99. MILANO A PORTATA DI MANO (7) de Mihai-Athanasie Petrescu

 

MILANO A PORTATA DIN MANO (7)

Ziua de plimbare e pe sfârşite. De-aia nu e bine să mergi toamna în excursii de documentare, ziua-lumină e mai scurtă şi nu reuşeşti să vezi tot ce e de văzut într-un oraş. Sigur, şi peisajele citadine nocturne sunt frumoase, spectaculoase, mai ales sub formă de fotografie cât de cât reuşită, dar astea le poti avea şi vara, la ore mai târzii.

Dar, pentru că nemulţumitului i se ia darul, noi ne mulţumim şi ne bucurăm cu ceea ce ni se prezintă privirilor, camerei foto şi, apoi, memoriei.

Deja în Castello Sforzzesco se aprinseseră luminile, la fel se întâmpla şi pe străzi, chiar din Piazza Castello, unde, totuşi, se mai putea vedea cu ochiul liber.

A, nu, nu luăm metroul, ar fi păcat să ratăm întunericul oraşului şi să vedem, în schimb, întunericul tunelului. Iar aşteptările noastre sunt răplătite, Via Dante chiar merită fotografiată noaptea,

cu Turnul Filarete luminat pitoresc  într-un capăt,

... iar la celălalt capăt, Piazza Cordusio, cu tramvaiele sale, oferă un frumos spectacol de lumină şi culoare.

Nu putem trece nepăsători nici de prăvăliile din zonă, cea mai atrăgătoare fiind, la momentul acesta, una (Starbucks reserve) care miroase frumos, a cafea şi a prăjituri. Nu-mi plac dulciurile, dar, totuşi, parfumurile ne atrag şi, nici nu ştiu cum, ne-am pomenit cu vreo două cutii de bomboane în rucsac.

Sigur că dincolo de Cordusio regăsim şi Piazza del Duomo, cu o aglomeraţie şi mai mare decât acum câteva ore. Ai zice că toţi turiştii s-au decis acum să străbată Galeriile Vittorio Emauele şi să admire catedrala.

Ne strecurăm cu oarecare dificultate prin înghesuială şi ne întâlnim cu “alter ego-ul” meu (elevii mei ştiu de ce) în vitrina unui grafician profesionist, coleg cu cei din diferite staţiuni şi obiective turistice care îşi irosesc talentul desenând mutrele celor care nu au oglidă acasă.

Galeriile pot fi uşor confundate cu un tren de metrou la ora de vârf, sau cu Museo del Vaticano. Dacă unu la sută dintre cei care pierd vremea pe-aici intră să cumpere ceva, atunci chiar că magazinele îşi justifică existenţa.

Şi, în sfârşit, Duomo, pe care îl fotografiez din toate unghiurile. Cu iluminarea adecvată, mi se pare că monumentul arhitectonic e şi mai bine pus în valoare decât cu lumina naturală, a unei zile cu cerul înnorat, aşa cum, din păcate, am avut noi parte.

Deşi nu ne săturăm de umblat prin Piazza, ora ne cam obligă să o părăsim. Ştim exact pe unde trece tramvaiul 12, n-avem decât să-i căutăm fermata şi imediat ajungem acasă.

Da, numai că … am uitat că nu avem bilete, iar în staţie (ca în orice staţie normală de transport public) nu există un chioşc. Există doar terasa unui local, iar pe terasă există un cameriere care ne ispiteşte cu meniul din dotare. Omul pricepe englezeşte, dar răspuns la întrebarea where can I buy tickets? nu are. Bine, lasă că ne descurcăm noi, dar după ce fotografiem şi biserica de vis-à-vis: Chiesa di Santa Maria presso San Satiro.

Alături un hotel a cărui denumire e inspiratrice: Hotel de la Madonina. Îmi aminteşte de tradiţionalul “derby de la Madonina”, despre care vom avea ocazia să discutăm altă dată. Deocamdată, după principiul “orice recepţioner de hotel vorbeşte englezeşte”, intru în lobby şi pun întrebarea esenţială. Omul e amabil şi mă învaţă de bine: go în staţia de metrou, acolo sigur se găsesc şi bilete de tramvai, de fapt de orice, pentru că sunt unicele din Milano, valabile pe toate mijloacele de transport. Bună idee. Deci încă o trecere prin Piazza del Duomo; nu mai fotografiem catedrala, dar ochesc eu o Corvette :43 în vitrina unei prăvălii de suveniruri. Binenţeles că acum macheta e tot într-o vitrina: a mea.

Găsim şi biglietti,

ne facem un mic stoc şi ne întoarcem la staţia de tramvai, la timp pentru a-l vedea pe 12 şi a-i face pa-pa. N-are nimic, pe afişaj scrie ca mai vine unul peste câteva minute, pe care le petrecem citind meniul micului restaurant de pe colţul străzii. Cameriere se înfiinţează imediat, binenţeles, şi iar ne ispiteşte cu felurile lor. Ce-i drept, în poze arată bine, dar ora mesei a trecut demult. Am eu tactica mea şi pentru cazuri de negustori insistenţi. Omul vorbea curent englezeşte, aşa că i-am pus câteva întrebări legate de reţete, am primit răspunsuri rapide şi politicoase şi i-am promis omului că sigur a doua zi vom veni să luăm prânzul la restaurantul lui. Şi, cum între timp a venit şi 12, am scăpat onorabil.

Călătoria cu tramvaiul pe străduţele alea mai înguste decât vagonul a decurs fără incidente, aşa ca am ajuns la hotelul nostru deservit de asiatici.

Ultima activitate a zilei, alături de birra Moretti: ne facem lecţiile pentru a doua zi. Manuale avem, ne-am luat tot de la piaţă (Piazza del Duomo).

VA URMA