52. EN EL PAÍS DEL FLAMENCO (29) de Mihai-Athanasie Petrescu

EN EL PAÍS DEL FLAMENCO (29)

În 1845, Revue des deux mondes publica o nuvelӑ a scriitorului Prosper Mérimée. Nu ştiu dacӑ Mérimée s-a gândit în momentul când scria cӑ povestirea lui (preluatӑ de Henri Meilhac şi Ludovic Halévy 30 de ani mai târziu, pentru a fi adaptatӑ ca livret al unei opere pe care o scria Georges Bizet) avea sӑ devinӑ atât de faimoasӑ, dar mai ales din cauza melodiilor, adicӑ a ariilor celebre pe care le fluierӑ mulţi, poate fӑrӑ sӑ ştie ce.

Cam la asta ne gândeam noi plimbându-ne prin mahalaua din jurul Plazei de España în cӑutarea unei terase unde sӑ bem o cafea. De fapt, exact acolo îşi plasase Bizet prima scenӑ (şi primul act) din opera sa, anume în strada pe care patrulau militarii garnizoanei Sevilla în aşteptarea terminӑrii programului de la fabrica de ţigӑri. Probabil cӑ erau fumӑtori – de ţigӑri şi de fabricante de ţigӑri.

Fabrica de ţigӑri, sau mai pe limba lor, la Manufactura de Tabacos, era indicatӑ de vocea brunetӑ din audioghidul autobuselor roşii cu etaj, dar niţel desincronizat faţӑ de realitatea din teren. Ceea ce ne-a fӑcut pe noi sӑ intrӑm în curtea unui alt edificiu foarte fain al cartierului, el Casino de la Exposición, o clӑdire fainӑ, dar care sigur nu seamӑnӑ a fabricӑ.

El Casino, construit de arhitectul Vicente Traver y Tomás în 1926, aratӑ pasiunea sevillenilor pentru baroc, chiar dacӑ discutӑm de o perioadӑ la un secol jumӑtate distanţӑ de epoca sa de glorie. Dupӑ ce le-a oferit un loc de distracţie participanţilor la evenimentul din 1929, rotonda a devenit un lӑcaş de culturӑ, azi fiind sediul Casei Poeţilor şi Oamenilor de Litere. Şi teatru, aşa cum dovedesc şi bannerele arborate. Şi, binenţeles, fond pentru nişte poze interesante.

Sӑ revenim la Carmen. Clӑdirea care a adӑpostit Manufactura e chiar în spatele rotondei, dar e prea banalӑ ca sӑ atragӑ atenţia unui turist înarmat cu o camerӑ bunӑ. Dar binenţeles cӑ am colindat prin zonӑ fredonând acea melodie nemuritoare în care Carmen de Bizet îşi face autocaracterizarea.

Cum sӑ umbli pe-acolo şi sӑ nu te opreşti şi la Glorieta de San Diego, acel arc de triumf construit în 1927 de arhitectul Aníbal Gonzáles, binenţeles cӑ tot pentru expoziţia iberoamericanӑ, ca simbol al bogӑţiei material şi spiritual a  Spaniei şi tribut adus a la Imaculada.

Am avut o micӑ aventurӑ care ne-a demonstrat cӑ nici ospatarii spanioleşti nu mai sunt cum erau. Am ales o terasӑ frumoasӑ

(La Raza, denumire inspiratӑ din porecla monumentului descris mai sus), care avea şi cafea, era chiar bunӑ, dar, dupӑ ce l-am rugat pe camarero sӑ îmi încaseze costul ei cât mai promt, ca sӑ pot prinde urmӑtorul autobus, respectivul a dispӑrut în bucӑtӑrie. Şi dispӑrut a fost pânӑ a dispӑrut la orizont şi autobuzul pe care speram noi sӑ-l prindem. Ghinionul lui, pentru cӑ aveam timp destul de-acum, am numӑrat cu grijӑ restul.

Apoi, aşteptând alt bus, am gӑsit şi un T3 staţionat exact acolo unde au voie numai coches y caballos.

Personajele lui Bizet, dupӑ prima pauzӑ, emigreazӑ într-o altӑ zonӑ a Sevillei, acolo unde Carmen, de obicei, danseazӑ seguidilla şi bea manzanilla la prietenul ei Lillas Pastia. Ni se pare un motiv destul de puternic pentru a merge şi noi acolo, anume “près des remparts de Seville”, sau, mai precis, în Macarena. Am trecut pe acolo de câteva ori cu autobuzul, dar vocea brunetӑ din cӑşti nu catadicseşte sӑ menţioneze amӑnuntul legat de legendara operӑ. Nici nu-i nevoie. Ştiu eu cântecul din actul al doilea, iar zidurile de apӑrare ale oraşului sunt destul de evidente.

Macarena … Cartierul delimitat de zidul de cetate, este acum parcӑ o cenuşereasӑ a oraşului.

Poarta de la mijlocul lungimii iniţiale a meterezului, denumitӑ chiar Macarena (cicӑ existӑ trei ipoteze pentru etimologia denumirii: Macaria, fiica lui Hercule (întemeietorul legendar al oraşului), Macarius, un patrician roman care ar fi avut interese în zonӑ, şi numele arab Al Makria – dupӑ alţi autori Macarena, un şef maur care ar fi ocârmuit prin Sevilla; a treia ipotezӑ pare cea mai agreatӑ de generatorii de legende, binenţeles, doar denumirea propusӑ în limba arabӑ e chiar cea folositӑ acum) permite oricui, motorizat sau pedestraş, sӑ treacӑ dinspre bulevardul modern, strӑbӑtut de autobuzele liniei circulare C3/C4, înspre cartierul vechi.

Alӑturi de mӑreaţa poartӑ se vede şi o bisericӑ frumoasӑ. Imaginaţia sevillenilor pentru inventarea de denumiri nu e foarte bogatӑ: e Basilica de la Macarena.

Am fost curios sӑ ştiu cine a construit zidul. Binenţeles cӑ un sultan maur (Ali ibn Yusuf, prin secolul 12), dar ideea i-a aparţinut unui personaj mult mai cunoscut din filmele istorice, anume Julius Caesar, pe vremea când Roma se bӑtea cu Cartagina.

Bun, ştiind toate astea am folosit Puerta Macarena şi am pӑtruns … dincolo, sperând cӑ voi gӑsi un fel de muzeu, pe care sӑ-l vizitez ca sӑ vӑd cum sunt expuse în aceeaşi incintӑ relicve romane şi maure. De fapt, nu am gӑsit nici un museo, ci doar un cartier ca toate cartierele, cu case şi prӑvalii, maşini şi … clopote pentru reciclarea deşeurilor. Sincer sӑ fiu, nu la clopotele astea m-aş fi aşteptat  …

Dar cu atât mai puţin m-aş fi aşteptat sӑ vӑd zidul Macarenei transformat într-un zid al plângerii. Sau un zid care plânge dupӑ un restaurator, dar, în schimb, este folosit de un profanator. Dovadӑ cӑ nu numai în România, nu numai la Braşov, monumentele istorice sunt dispreţuite de autoritӑţi şi de simplii cetӑţeni. Da, inscripţia de pe pachetul de ţigӑri spune adevӑrul: “fumar mata”, mata bunul simţ … aşa cum se vede şi pereţii decoraţi cu graffiti …

Suprizӑ: oamenii din Macarena pun Accentul pe Hyundai. Este primul astfel de autoturism pe care îl vӑd în Sevilla. Nu pot trece nepӑsӑtor nici pe lângӑ duba MB 100, pentru cӑ tocmai mi-am îmbogӑţit colecţia cu o replicӑ :43.

Gratii, lanţuri şi încӑ o bisericӑ, cea închinatӑ sfântului lor Hermenegildo, construitӑ în secolul 17 exact pe locul unde se spune cӑ Hermenegildo ar fi fost ţinut închis, iar apoi executat (deşi biografia lui pretinde cӑ a fost ţinut prizonier la Toledo …).

Prin Puerta Córdoba schimb din nou aspectul lumii, revenind pe bulevardul Muñoz Léon, unde mӑ întâlnesc cu autobuzul C2, ducӑtor spre Cartuja (nici nu e departe) şi cu binefacerile civilizaţiei moderne – magazine de vehicule electrice cu douӑ-trei roti. E interesant sa facem paralela - la propriu - intre medieval si modern.

Interesant e cӑ, dupӑ primul Accent, iatӑ cӑ apare şi al doilea, frumosul de el. Cum?! A, e tot ӑla de dincolo de metereze?

Faţӑ-n faţӑ, vechile şi noile ziduri din cartierul Macarena, meterezele şi hotelul (tot Macarena) de patru stele, pe care siturile turistice îl pârӑsc cӑ cere minim 381 de lei pe o camerӑ. Şi nici mӑcar nu ţi-o dӑ acasӑ …

Ce mai, dacӑ am ajuns la zona modernӑ, e clar, ieşim curând din cartierul cu un nume atât de faimos, îndreptându-ne cӑtre torre de Perdigones.

Pentru cӑ despre turnul ӑla am mai vorbit, hai sӑ dansӑm pânӑ la urmӑtorul obiectiv. Nu seguidilla, ci modernul “Macarena”, mişcarea fӑcutӑ faimoasӑ de cӑtre Los del Rio:

Dale a tu cuerpo alegria Macarena
Que tu cuerpo es pa' darle alegria y cosa buena
Dale a tu cuerpo alegria, Macarena
Hey Macarena
Dale a tu cuerpo alegria Macarena
Que tu cuerpo es pa' darle alegria y cosa buena
Dale a tu cuerpo alegria, Macarena
Hey Macarena