89. DE LA GORJ, COANE! (8) de Mihai-Athanasie Petrescu

DE LA GORJ, COANE (8)

Duminicӑ dimineaţӑ este momentul pe care l-am plӑnuit pentru Mӑnӑstirea Tismana.

Avem noroc, vremea e fainӑ, nici o ameninţare de ploaie, ni se promite o zi frumoasӑ. Avem o micӑ problemӑ cu aparatul de cafea, rezervorul de zaţ e plin şi nu ştiu cum sӑ-l manipulez, noroc cӑ e gazda noastrӑ acolo şi învӑţ repede. Avem şi convivi, o familie cu copii, dar ei se mişcӑ mai încet şi îi lӑsӑm la masӑ. Ne vor ajunge din urmӑ la mӑnӑstire, echipaţi în mod corespunzӑtor, în treninguri.

Pânӑ la mӑnӑstire distanţa e foarte micӑ, Racheta Roşie protesteazӑ cӑ nu circulӑm mai mult de cinci zece minute. Se vede treabӑ cӑ suntem cam nerӑbdӑtori, parcarea e aproape goalӑ, adevӑraţii pelerini se scoalӑ mai târziu. Cӑruţa magazin, de la intrare, care aminteşte de cea din Piaţa Sfatului din Braşov, e închisӑ.

Numele Tismanei e mai mult decât faimos, îl conosc şi cei care habar n-au ce înseamnӑ, şi ateii, chiar şi pentru comuniştii de dupӑ rӑzboi era un cuvânt important.

Mӑnӑstirea Tismana e cocoţatӑ pe Muntele Stârmina, pe malul râului Tismana, la marginea oraşului Tismana. Dateazӑ din secolul 14 şi a fost ctitoritӑ de preacuviosul cӑlugӑr Nicodim, care de fapt a tot ctitorit mӑnӑstiri în zonӑ, având, la un moment dat, şi cumul de funcţii – stareţ la Tismana şi la Vodiţa. Binenţeles cӑ apoi au intrat pe fir şi domnii ţӑrii Româneşti, care au înzestrat lӑcaşul cu averi şi odoare. Primul a fost Vlaicu Vodӑ (de Alexandru Davilla, una dintre primele piese pe care mi le amintesc de la Teatrul de Stat din Braşov, din anii 1960, cu Ion Jugureanu în rolul titular), urmat în clasament de Radu I, Dan I şi veşnic tânӑrul Mircea cel Bӑtrân. Anul sfinţirii: 1378. Anii refacerilor, distrugerilor şi re(…)refacerilor: toţi de la 1378 încoace. Dupӑ cum se vede, şi în zilele noastre au loc lucrӑri de şantier.

Primul pictor al mӑnӑstirii a fost târgovişteanul Dobromir, la douӑ secole de la sfinţire. De ce, nu pot sӑ spun, nu eram acolo sӑ înţeleg faptele.

Urcӑm aleea care duce la intrarea monumentalӑ în incinta întӑritӑ a lӑcaşului, promiţându-ne sӑ trecem, la plecare, şi pe la fântâna de dincolo de zid. Foişorul e doar un foişor, trebuie şi aşa ceva, probabil pentru slujbele în aer liber.

Apoi ne oprim pentru poze în faţa clopotniţei-portal, citim istoricul mӑnӑstirii şi intrӑm fӑrӑ a cumpӑra bilet, pentru cӑ nimeni nu încearcӑ sӑ ne vândӑ aşa ceva. Pӑcat, l-aş fi adӑugat la colecţie.

Biserica, unde se slujeşte deja liturghia. Facem nişte poze cu telefonul, fӑrӑ a-l supӑra pe pӑrintele, care nu pare deranjat de numӑrul mic de credincioşi. Pӑi dacӑ e devreme …

Încercӑm sӑ studiem puţin pictura din pridvor. Interesant stil de construcţie, cu pridvorul atât de mare şi frumos pictat cu chipuri de sfinţi şi scene biblice.

Dupӑ ce ne închinӑm şi aprindem lumânӑri şi dupӑ ce ascultӑm slujba, ieşim sӑ mai facem poze. Vechiul şi monumentalul se îmbinӑ cu necesarul zilelor moderne.

În istoria zbuciumatӑ a Ţӑrii Româneşti şi a României, mӑnӑstirile au jucat, de multe ori, rolul de adӑpost pentru necombatanţi în vremuri de rӑzboi. Prin poziţia sa greu de gӑsit şi şi mai greu de cucerit, şi Tismana i-a gӑzduit pe cei care au avut nevoie, iar cea mai recentӑ informative dateazӑ din al doilea Rӑzboi Mondial, atunci când guvernatorul Bancii Naţionale a României, Constantin Angelescu, s-a gândit cӑ cele mai mari şanse ca aurul ţӑrii sӑ nu fie gӑst şi confiscate de sovietici ar fi Tismana. Mai întâi beciul mӑnӑstirii, apoi peştera aflatӑ la doar câteva zeci de metri de bisericӑ. Cam 190 de tone de aur au fost înghesuite în peşterӑ în septembrie 44.

La momentul actual, aurul lui Angelescu este înlocuit cu  o grӑmadӑ de bucӑţi de plastic galben în formӑ de lingouri, stocate în lӑdiţe pe care le recunosc imediat: au fost confecţionate pentru a se ambala în ele muniţie de rӑzboi.

Nu ratӑm momentul de a face poze în grotӑ … a câta, oare, vizitatӑ anul ӑsta? Pai … St. Michael’Cave, în Gibraltar, Polovragi, peştera Muierilor şi asta, sӑ fie vreo patru, 75% în Gorj. Ar trebui sӑ cerem brevet de speologi.

La ieşire ne oprim sӑ ne lӑrgim cultura generalӑ citind pavoazarea muzeului. Un nume îmi atrage atenţia: îmi e cunoscut, şi cum sӑ nu-mi fie, când, exact în acele zile, la Braşov era instalat un monument care,  meritat fiind de personalitӑţile cӑrora le e închinat, nu prea ar trebui sӑ aparţinӑ oraşului Braşov, ci Sӑcelelor, oraşul vecin, localitatea de obârşie a fraţilor Lapedatu. Unul dintre ei a fost, aşa cum mӑrturiseşte posterul de faţӑ, guvernator al Bancii Naţionale pe vremea când aurul ei dormea în peştera de la Tismana.

Îl provoc la discuţii pe custodele muzeului. Un tânӑr domn simpatic, politicos şi vorbӑreţ, ne povesteşte şi el ceea ce citisem pe postere, şi ne asigrӑ cӑ nici aurul din plastic pe care îl vӑzusem expus nu e mai uşor de furat de acolo decât ligourile adevӑrate; sistemul de securitate e foarte bine pus la punct.

Pentru cӑ omul se opreşte, pentru o clipӑ, din vorbӑ, profit ca sӑ-mi arӑt şi eu erudiţia şi îi povestesc despre monumentul fraţilor Lapedatu, de la Braşov. Custodele a recepţionat cu interes informaţia şi şi-a notat-o, probabil cӑ le-a servit-o altor vizitatori veniţi dupӑ noi.

Ca sӑ închid capitolul, o sӑ spun cӑ dupӑ pӑrerea mea, monumentul pomenit aici ar fi putut sӑ fie plasat într-un loc mai frecventat. Ştiu cӑ e în parcul din faţa C N Şaguna, lângӑ casa profesorilor, dar am uitat sӑ merg pânӑ acolo, sӑ o vӑd cu ochii mei. Cu alte cuvinte, nu prea e în drumul celor care viziteazӑ oraşul.

O luӑm, încet, spre ieşire. Am zis cӑ intrӑm sӑ vedem şi Fâtâna Basarabilor şi intrӑm, ce sӑ facem. E un mic edificiu ridicat de profesori în memoria şi întru cinstirea neamului Basarabilor. Frumos, mai ales prin amplasarea pe o viroagӑ din pӑdure. Pӑcat cӑ nu are şi un izvor activ. Deşi e la doar o sutӑ de metri de aleea asfaltatӑ, vӑd cӑ nimeni nu mai e curios sӑ vinӑ sӑ vadӑ ce e aia.

În apropiere e şi o micӑ troiţӑ din lemn, despre care nu pot afla nimic, dar o iau cu mine în memorie.

Lângӑ ieşire gӑsim cӑruţa. Când era lângӑ intrare era închisӑ, acum e deschisӑ şi … nu are nimic interesant.

Deja parcarea e aglomeratӑ. Se vede treaba cӑ turiştii şi pelerinii se respectӑ, nu se trezesc în octombrie cu noaptea-n cap. Le urӑm o zi plӑcutӑ şi urcӑm în Rachetӑ. Mai avem ceva de vӑzut astӑzi.

VA URMA