27. EN EL PAÍS DEL FLAMENCO (13) de Mihai-Athanasie Petrescu

EN EL PAÍS DEL FLAMENCO (13)

Cum s-ar zice, se cam face ora mesei. Tânӑra noatrӑ prietenӑ, chelneriţa româncӑ de la Casual, ne-a recomandat o vizitӑ la taverna unuia, Pintxo.

Pintxo sӑ fie, sau orice altcineva, pânӑ la urmӑ, tapas se pot mânca la ӑla sau la alţii, numai tapas sӑ fie.

Aşa cӑ hai sӑ gӑsim taverna cea mohorâtӑ, care e undeva pe Calle Larios, adicӑ în centrul vechi, nu departe de MIMMA. Tot navigatorul din ifon ne poate scoate din încrcӑturӑ, aşa cӑ ne încredinţӑm lui şi o pornim la drum, adicӑ pentru o excursie de vreo 200-300 de metri.

Prima escalӑ, o micӑ fântânӑ. Îi dӑm ocol şi aflӑm cӑ ne gӑsim lângӑ faimoasa baie a Dianei. Diana se bӑlӑceşte de zor în centrul oraşului, împreunӑ cu nimfele sale, pânditӑ fiind de Acteon şi de o mulţime de alţi privitori, turişti ca şi noi. Fâtâna e realizatӑ de (de cine dacӑ nu de el?) José Seguiri şi a început sӑ atragӑ curioşi încӑ din 1989.

A doua oprire e provocatӑ de acelaşi (pӑi cine altul?!) José Seguiri, dar de datӑ asta nu mai avem parte de o zeiţӑ, ci de un simbol diferit: Ave Quiromantica. O statuie jumӑtate pasӑre, jumӑtate (palma de) om. Monumentul a fost dezvenit în mai 2001 şi a fost dedicat de Seguiri scriitorului Rafael Pérez Estrada.

No bun, am vӑzut monumente, am apreciat (din nou) luciul pavajului,

dar taverna mohorâtӑ unde zici cӑ e? îi punem întrebarea asta indiscretӑ unui nenea care, cu ţigara în gurӑ, pӑzea intrarea într-un magazin de lenjerie intimӑ. El hombre, fӑrӑ a scoate cuiul de tron din gurӑ, a întins mӑna spre dreapta. La doi metri de el al vӑzut intrarea în prӑvӑlia recomandatӑ de tânӑra româncӑ de la Casual. Bine cӑ l-am întrebat pe nea ţigarӑ ӑla, am fi fost în stare sӑ trecem pe lângӑ casa lui Pintxo şi apoi sӑ rӑmânem flӑmânzi.

Frumoasӑ devizӑ!

Eram puşi în gardӑ: la taverna cea mohorâtӑ, dar de fapt destul de interesantӑ, chelnerul trebuia sӑ ne arate de unde se face aprovizionarea prin autoservire. Asta facem şi noi, şi ne acoperim masa cu douӑ platouri line cu un fel de mici sandviciuri de diferite forme, cu diferite ambalaje şi conţinuturi şi mai diferite. Plus douӑ pahare de vin dulce e Málaga.  

Cam asta sunt tapas, oarecum dezamӑgitor. Vӑzând cӑ ne-am fӑcut selecţia, camarero mai apare o datӑ şi ne sugereazӑ sӑ pӑstrӑm cu grijӑ scobitorile de diferite forme şi culori. Crezând cӑ e vorba de îmbogӑţit colecţia de tot felul din casӑ, nu îl contrazicem, dar, la finalul activitӑţii de devorare a micilor sandviciuri, adevӑrata semnificaţie a ziselor lui s-a dovedit a fi complet diferitӑ de ceea ce credeam eu. Sӑbiuţele şi inimioarele de toate culorile sunt, de fapt, nişte facturi care trebuie plӑtite.

Le prezentӑm la casӑ şi le plӑtim, fӑrӑ a le putea pӑstra. Mai bine, şi aşa avem casa plinӑ cu tot felul de nimicuri pe care le considerӑm obiecte de colecţie.

A fost bun, a ţinut de foame, dar, cӑ şi în ajun, rӑmânem cu sentimentul cӑ, pentru faima lor, şi tapas astea sunt cam puţin hrӑnitoare ….

Sӑ mai subliniem un mic aspect legat de denumirea (arhaicӑ) de tavernӑ a localului:

Daaa … acum ce mai avem de fӑcut? Ora e destul de înaintatӑ, deşi nu pare, tӑlpile au început sӑ usture dupӑ atâta mers pe jos … în concluzie, o nouӑ expediţie cu autobuzul roşu etajat devine necesarӑ, mai ales cӑ are staţie în apropiere de Casual. Mergem, din nou, în Plaza Marina, iar în drum îi urӑm somn uşor personajului care se odihneşte ziua ca sӑ fie liber în restul timpului.

Am noroc, pot fotografia roata cea mare de lângӑ port cu o aşezare fainӑ a Soarelui, un contre-jour de efect, dar nu avem mult timp de pierdut, pentru cӑ frumosul bus roşu nu întârzie la întâlnire.

Aşa cӑ, fӑcând încӑ o datӑ turul oraşului, ne ducem la hotel pentru o scurtӑ perioadӑ de odihnӑ.