76. BUCOVINA, PLAI CU FLORI (11) de Mihai-Athanasie Petrescu

Bucovinӑ, plai cu flori (11)

Marţi, 20 august, 2019. Azi nu ne grӑbim, obiectivele fixate sunt aproape de noi şi avem tot timpul sӑ executӑm deplasarea cu vitezӑ redusӑ.

Obiectivul numӑrul unu al zilei se aflӑ la vreo doi-trei kilometric depӑrtare de Carmen Silvae şi, dacӑ nu ar fi vorba de nerӑbdarea Rachetei Roşii de a ne fi de folos, am putea sӑ mergem pӑnӑ acolo şi în maniera perpedesapostoleascӑ. Totuşi, încӑlecӑm pe o şa de Hyundai şi debarcӑm în larga parcare din afara Mӑnӑstirii Voroneţ.

Voroneţ! Mӑnӑstirea aia care a devenit, în afarӑ de ctitorie domneascӑ, monument înscris pe toate listele de patrimoniu national, european şi mondial, dar şi etalon de culoare (albastrul de Voroneţ).

Ca şi Putna, Voroneţul este asociat cu persoana şi personalitatea lui Ştefan cel Mare. La sfatul lui Daniil Sihastrul, voievodul ar fi poruncit, pe la 1488, sӑ se construiascӑ mӑnӑstirea de la marginea pӑdurii. Ordinul a fost executat în cea mai mare vitezӑ, în trei-patru luni, depӑşind şi elanul muncitoresc din vestitul cincinal în patru ani şi jumӑtate. Mulţumit, domnitorul a înzestrat Mӑnӑstirea cu numeroase moşii, veşminte şi odoare, dar, spune istoria, a adus acolo şi cӑrţi scumpe – ca Tetraevanghelul de la 1490. Obiceiul domnitorilor de a dӑrui câte ceva s-a menţinut chiar şi pe vremea lui Constantin Mavrocordat.

Sigur cӑ, asemeni multor mӑnӑstiri din regiune, în timpul stӑpânirii austriece Voroneţul a fost desfiinţat, biserica rӑmânând, cam vreo douӑ sute cincizeci de ani, o simplӑ parohie, pânӑ la 1991, când a fost reînfiinţatӑ mӑnӑstirea şi a fost încredinţatӑ unei comunitӑţi de mӑicuţe – cum e şi acum.

Dupӑ atâta istorie, sa intram si sӑ ne uitӑm la biserica cu hramul Sfântului Gheorghe. Specialiştii o considerӑ cea mai frumoasӑ bisericӑ pictatӑ din Bucovina. Interiorul a fost pictat încӑ din vremea lui Ştefan cel Mare, poate el a fost ӑla care a vrut o picturӑ teologalӑ, dar monumentalӑ.

Exteriorul, care de fapt a fӑcut celebrӑ biserica, este o adevӑratӑ Scripturӑ ilustratӑ. Nu ştiu cine a avut ideea asta, dar pentru felul cum a fost conceputӑ şi realizatӑ pictura, Voroneţ mai este cunoscut şi sub denumirea neoficialӑ de “capela Sixtinӑ a estului ortodox”.

Nu am intenţia sӑ descriu sau sӑ explic pictura, existӑ o mulţime de surse la îndemânӑ pentru aşa ceva. Dar am fӑcut acolo nişte poze frumoase, cu ambele obiective aflate în dotare, şi cu astea chiar cӑ pot sӑ ma laud. Am avut noroc de o vreme însoritӑ, cu luminӑ intensӑ pe acele laturi ale bisericii unde pictura este mai bine conservatӑ. Din pӑcate, poate din cauza umezelii dinspre nord, pictura este cam estompatӑ. Poate vreodatӑ se vor gӑsi banii necesari pentru restaurare. Poate destul de devreme, ca sӑ nu se piardӑ de tot.

În momentul sosirii noastre, parcarea era aproape pustie, iar interiorul zidurilor era puţin populat. În scurt timp, s-a adunat o mulţime mare de vizitatori, care mi-a îngreuiat munca voluntarӑ de fotograf amator (de amintiri).

Printre cei nou sosiţi, un grup mare de elevi, de toate vârstele. Copii cuminţi, doar nerӑbdӑtori şi puşi pe şotii şi pe muzicӑ din telefoane, ca toţi copiii. Totuşi … deşi la intrare se poate citi chiar şi fӑrӑ ochelari un panou care cere o ţinutӑ decentӑ,

destui vizitatori, printre ei si elevi din grup,  erau în ţinutӑ de staţiune balneoclimatericӑ … Iar printre ei, maiestuoasӑ, doamna profesoarӑ, care nu se lӑsa impresionatӑ de solemnitatea locului …

A, semn bun: o firmӑ din Satu Mare lucreazӑ la zidul de incintӑ. Înseamnӑ cӑ oamenii locului au grijӑ de integritatea mӑnӑstirii. Poate, vreodatӑ, urmeazӑ şi pictura.

Dupӑ ce aprindem cuvenitele lumânӑri şi nu reuşim sӑ facem poze în interior, pentru cӑ afişul care interzice fotografiatul este prea evident ca sӑ nu-l vӑd şi mi-e ruşine de mӑicuţele din bisericӑ, nu vreau sӑ mӑ certe cӑ nu respect rânduielile, ne croim drum spre ieşire.

Trecem pe lângӑ un cimitir lipit de gardul mnstirii (nu am gӑsit informaţii despre chiriaşii lui) şi pӑtrundem într-un târg de suveniruri. Spre lauda lor, nu toţi negustorii vând chinezӑrii, ca la Moldoviţa – ci doar o mare parte. Aici încӑ mai sunt oameni care vând obiecte de artizanat, cu marca producӑtorului (roman). Iar dacӑ cineva nu e de acord, mӑ duc înapoi sӑ cumpӑr un schimbӑtor de pӑreri.

A, turtӑrie! Ӑӑӑӑ … nici aici nu au poalenbrâu. Ca şi la Suceviţa, refuz turta pe lespede. Ghinion.

Ieşind în parcare, douӑ imagini ne atrag atenţia.

Grijulii oameni, voroneţienii ӑştia …

Racheta ne aşteaptӑ nerӑbdӑtoare, zvârlind din cauciucuri. Sigur, urmeazӑ al doilea obiectiv al zilei.

VA URMA