DE LA GORJ, COANE! (10)
E luni dimineaţӑ … Orice zi de luni e complicatӑ, pentru cӑ
te trezeşti copleşit de sentimentul datoriei pe care trebuie sӑ ţi-o faci faţӑ
de angajator, dar a noastrӑ e şi mai grea, pentru cӑ, dupӑ cum scrie şi în contractul
pe care îl avem cu Plaiul Castanilor, sejurul nostru trebuie sӑ ia sfârşit. Gazda
nu îşi exprimӑ nerӑbdarea sӑ scape de noi, din contrӑ, prin reprezentanţi, ne
dӑ de înţeles cӑ nu ne dӑ voie sӑ plecӑm (un cӑţeluş negru, cu care mӑ
împrietenisem în ajun pe proprietate, mi-a îmbrӑţişat un picior şi nu a încetat
sӑ îşi arate afecţiunea pânӑ când nu a vӑzut un bӑţ al stӑpânului).
Urmeazӑ sӑ pornim spre casӑ, dar încӑ nu ne putem hotӑrî ce
traiectorie sӑ alegem. Ne ajutӑ doamna profesoarӑ, gazda noastrӑ, sugerându-ne
sӑ mai facem un mic ocol sӑ vedem şi peisajele de pe muntele Godeanu. Pai cum
nu! Or fi vreo 50 de kilometri peste plan, dar motorinӑ se gӑseşte, chef la
fel, mergem şi pânӑ acolo.
Ne luӑm rӑmas bun de la gazde, le mulţumim pentru primire şi
le mai mulţumesc o datӑ şi acum. A fost prima noastrӑ experienţӑ la o pensiune
agroturisticӑ, deşi pot sӑ mӑ lauda cӑ ştiu teoria agro(agri?)turismului în
limba englezӑ, dupӑ ce am participat odatӑ la elaborarea unui manual online de
englezӑ pentru elevii în domeniu. Pot spune cӑ am fost încântaţi de experienţa
noastrӑ şi probabil cӑ o s-o repetӑm.
Ne îndreptӑm spre Baia de Aramӑ, orӑşelul pe care l-am traversat
şi în ajun şi trecem din nou pe lângӑ localul unde pisicile manâncӑ şold la şold
cu muşterii, dar feluri diferite, gӑtite din şoarece şi peşte.
Într-adevӑr, drumul 67D urcӑ … şi urcӑ … şi devine orbitӑ pe
care se înscrie Racheta Roşie, cu vitezӑ hiperluminicӑ. Nu am reuşit sӑ gӑsim locuri
legale de staţionare chiar unde am fi vrut, adicӑ acolo unde peisajul este mai
ademenitor, aşa cӑ am profitat de lipsa traficului şi am oprit acolo unde pur
şi simplu nu încӑlcam legea (ce nu e interzis, e permis), iar pozele din Canon
pot aduce mӑrturie despre frumuseţea peisajelor României.
Alӑturi de noi opreşte, chiar pe axul drumului, o Oktavie,
al cӑrei şofer mӑ întreabӑ unde e defileul. Îi explic cӑ nu am trecut prin nici
unul de la Baia de Aramӑ încoace, omul îmi mulţumeşte, executӑ rapid
întoarcerea din trei mişcӑri şi se duce pe unde a venit, probabil sӑ mai caute
o datӑ. Dupӑ vreun sfert de orӑ trece din nou pe lângӑ noi, înspre Baia, semn
cӑ nu şi-a definitivat cercetӑrile.
Tot urcând, trecem pe lângӑ o poieniţӑ unde se odihnesc un
ARO şi un TV. Îmi propun sӑ le fotografiez la întoarcere şi trec mai departe. Numai
cӑ, ajunşi la zenitul orbitei de pe Godeanu, ...
... luӑm hotӑrârea sӑ ne schimbӑm decizia iniţialӑ de a reveni spre Târgu Jiu şi ne continuӑm drumul spre Bӑile Herculane. Timp e destul, aşa nu avem nici un motiv sӑ ne refuzӑm plӑcerea de a revedea Valea Cernei. Cele douӑ maşini care de abia asteptau sa intre in colectia mea rӑmân, de data asta, nefotografiate.
Traversӑm staţiunea, fӑrӑ a mai trece printre ruinele
mӑreţelor (altӑ datӑ) construcţii ridicate (şi) pentru împӑrӑteasa Sisi şi ne
îndreptӑm spre Orşova, apoi, pe malul Dunӑrii, spre Turnu Severin. Opresc într-o
alveolӑ de unde sper sӑ fotografiez peisajul Danubiului bӑtrân dintotdeauna,
dar pânӑ sӑ scot capacul obiectivului de 18-55 mm, în faţa mea apare un VW cu
numӑr bulgӑresc şi tipul de la volan începe un discurs în limba englezӑ prin
care încearcӑ sӑ mӑ convingӑ cӑ e turc. De fapt, m-a convins sӑ plec repede de
acolo.
Asta e, si Dunӑrea rӑmâne pentru data viitoare. Azi mai avem un
singur obiectiv de vizitat: cafeneaua Ada-Kaleh, unde cafeaua turceascӑ e la
fel de bunӑ ca şi în anul precedent.
Apoi, ne alegem singura traiectorie posibilӑ, drumul European
70, care ne aduce acasӑ. E încheierea unei cӑlӑtorii frumoase şi fructuoase,
din care ne alcӑtuim o nouӑ colecţie de amintiri şi imagini fotografice la care
ne vom uita cu nostalgie peste vremi.
THE SFÂRŞIT
Şi … VA URMA (ALTCEVA)
Minunate imagini! Ca întotdeauna, bine prinse, cu comentarii pe măsură.
RăspundețiȘtergerePozele sunt faine atunci cand subiectul e fain. Macar sa avem mai multe ocazii de a folosi camera ...
RăspundețiȘtergere