30. EN EL PAÍS DEL FLAMENCO (15) de Mihai-Athanasie Petrescu

EN EL PAÍS DEL FLAMENCO (15)

Cred cӑ biata señorita de la recepţia lui Casual şi-a fӑcut cruce când m-a vӑzut coborând pentru o nouӑ ieşire în oraş. Cu o juma de orӑ mai devreme, înainte de a urca în camerӑ m-am chinuit un secol ca s-o fac sӑ înţeleagӑ cӑ suntem foarte obosiţi – dar pânӑ la urmӑ a priceput şi mi-a transmis noi cunoştinţe de vocabular: A, cansados! – iar acum plecam, plin de energie şi voie bunӑ, sӑ fac o nouӑ expediţie. Sigur cӑ am încercat sӑ îi explic ce vreau sӑ vӑd de data asta, iar fata a priceput foarte rapid: Málaga en la noche!

Deşi era doar o ipotezӑ de lucru, adicӑ fӑrӑ demonstraţie (în afarӑ de gara pe care o vӑzusem din prima searӑ)

eram convins cӑ un oraş turistic de talia Málagӑi trebuia sӑ beneficieze de un iluminat “architectonic” (nu am inventat eu termenul, l-am împrumutat dintr-o ştire de presӑ), care sӑ-i punӑ şi noaptea  în valoare obiectivele. De aceea am trecut peste oboseala acumulatӑ pe luminӑ, fӑcându-mi curaj pentru o altӑ obosealӑ, pe întuneric.

Traseul era deja schiţat în planul de zbor: nu voi mai merge spre Plaza Marina pe Andalucia, ci voi cӑuta un alt drum, pe malul mӑrii.

Zis şi efectuat. Am evitat cu grijӑ Puente de la Misericordia, cotind pe malul drept al Guadalmedinei. Mai e încӑ puţinӑ luminӑ de la soarele care, probabil, stӑ sӑ se scufunde în Mediteranӑ, dar deja sistemul de iluminat public este aprins, iar expunerea mai lungӑ a camerei micului ifon surprinde o maşinӑ care a depӑşit viteza de expunere.

Pasillo del Matadero, denumirea splaiului pe care pӑşesc, este o arterӑ comercialӑ de cartier, dotatӑ cu magazine şi parcӑri.

Cerul se întunecӑ, dar imaginile surprinse devin tot mai spectaculoase. Traversez Guadalmedina pe Puente del Carmen, nu departe de Puente de Hiero (adicӑ de fer, dar hâncӑ nu l-a şparlit nimeni), suport pentru Carretera Nacional 340, şoseaua care deserveşte Portul.

Nu plouӑ, dar iatӑ cӑ şi aici pavajul luceşte ca şi mozaicul pietonalelor din centru. Nu pot sӑ nu-i compӑtimesc pe bieţii şoferi care circulӑ prin ţara asta şi se plictisesc la volan, neavând nici o groapӑ de ocolit … Sӑracii hombres y mujeres! …

Merg de-a lungul cheului, observând mulţimea de utilaje portuare. Habar n-am, macarale, silozuri, rezervoare, ce-or fi ele, dar luminate cum sunt acum aratӑ fain.

Ciudat: o maşinӑ la cravatӑ!? O fi dat în vreo groapӑ şi s-a paradit. Dar de unde groapӑ? Ba nu, cred cӑ a cӑlcat pe vreo scobitoare, ceva. Neatentul!

Merg de-a lungul portului, iar magazinul de fata imi atrage atenia prin afisul "Cold Drinks"; suntem la inceputul lui februarie?ía, un capitalist care a contribuit la dezvoltarea industriei malaguene. Bravo lui! Cetӑţenii, recunoscӑtori, i-au fӑcut statuie în 2014 şi au amplasat-o in centrul unei intersecţii agglomerate, sӑ se înveţe minte sӑ mai vrea el industrie!

Un giratoriu, iar acolo sӑlӑşluieşte domnu doctor cirujano plastico José Ramon Moreno Rodriguez, iar ca promotor are o statuie. Traficul e prea intens ca sӑ îndrӑnesc sӑ ma apropii de domnul din bronz, dar pozele îl fac usor de recunoscut: e Manuel Agustin Heredía, un capitalist care a contribuit la dezvoltarea industriei malaguene. Bravo lui! Cetӑţenii, recunoscӑtori, i-au fӑcut statuie în 2014 şi au amplasat-o in centrul unei intersecţii agglomerate, sӑ se înveţe minte sӑ mai vrea el industrie!

Portul e din ce în ce mai spectaculos, încep sӑ aparӑ şi ceva nave luminate.

Totuşi, roata de bicicletӑ de la poarta portului, în Plaza Marina, depӑşeşte totul în spectaculozitate. Mai ales cӑ, de frica poliţiei rutiere, au montat lumini care sӑ o facӑ vizibilӑ de la o distanţӑ potrivitӑ.

Plaza Marina are un farmec special pe intuneric.

Aleg sӑ merg mai departe pe malul mӑrii. Aleea se numeşte Paseo del Muelle uno, este mӑrginitӑ, în stânga mea, de Parque, iar în dreapta, adicӑ la limita de vizibilitate cӑtre mare, are un zid de plexi. Peisajul marin e perfect vizibil, dar fraierii care ar putea cӑdea în baltӑ sunt ţinuţi la adӑpost. Da, dar numai fraierii, pentru cӑ ӑia mai isteţi pot gӑsi treceri şi pot cӑdea liniştiţi.

Eu am încercat sӑ nu fiu fraier de nici un fel. Am trecut de zid, dar nu am cӑlcat în gol, în schimb am obţinut nişte poze spectaculoase.

Frumos e peisajul terestru, cu lampadarele plasate strategic pentru a pune în valoare palmierii si terasele

Nava portocalie salvatoare, pe care ieri am fotografiat-o de pe Gibralfaro, de aproape e şi mai interesantӑ, iar ferryboatul dinspre dreapta, luminat ca un pom de Crӑciun, încarcӑ de zor. Recunosc ca e prima datӑ când vӑd aşa ceva.

Je, je, je … am concurenţӑ. Fac şi alţii poze marine.

Las în stânga Centrul Pompidou, luminat in culori, ca un rubikub, şi mӑ îndrept spre Farola.

Normal cӑ evit partea carosabilӑ, pe unde m-a plimbat mai devreme autobusul roşu cu etaj şi merg tot pe marginea uscatului, de unde pot face multe poze frumoase, vizând partea continentalӑ a oraşului şi reflexele sale în Mediteranӑ.

Farola. Mӑ învât în jurul farului şi mӑ mir cӑ sunt singurul curios. Totuşi, e o construcţie interesantӑ, iar utilajul, dupӑ cum se vede şi în filmare, funcţioneazӑ perfect. Nu ai cum sӑ te pierzi!

Arunc o privire in directia de inaintare  

si bag telefonul în buzunar, cu gândul sӑ fac economie de baterie, şi mӑ îndrept spre Parque. De fapt, ca imagine nu gӑsesc nimic nou de reţinut, singurul simţ care înregistreazӑ informaţie este cel olfactiv, iar impresia nu este cea care aş fi vrut sӑ fie. Adicӑ nu mirosul mӑrii, sau aerosolii ӑia pe care îi ţin minte de la Mangalia anilor ’60 îmi gâdilӑ nӑrile, ci fumul de grӑtare, provenit din cadavre diferite, fie ele de animale terestre sau acvatice. Paseo del Molle e înţesat de prӑvӑlii de alimentaţie publicӑ, mai puţin scumpe sau şi mai puţin scumpe, iar parfumul degajat nu prea îmi fӑce poftӑ. Îmi aminteşte de fumӑraiul de pe via del Cardinale Dusmet de la Catania, când cu Sant’Agata. Zӑu dacӑ nu e mai acceptabil fumul de mici din Bâlciul de la Roşiori …

Dar micul inconvenient este uşor de trecut cu vederea (doar e întuneric!) pentru cӑ dupӑ câteva minute ajung în Paseo Del Parque, îl traversez si pӑtrund în centrul istoric.

Da, aici e altӑ viaţӑ. Luminile clӑdirilor şi ale lampadarelor sunt amplificate de oglinda pavajului, iar efectul … nu poate fi descris decât prin imagini. Principalul monument al oraşului Catedrala cea fӑrӑ un turn, trebuie fotografiat din toate unghiurile, ca şi fântâna din Plaza del Obispo. Trebuie sӑ accept evidenţa: Braşov nu e chiar singurul oraş frumos din lume.

Sigur cӑ gândul m-a dus spre Braşov, pentru cӑ nu cu mult timp înainte am fotografiat acolo tunelul luminos denumit Strada Republicii (sau Rep, pentru prieteni). Acum, dupӑ ce am trecut prin Plaza de la Constitución,

mӑ plimb prin tunelul luminos denumit Calle Larios, un tunel permanent din câte observ, pentru cӑ nu este ocazionat de sӑrbӑtorile de iarnӑ ca la Braşov. Efectul este asemӑnӑtor, desigur, Calle Larios având şi avantajul pavajului oglindӑ.

Iar taica Larios, postat pe piedestalul lui dinspre Plaza de la Marina, şi-a atârnat ochelarii de bolta tunelului, pentru a supraveghea mai bine traficul pietonal.

Da, impresionant!

Refuz oferta bogatӑ de transport public şi o iau frumuşel spre hotel

pe Avenida.

Da, chiar şi Casual aratӑ fain cu faţada luminatӑ electric.

E timpul sӑ ne încӑrcӑm toate bateriile. Mâine avem o zi plinӑ iar aşteptӑrile sunt extrem de mari.