barierӑ sӑ treacӑ vreun avion în procedurӑ de decolare sau aterizare).

El Moşo nu a minţit. Imediat dupӑ pistӑ, Volvo opreşte şi ne descarcӑ fӑrӑ milӑ. Avem de strӑbӑtut câteva sute de metri cu rucsacul în spinare, dar şi asta are niţel farmec.

Am ocazia de a fotografia în staţia terminus încӑ un simbol al civilizaţiei britanice,

dar şi de a vedea decolarea unui C-130 cu steagul American pe derivӑ.

La check point a fost simplu, police man a remarcat dintr-o privire cӑ rucsacul e uşor şi nu m-a întrebat dacӑ vorbesc englezeşte. Nici eu pe el, doar eram în concediu, nu aveam chef sӑ dau note la englezӑ.

Sa mai aruncӑm o privire peste umӑr. The Rock ne-ar face cu mâna, dacӑ ar avea.

Drumul de întoarcere la Málaga a fost mult mai calm decât de dimineaţӑ. El Moşo nu mai are nimic de povestit, aşa cӑ doarme liniştit pe scaunul de lângӑ şofer. Am avut noroc, a coborât înainte de Málaga, probabil atras de … el ştie ce.

Rӑmas şef pe maşina lui, şoferul ne descarcӑ la poliţie, de unde ne luase. Surprinzӑtor pentru cât de tӑcut a fost toatӑ ziua, ne-a rӑspuns cu un zâmbet larg şi cu câteva cuvinte amabile la salut. Se bucura cӑ scapӑ de noi …

So, prima noastrӑ incursiune pe pӑmânt britanic a fost fine. Hai la Casual, cӑ mâine avem o zi lungӑ!