113. OPRIŢI, BATALIOANE ROMÂNE, INAMICUL! (OBIECTIVE ARGESENE 3) de Mihai-Athanasie Petrescu

 

OPRIŢI, BATALIOANE ROMÂNE, INAMICUL!

DN 73, o şosea spectaculoasă care face legătura între Muntenia şi Ardeal, (sau, mai strict, între Roşiori şi Braşov), are un punct de oprire de mare interes pentru cei care trec rar pe-acolo, dar nevizitat de cei care zic “Las’, că mai am timp!”: Mausoleul de la Mateiaş.

E un monument închinat eroilor români căzuţi în luptele din septembrie - octombrie 1916, militari ai Grupului Nămăieşti (comandat de generalul Traian Găiseanu). Prin eroismul lor, românii au frânat înaintarea armatelor Puterilor Centrale, chiar dacă, până la urmă, nu au reuşit să o oprească definitiv – fiind vorba de forţe mult superioare numeric şi din punctul de vedere al dotării cu armament. Românii s-au retras neînvinşi de la ieşirea din defileu, lăsând pe câmpul de onoare peste 2300 de morţi. Pentru aceştia a fost ridicat, între 1928-1935, Mausoleul.

Ca şi la Mărăşeşti, turiştii (altă dată, DN 73 era şoseaua pe care treceau toate grupurile de elevi excursionişti dinspre Muntenia spre Bran – Braşov (sau invers), cu oprire obligatorie tradiţională la Mateiaş), deci turiştii vin, văd, nu se îndură să cumpere bilet de intrare, beau o cafea şi admiră cinci minute peisajul, şi pornesc mai departe, pentru a se lăuda către prieteni că au fost la Mateiaş.

Mulţi dintre cei care îşi fac timp să urce treptele spre Muzeu şi Turn, se plimbă niţel pe terasă şi, de asemenea, pleacă mai departe, că mai au mult până acasă. Ei, mai sunt şi ăia 10-15 pe oră (sper că mai mulţi, dar aşa mi s-a părut mie) care urcă şi mai sus de prima terasă, dar cei mai mulţi doar ca să vadă, de pe terasa Turnului, peisajul ieşirii din pasajul Bran-Rucăr.

Cei puţini care intră în sala de Muzeu nu au ce regreta. Sala conţine şi expune steaguri de luptă, uniforme, arme, efecte militare, hărţi şi documente care vorbesc despre luptele din 1916. Iar cei care au destulă răbdare şi suportă temperatura scăzută au parte şi de spectacolul dioramei, o acţiune de luptă a unei unităţi române – după părerea mea de infanterist este una defensivă, pentru că ostaşii luptă din interiorul unei tranşei, pe care nu o părăsesc, înarmaţi cu arme individuale şi cu o mitralieră grea. Custodele a încercat să mă convingă că e un atac, poate că are dreptate, dar atunci cred că militarii din tranşee pregătesc sau acoperă acţiunea ofensivă a unor camarazi de-ai lor.

Cum, de obicei, reţin pentru intervenţiile mele de aici şi mici aventuri care asezonează vizitele noastre la diversele obiective, poate e amuzant să povestesc şi cât de amabil este tânărul care primeşte, cu biletele în mână, vizitatorii. Nu, nu, chiar e drăguţ şi politicos, gata să ofere amănunte despre obiectiv, ca şi suveniruri şi vorbe bune.

Prima lui gafă, repetată pentru fiecare nou venit este: “biletul costă şase lei, dar dacă vreti numai să vă plimbaţi pe terasă, nu trebuie să cumpăraţi bilet”. Pe bune? Numai cât am stat eu în preajma mesei cu suveniruri (broşuri şi cărţi poştale), două familii cu copii au ales … plimbarea pe terasă.

A doua gafă: “biletul costă şase lei, dar pentru copii şi pensionari costă trei lei”. I-am mulţumit, şi am cerut un bilet normal, fără reducere de preţ. “Păi nu sunteţi pensionar?” “Ba da, dar nu am cu ce să dovedesc”. “A, păi vă cred, că se vede!”. Hmmm … şi toată lumea îmi spune că arăt mai tânăr decât spune buletinul …

 Ca de fiecare data, aduc si cateva poze, sau cateva mii de cuvinte pe langa text.