DE LA GORJ, COANE! (4)
Într-o perioadӑ (prelungitӑ) în care un inamic nedorit şi
necunoscut ne obligӑ la un rӑzboi de tranşee, cu multe pierderi, încercӑm sӑ
facem turism virtual amintindu-ne de aventurile de altӑ datӑ. Sigur, aventurile
astea ar fi apӑrut oricum aici, dar contextul şi motivul ar fi fost diferite.
2019 a fost un an frumos şi fructuos din perspectiva
descoperirii frumuseţilor patriei. Prima ieşire a fost la începutul lui mai,
iar destinaţia a fost Gorjul. Frumos e, aşadar, sӑ executӑm ultima ieşire tot
în Gorj, sӑ vedem ce a mai rӑmas nevizitat şi nefotografiat în acea zonӑ.
Încӑ de pe vremea mӑnӑstirilor Bucovinei am stabilit cӑ trebuie,
cât mai curând , sӑ ne completӑm orizontul şi cultura cu Tismana. Pentru cӑ aveam
internetul în buzunar, prospectarea a avut loc … pe loc şi am şi intrat în
legӑturӑ cu o pensiune pe care o vedeam pe hartӑ în imediata apropiere a
Mӑnӑstirii.
Astfel, ieşirea noastrӑ de weekend (primul din octombrie) e
deja, demult, asiguratӑ. Bagajele fӑcute, obiectivele stabilite, traseul ales
pe hartӑ, Racheta roşie pregӑtitӑ cu o tavӑ de jeratec de la staţia de
carburanţi, tout y est, aşa cӑ pornim, cu spor, la drum.
Itinerariul e simplu, l-am facut, partial, în primӑvarӑ,
doar cӑ acum o sӑ atingem şi oraşul reşedinţӑ de judet, Târgu Jiu. Ca atracţii
pe drum, una singurӑ: un Hercules care tocmai decoleazӑ, pe deasupra noastrӑ,
de pe Craiova. Pilotul Rachetei nu are timp sӑ-l vadӑ, noroc, însӑ, cӑ are şi
un first officer în dreapta, care în momentul ӑla nu are nimic important de
fӑcut.
Ne apropiem de Târgu Jiu, etapӑ marcatӑ pe harta noastrӑ,
când, surprinzӑtor, telefonul navigator ne cere sӑ ieşim din şosea prin stânga.
Bӑiat conştiincios, fata care vorbeşte singurӑ în telefon îşi fӑcuse lecţiile
şi gӑsise o variantӑ mai puţin aglomeratӑ.
… Dar bunӑ. Ocolim metropola şi ne angajӑm prin coclauri
strӑbӑtute de foarte puţine maşini (poate şi gropile din asfalt, pe care tot
waze din telefon mi le anticipeazӑ, au vreun rol în asta) şi ne pomenim exact
unde speram, la pensiunea “Plaiul Castanilor”.
Ne mirӑm noi puţin, localitatea în care tocmai am intrat este Topeşti, nu Tismana, dar rӑspunsul este simplu: Tismana e un oraş, dar, prin specific, el este format din mai multe sate, printre care şi Topeşti, sat şi cartier de oraş în acelaşi timp.
Poarta e deschisӑ; dupӑ o secundӑ de ezitare, Racheta se
avântӑ spre interior şi îşi gӑseşte imediat loc într-un şopron, alӑturi de altӑ
maşinӑ roşie.
Pustiu. Oamenii ştiau cӑ venim, din comunicarea telefonicӑ
pe care o avusesem, la iniţiativa lor, ştiam cӑ şi masa e aproape gata, având
un meniu pe care îl stabilisem noi, încӑ dinainte de Caracal. Intrӑm în
clӑdirea pensiunii, tot nu întâlnim pe nimeni, ne rӑtӑcim pe o scarӑ de lemn
şi ne pomenim din nou în curte, ieşind pe altӑ uşӑ. Promiţӑtor! Nu ne vom plictisi, o sӑ trebuiascӑ sӑ învӑţӑm drumuri.
De undeva apare o reprezentatӑ a gazdelor, ne salutӑ
protocolar şi îl face sӑ aparӑ şi pe patron. Zâmbind sincer, omul ne conduce în
camera noastrӑ, unde e un frig de numa’, (aoleu, doar n-om pӑţi-o ca anul
trecut la Herculane, când am cӑutat peste tot (am şi gӑsit, din fericire)
pӑturi). In rest, camera pare foarte confortabilӑ.
A, problema frigului pare rezolvatӑ. Patronul apare cu un braţ
de lemnişoare şi în câteva clipe dinspre teracotӑ se aude sunetul familiar şi
plӑcut al foculeţului. E sobӑ cu alimentare dinspre hol, deci nici nu vedem
când vreascurile se reped în focar şi se transformӑ în energie caloricӑ,
utilizabilӑ pentru revenirea în lumea viilor.
Între timp, tot la invitaţia patronului, ieşim sӑ vedem
proprietatea. Şi sӑ stӑm de vorbӑ. Întâi aflӑm cӑ şeful pensiunii, domnul Jerca, nu e doar un
lucrӑtor în turism. El este Profesor de Limba şi Literatura Românӑ, deci colegul
nostru de breaslӑ, iar când aflӑ chestia asta cu colegii, devenim cei mai buni
prieteni din lume. Ne conduce câţiva paşi prin curte, apoi ne lasӑ sӑ continuӑm
singuri, dupӑ ce ne avertizeazӑ cӑ vom avea de strabӑtut multe sute de metri
printre atracţiile locale.
Nu le strӑbatem imediat pe toate, dar îmi permit sӑ amestec
aici mai multe imagini, surprinse pe meleagurile “Plaiului Castanilor” în cele
trei zile petrecute acolo. “Plaiul …” este un obiectiv turistic în sine,
conceput sӑ distreze orice tip de turist, de la cel doritor de liniştea
şezlongului expus la soare, la cel doritor de aventuri pe tirolianӑ (am avut şi
eu, chiar am scapat cu greu cu viaţӑ dupӑ ce nu am evaluat corect riscul de a o
folosi neinstruit) sau pӑrinte de copii filipi (de la philos, iubitor şi hipos,
cal).
Mi-a atras atenţia, la re-vedere, asupra unor mici
copertine, care întruchipau popasuri ici-colo pe terenul necunoscut. Observasem
şi noi, şi l-am felicitat pentru idee. E clar ca îi aparţineau unui profesor de
limba şi literature românӑ.
Practic, pensiunea nu e doar un loc de mas peste noapte, ci o adevarata mica statiune agroturistica, unde orice turist, de orice varsta, isi poate gasi o distractie.
La parterul casei observam, alӑturi de sufragerie (dotatӑ cu
un televizor mare, numai bun pentru meciurile din weekend şi cu o cafetierӑ),
printre obiecte de decor rustic, şi un adevӑrat arsenal. Arcuri şi sӑgeţi
pentru tir, dar şi un rastel cu arme de foc – dar, de fapt doar imitaţii foarte
fidele, concepute pentru rӑzboaie cu vopsea.
A urmat masa de prânz-searӑ şi o plimbare prin mahala. Şi
aici amestec poze luate de-a lungul timpului în satul/cartierul Topeşti, în
care am surprins ce m-a interesat pe mine, case, maşini, dihӑnii şi buruieni.
Ca primӑ impresie, credem cӑ am nimerit într-un loc extraordinar.
Iar zilele urmӑtoare aveau sӑ ne convingӑ de faptul cӑ aşa era.
E noapte, ne pregatim, prin odihna, pentru aventura care ...
Va urma
Frumoase imagini, plăcute amintiri. E bine că le publicați pentru că-n felul acesta le faceți cunoscute și altora care, probabil n-au avut norocul d-voastră de a le vizita. Frumos blog, bine construit, iar despre imagini nu mai vorbesc.
RăspundețiȘtergereMultumesc. Mai ales in perioada asta de interdictii, mai tratam si claustrofobia depanand amintiri.
RăspundețiȘtergere