125. PUNCT TERMINUS: AERODROMUL SĂULEŞTI (2)

 

PUNCT TERMINUS: AERODROMUL SĂULEŞTI (2)

Ajungem în Deva la o oră omenească pentru o scurtă recunoaştere. Villa Roma, micul hotel unde ne-am rezervat cazare, ne aşteaptă cu uşile zăvorâte electric, dar noi avem un sms cu instrucţiunile pentru deszăvorâre.

E o clădire interesantă, cu câte o cameră de oaspeţi la fiecare (semi)etaj. Camera 5, până  la care avem de urcat 2,5 etaje, e destul de spaţioasă, poate chiar prea mare, pentru că televizorul de 81 cm e prea mic pentru supercupa României care se va juca a doua zi. Avem de toate: aer condiţionat, uscător de păr, frigider (cu ceva conţinut) şi plasă la fereastră, plasă care ne strică priveliştea spre Cetate.

Suntem mulţumiţi de cazare, hai acum să explorăm un pic cartierul. Booking promisese că hotelul e în centru, deci e promiţător.

Imediat ne înscriem pe Bulevardul Decebal, care, nu ştiu de ce, îmi aminteşte de Calea Mărăşeşti de la Bacău. Mi se pare cam acelaşi gen de blocuri, cu magazine la parter.

Diferite sunt doar mijloacele de transport în comun. Dacă la Bacău circulă numai autobuze mari diesel, la Deva nu  am văzut prin oraş decât mici autobuze albastre electrice, import Turcia.

Găsesc şi un non-stop (nu credeam că mai există aşa ceva), de unde cumpăr apă minerală de pe raft. Vânzătoarea, foarte drăguţă, se oferă să-mi aducă sticle identice de la frigider, dar când mă aude că apa e destinată consumului pe aerodrom, la mitingul de mâine, devine şi mai drăguţă. O fi de-a noastră, iubitoare a aviaţiei?!

Cu spatele asigurat (am pus apa în rucsac), merg mai departe pe Decebal, trecând pe lângă un parc frumos. Da, numai că nu e parc, ci curtea bisericii Sfântul Vasile cel Mare (aşa îmi indică maps).

Mă bag printre blocuri, potrivit tacticii mele de a vâna maşini vechi. Am găsit câteva, pe care le-am adăugat la albumul meu de pe FB, iar apoi găsesc bulevardul 1 Decembrie 1918 şi un afiş promiţător pentru seara următoare.

După câţiva paşi găsesc Piaţa Victoriei.

Doi copii încearcă să îmblânzească un cal dus de dârlogi, dar mie îmi atrage atenţia altceva: o filială a Bibliotecii Judeţene. De fapt, un chioşc plin cu cărţi şi un panou pe care oricine este invitat să îşi aleagă o carte pentru a o citi, fără a i se cere semnături sau garanţii. Condiţia ar fi să aducă volumul citit înapoi, iar dacă omul s-ar fi îndrăgostit de cartea împrumutată, ar fi fost liber să o păstreze, cu rugămintea de a aduce orice alt volum în locul celui păstrat. Într-o lume în care lumea nu  prea mai citeşte, sunt curios ce rezultate aduce politica bibliotecii hunedorene.

Da … hai, acum, să admirăm şi (cred eu) cea mai mare statuie a Devei. Sigur, fiind atât de mare, o remarcasem de la distanţă, iar dacă maps nu mi-ar fi spus cine e călăreţul m-aş fi putut duce cu gândul la Mihai Viteazu, ăla care domină atâtea oraşe din România.

Dar suntem în apropiere de Sarmisegetuza, iar acolo nu Mihai Viteazu e personaj principal. Cu căciula pe cap şi drapelul dac de luptă în mână, Decebal călăreşte mândru un armăsar nărăvaş, asigurând liniştea şi securitatea devenilor.

Iar în spatele lui, Centrul Cultural “Dragan Muntean”, pană la care (pot spune aşa?) se întinde un bazin albastru cu arteziene.

Ca şi la alte relatări, inserez aici şi aventurile noastre urbane din a doua zi la Deva, cele de după încheierea mitingului aerian.

Sâmbătă, aşadar, am vizitat din nou centrul oraşului. Am găsit un loc de parcare în Piaţa Unirii, un loc de unde puteam zări cuşma lui Decebal, iar în timp ce Silver admira peisajul, noi am ales un univers italian. Doar locul era Italian pentru noi, pentru că am ales nişte preparate cu denumire cât se poate de ardelenească.

Din Piaţa Unirii, Cetatea ne îmbie. Am auzit noi ceva pe la hotel, dar trebuie verificat.

Din păcate, aşa este: telecabina (la Râşnov, instalaţia se numeşte “lift”, la Paris “funicular”, dar devenii au orgoliul lor!) care ar trebui să asigure accesul vizitatorilor la Cetate este (tot)(sau din nou?) în construcţie. Am înţeles că va fi pornită în august, dar noi nu prea avem timp să aşteptăm până atunci. Pe picioare nu se pune problema să urcăm dealul, aşa că o lăsăm pe altă dată, aviatoare – la propriu; sunt sigur că Aeroclubul României va mai organiza mitinguri la Deva!

Ne mai rămâne timp în seara de sâmbătă să executăm program cultural.

Găsim cu uşurinţă Biserica Greco Catolică “Immaculata’, unde vom asista la un extraordinar concert de orgă (iar pe Silver il lasam sa povesteasca cu un frate mai mic).

Biserica din Piaţa Arras, cu hramul Zămislirea Preasfintei Fecioare Maria, este una nouă, construită în stil modern de către arhitectul Cornel Dumitru. A fost sfinţită în 2000 de către P.S. Episcopul Alexandru Mesian. Nu pot spune nimic despre activitatea desfăşurată aici în mod obişnuit, dar recunosc că mi-a plăcut ospitalitatea lor. Sigur, era vorba de o manifestare culturală, nu de una religioasă, dar cum să nu te simţi bine când eşti întâmpinat cu un zâmbet deschis şi o urare de bine?

Caietul-program cuprinde, în afară de desfăşurător, o biografie artistică a organistului Eduard Antal de la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, un artist cunoscut şi recunoscut nu doar în România. La conţinutul caietului, părintele (bănuiesc că e vorba de Ioan Sorin Sabo, aşa cum este scris în site-ul orasuldeva.ro) adaugă şi o recomandare personală, caldă, care face ca organistul Eduard Antal să fie şi mai bine primit de către melomanii deveni (iar printre ei, şi musafiri ai oraşului, desigur).

Şi a fost recitalul de orgă. Nu m-am lămurit şi nici nu am găsit referiri clare, dar, pentru că nu am văzut nicăieri în nava bisericii obişnuitele tuburi ale unei orgi clasice, cred că orga de la Immaculata este un instrument electronic – aş spune că aşa l-au perceput şi urechile mele.

Sigur ca domnul Antal este un mare artist al orgii, iar repertoriul ales pentru momentul de la Deva alătură piese aparţinând unor compozitori celebri din diferite momente istorice şi aparţinând unor curente estetice diverse, un mod corect de a pune în valoare atât măiestria muzicianului, cât şi calitatea orgii.

Îmi permit să remarc un lucru. Suntem obişnuiţi ca atunci când participăm la un spectacol să ne fixăm privirea pe artist(i), indiferent ce se întâmplă pe scenă. De data asta, spectatorii aveau în faţă doar altarul bisericii Greco-Catolice (şi pe părintele aşezat cuminte în amvon), pentru că artistul se afla la pupitrul orgii de pe balconul corului, adică în spatele ascultătorilor. De aceea, fiecare îşi căuta câte ceva de făcut cu mâinile, cu ochii, cu celelalte părţi ale corpului, dar silindu-se să rămână conectat la atmosfera solemnă din nava bisericii, creând un fel de alt spectacol. (Eu mi-am găsit momentul potrivit pentru a vizita, cu privirea, frumoasa biserică, observând pe pereţi o serie de picture care reproduce opririle lui Iisus Hristos pe Drumul Golgotei). Chiar şi la finalul recitalului, când organistul a închis (bănuiesc) capacul pupitrului, ascultătorii au continuat să privească fix spre altar şi numai gesturile părintelui i-au încurajat să se întoarcă înspre cor pentru a-l aplauda pe artist.

Care artist a coborât, apoi, între spectatori şi după ce a dat mâna cu părintele, a mulţumit publicului. L-am salutat şi noi şi am dat mâna cu el. I-am promis că o să ne revedem pe 26 august la Biserica Neagră, dar între timp mi-am dat seama că nu voi putea să mă tin de cuvânt, pentru că recitalul lui de la Braşov se suprapune cu BIAS şi, parafrazându-l pe Aristotel, prietenă mi-e muzica clasică, dar mai prietenă îmi e aviaţia.

Sunt sigur că reşedinţa judeţului Hunedoara mai are secrete de arătat (în afară de giratoriile foarte numeroase şi, unele, cam greu de descifrat în lipsa unui navigator), dar, cum spuneam, aşteptăm următoarele mitinguri aviatice.