21. EN EL PAÍS DEL
FLAMENCO (7)
Cum spuneam, nu e greu sӑ te orientezi prin Málaga. Beneficiezi de: telefon cu maps si
waze, harta obţinutӑ, prin farmec personal, de la Casual, notiţele cӑrate de
acasӑ şi, pânӑ la urmӑ, le laşi pe toate în rucsac şi urmezi calea indicatӑ de
arӑtӑtӑtoare … sau invers. Deci, o iau voiniceşte la drum de munte cӑtre Gibralfaro.
Sigur, mie îmi plac mijloacele
de transport pe cablu, poate vӑd şi ascensorul ӑla, care şi unde o fi el. Sau
poate nu. Sigur nu, pentru cӑ nu am mers pe unde trebuia, sau m-am uitat în
altӑ direcţie exact când nu ar fi trebuit.
Am luat-o la deal pe Passeo Don
Juan Temboury, prin spatele Museo de Málaga. Ar fi fost şi ӑsta un obiectiv de
vizitat, dar timpul e cam scurt …
Urcuşul pe aleea asta îmi
aminteşte de altӑ alee în pantӑ, tot pe lângӑ ziduri de cetate, dar la altӑ
altitudine şi fӑrӑ vedere la mare. Da, şi mult mai familiar. Şi strӑjuit de
foioase şi, pe alocuri, de brazi, în nici un caz nu gӑseşti palmieri pe sub
Tâmpa.
Trec pe lângӑ zidurile cetӑţuii
Alcazaba, şi bine fac, pentru cӑ ӑsta e drumul spre înӑlţimi.
Alcazaba … o cetӑţuie construitӑ
pe dealul care dominӑ Málaga în secolul 11. De cӑtre Hammudid (acuma, de,
trebuia sӑ o construiascӑ cineva şi pe asta). Stilul maur a rӑmas, lumea apreciazӑ,
viziteazӑ (dar intrӑ în incintӑ printr-o poartӑ aflatӑ pe partea cealaltӑ a
cetӑţii) etc, eu merg mai departe, trecând şi de Torro del Homenaje,
La zidurile medievale din
stânga mea, sprijinite, cine ştie când, cu contraforţi, într-un stil care îmi
aminteşte de modul cum a fost barbarizat turnul Negru de la Braşov, împodobit,
aiurea, cu un acoperiş de serӑ.
La turnul cu ceas din vale, din
dreapta, care, vӑzut printre arbori, îmi amintşte tot de Braşovul meu şi de
Biserica lui cea Neagrӑ (doar cӑ dincolo de Biserica neagrӑ se vede Casa
Sfatului, iar aici se vӑd macaralele din port).
La blocurile moderne din
apropierea dealului, care se potrivesc în peisaj la fel de bine ca cele de pe
Warthe.
La traficul malagueno, care
trimite spre zӑri un zgomot puternic de motoare, frâne, sirene, clacsoane şi
alte muzici din difuzoarele de los cocӑlaros, care, din câte vӑd, nu lipsesc
nici acolo.
La portul turistic, ocupat de o
navӑ portocalie, şi de ceva ferry, care la un moment dat, profitând de de
neatenţia mea, dezleagӑ parâmele şi o rupe la fugӑ spre larg
La farul din capӑtul portului
La Fântâna de sub deal, aflatӑ
în centrul unui giratoriu înconjurat de autobuze şi de scutere, fӑrӑ a mai
pomeni Daciile. (toate astea urmeazӑ a fi vӑzute sau vizitate şi altӑ datӑ, de
la nivelul lor).
La vegetatia bogata
La incinta circulara, pe care o remarc
şi o revӑd de la altitudini diferite, şi care, de la distanţӑ, mi se pare a fi
o arenӑ pentru corrida (numai cӑ, din câte vӑd, e un fel de apparcamiento).
La panorama metropolei, pentru
cӑ ia uite, (ca sӑ nu zic “iatӑ”, ca vrӑjitoarea aia care minte preziceri
astrologice pe la nu ştiu ce televiziune (gonitӑ, pe rând, de la toate, imediat
ce privitorii se prind cӑ minte), Málaga se întinde exact ca Braşovul meu,
vӑzut fie de la belvederile de pe Drumul Poienii (nu de la Belvedere, pentru cӑ
acolo apare imediat un bodyguard care goneşte turiştii şi bine face, nu cumva
sӑ fure vreunul priveliştea şi sӑ o ducӑ la el acasӑ) sau de pe Tâmpa.
La fete? Sunt o mulţime,
sezonul turistic nu se întrerupe niciodatӑ – iar asiaticii abundӑ, la fel cӑ şi
în Sicilia sau Costa Amalfi.
E, dacӑ mӑ gândesc bine, cam a treia astfel de
experienţӑ. Acum doi ani am escaladat Vesuvio, de unde am admirat, şi nu mi-a
venit a crede, Golful Napoli, iar a doua zi am privit şi apreciat frumuseţea
peisajului marin de la Sorrento. Era aproape Mediterana, numai cӑ se numea Marea Tirenianӑ. Anul trecut
am fotografiat de la înӑlţime (dar de data asta mi-a venit a crede, aveam deja
experienţӑ) Strâmtoarea Messina. Şi acolo era aproape Mediterana, dar de fapt
era marea lui Ionicӑ. În sfârşit, de data asta am nimerit-o; am vӑzut de sus
chiar marea Mediteranӑ. A, şi ştiam cӑ peste douӑ zile aveam sӑ mai fotografiez
de la mare înӑlţime o altӑ zonӑ a Mediteranei, dar pânӑ atunci mai sunt douӑ
zile …
(se cuvine sӑ spunem, totuşi,
cӑ înainte de a vedea tot felul de mӑri Mediterane de la tot felul de înӑlţimi,
am vӑzut de sus, aşa cum se cuvine, Marea noastrӑ cea mare şi Neagrӑ, dar din
avion, mai întâi dintr-un Il-14 şi apoi dintr-un An-24 de la Tarom, decolate de
pe MK acum câteva zeci de ani, iar de curând şi mai ales, din Katana Alpha,
pilotatӑ de Prietenul meu Andrei Lucescu. O sӑ încerc vreodatӑ sӑ înşir poze
din toate locurile astea, dar fӑrӑ a încerca o ierarhizare.
Traseul ascendent se încheie
într-un loc de parcare.
Urmeaza sa trecem dincolo de ziduri, in Gibralfaro
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu