EN EL PAÍS DEL FLAMENCO (3) de Mihai-Athanasie Petrescu

EN EL PAÍS DEL FLAMENCO (3)

Cum  orice stradӑ are douӑ capete, şi Calle Republicii …ӑsta, Calle Larios asta trebuie sӑ se isprӑveascӑ undeva. Piaţa sfatului lor se cheamӑ Plaza de la Constitucion, iar acolo, dacӑ nu au alte atracţii, mӑcar o maşinӑ de poliţie tot putem admira (mӑ rog, azi sunt generos, îi acord statut de maşinӑ chiar şi unui Smart). Mai e pe-acolo şi o fântânӑ, dar nu e de Málaga, ci de Génova. Acum hai sӑ speculӑm cum o fi ajuns tocmai aici, nu?

Cӑ sӑ dau o notӑ de seriozitate amintirilor noastre, o sӑ subliniez încӑ o datӑ curӑţenia excesivӑ a cartierului. Şi Plaza asta, ca şi strada lui Larios, este pavatӑ cu un material frumos, a cӑrui întreţinere în starea aia de strӑlucire este, probabil, destul de anvoioasӑ. A, totul se explicӑ: trecem pe lângӑ un nenea care foloseşte cu succes mopul. L-am fotografiat din spate, ca sӑ nu contravin vreunei reguli, dar pun un accento mare: a mai vӑzut cineva pe cineva care sӑ  spele pe jos, cu mopul … în stradӑ?

Pentru cӑ în Plaza existӑ şi acel mӑnunchi de indicatoare , cu numeroase tentaţii, alegem o direcţie şi o luӑm pe Calle Campana, unde ne întâlnim cu Colegio Practicas álaga. Parcӑ mai interesantӑ şi ineditӑ ar fi o vizitӑ la hammam, denumirea datӑ de “O mie şi una de nopţi” bӑii comunale. Gӑsim şi hammamul, dar, big surprise, este chiar o baie comunalӑ, nu o reconstituire a celei folositӑ de Harun Al Raşid. Eh, avem o camerӑ confortabilӑ la Casual del Mar, nu avem nevoie sӑ stӑm la coadӑ la ӑstia, aşa cӑ ne continuӑm cercetarea cu Iglesia de San Juan Bautista, apoi cu Iglesia de los Santos Mártires Ciriaco y Paula.

(pӑi de, puteam noi sӑ nu vedem o şcoalӑ?!), apoi cu câteva biserici şi cu lӑcaşul lui Carmen Thyssen. Pe unii dintre noi îi ispiteşte o vizitӑ, dar cum votul duce la balotaj, fiind un obiectiv neprevӑzut pe lista de musturi cu care am am venit de acasӑ, muzeul ӑsta de artӑ rӑmâne pentru altӑ vizitӑ la M

Ciriaco şi Paula, patronii spirituali ai oraşului, au fost victimele persecuţiei impuse de împӑratul roman Diocleţian. Pentru cӑ au refuzat sӑ renunţe la credinţa lor creştinӑ, cei doi tineri au fost martirizaţi, data morţii lor fiind 18 iunie 303. Cu la fel de multӑ precizie este cunoscutӑ şi perioada construirii bisericii (în stil gotic, la modӑ pe-atunci) care le este dedicatӑ, sfiinţitӑ fiind în anul 1487.

Ambele biserici sunt deschise pentru public (cea de los Martires are şi orar afişat)

şi fotografiatul este absolut liber. Sigur, dupӑ declanşarea accidentalӑ a blitzului la Pompei m-am învӑţat minte şi verific cu cea mai mare atenţie setӑrile, sӑ nu mi se întâmple o nouӑ ruşine. Iar tatapopii care slujesc la Sfinţii Martiri îşi vӑd, liniştiţi, de treaba lor, fӑrӑ sӑ îi bage în seamӑ nici pe credincioşii (puţini, fiind luni) aşezaţi în primele rânduri din faţa altarului principal, nici pe vizitatorii (ceva mai numeroşi) care se învart şi se mirӑ prin sfântul lӑcaş.

Acum hai sӑ mai vedem oraşul. Strӑduţele strâmte şi întortocheate care alcӑtuiesc centrul civic vechi de sute de ani al oraşului andaluz sunt pe atât de lustruite pe cât sunt strâmte şi întortocheate. Am spus-o? cred cӑ încӑ nu: navigӑm cӑtre urmӑtorul obiectiv, un must de-a binelea, folosind harta primitӑ de la recepţia hotelului şi pe cea de la google.

Dar dacӑ nimerim unde avem intenţia, apoi cu siguranţӑ, nici una dintre hӑrţi nu are nici o vinӑ. Ci doar întâmplarea.